Ne apropiem de ziua de 10 mai când, fie și numai pentru a respecta Legea 103 din 2015, este sărbătoare națională. E Ziua Regalității, celebrând 10 mai 1866, când Carol I a venit în țară și 10 mai 1881, când a devenit regele României.

Arivele răspândite în toată lumea aduc mereu noi și noi informații despre evoluția Casei Regale, unele importante, altele simple piese care întregesc mozaicul care ilustrează agonia și extazul prin care a trecut această instuție incontestabil românească.

Documentul pe care vi-l prezentăm astăzi este dintr-o perioadă de agonie a Regalității, ultimele luni ale lui Mihai I pe tron și teama unor români că locul fiului ar fi putut fi luat de tatăl său. Rezultatul îl știm toți și a fost de rău augur pentru noi toți.

Tronul României la răscrucea vremurilor

Telegrama CIA legată de diaspora românească de la Lisabona, Portugalia este din 16 octombrie 1947. Este documentul pe care îl publicăm azi. Agenția Centrală de Intelligence (CIA) era în organizare, după ce Oficiul Serviciilor Strategice (Office of Strategic Services) se dizolvase și primul său urmaș, Central Intelligence Group, se dovedise prea mic pentru a coordona întrgul spionaj american.

Situația din România nu era clară, deși din informațiile noastre Regele Mihai cerea zadarnic ajutorul americanilor pentru a nu lăsa comunismul să pună stăpânire pe muribunda monarhie românească. Înțelegerile de după AL Doilea Război Mondial făcute cu Stalin erau mai ferme decât puteau înțelege cei care încă sperau într-o revenire a democrației în România. Amănunte găsiți în articolul: ”Document istoric, desecretizat de CIA În 1944, Regele Mihai l-a avertizat pe Roosevelt că rușii vor înghiți România”.

Din 1944 până în 1947 situația doar se înrăutățise. Regele Mihai mai avea doar puțin timp până la abdicarea din 30 decembrie, iar eliberarea tronului nu era făcută pentru a face loc pentru pe atunci exilatul Carol al II-lea, ci pentru o jumătate de secol de republică populară!

Raportul din 16 octombrie 1947 surprinde un moment de cotitură în viața tumultoasă a fostului rege Carol al II-lea.

După abdicare, pe 7 septembrie 1940, Carol ajungea în Iugoslavia, însoțit de Elena Lupescu, frumoasa curtezană în jurul căreia se formase camarila financiară care a sporit ura românilor pentru monarh. Au urmat ani de peregrinări prin Europa și America. Pe 3 iulie 1947, Carol și Elena se căsătoresc în Rio de Janeiro, Brazilia, dar li se refuză vize de intrare în SUA și Franța, țări care nu uitau rolul jucat de el în alianța cu Germania hitleristă.

Proaspăt căsătoriții ajung în Portugalia, unde primesc viză de ședere.

Părea o vizită de doar un an, dar el avea să rămână în peninsulă până în 1953, la moartea sa. Până și mormântul l-a avut în Portugalia, înainte de a fi reînhumat la Curtea de Argeș.

Sursa informațiilor CIA

Experiența citirii telegramelor serviciilor către centrale sugerează că sursa informațiilor raportului este chiar Brutus Coste, voluntar sau involuntar, asta va rămâne un mister. Un mister destul de ușor de deslușit de câteva amănunte din viața diplomatului român.

Brutus Coste lucra în diplomație din 1933, la legațiile din Paris, Londra, Washington și Lisabona. În 1945, când comuniștii au pus stăpânire pe România, el nu a mai revenit în țară din Portugalia.

Neoficial a ajutat la negocierile de pace, fără succes din punctul de vedere al partidelor istorice românești și, în 1954, devine lucrător al Ligii Internaționale a Drepturilor Omului, cu o ”bursă” de la CIA de 3.000 de dolari pe lună. Din această postură a sprijinit diaspora anti-comunistă din țările din Blocul Estic.

În 1967, se retrage la o catedră universitară americană. Moare în 1984.

Revenind în 1947, la textul raportului trimis CIA, subiectul erau piedicile puse de Brutus Coste fostului rege Carol al II-lea de a își organiza în Lisabona un grup de apropiați de care se folosise în timpul dictaturii carliste, probabil existând teama că el va complota pentru răsturnarea Regelui Mihai și revenirea la tron a lui Carol.

Pentru punctele 2 și 3 ale raportului par să fie și alte surse, de data aceasta din anturajul fostului monarh român. Un indiciu este păstrarea secretă a cuvintelor de început ale acestor paragrafe, chiar și după 74 de ani!

”1. Brutus Coste, fost diplomat român în Portugalia, actual rezident al acestei țări, ca emigrant, a cerut Ministerului portughez al Afacerilor Externe să nu acorde vize anumitor români, dacă aceștia vor solicita acest lucru, în viitorul apropiat. Se crede că astfel de solicitări vor apărea din cauza prezenței în Portugalia a fostului rege Carol.

Persoanele care ar urma să fie supuse acestei sugerate restricții sunt:

-      Jean Pangal, fost ministru (plenipotențiar) în Portugalia care anterior fusese trimis în Spania ca reprezentant personal al lui Carol pe lângă Franco.

-      Pamfil Șeicaru, fost proprietar și editor al ziarului Curentul, din București. A fost un ardent propagandist pro-nazism, care se lăuda cu legături apropiate cu Von Ribbentrop (ministrul de Externe nazist. n.n.). Ginerele său, Mari(u)s Cișmigiu, a fost atașat de presă în Lisabona, în 1943.

-      Dimitri Dimănescu, consilier la ambasada României la Londra. (el a demisionat de la Legație imediat după abdicarea lui Carol și a rămas refugiat în Anglia. n.n.)

-      Generalul Radu Rusescu, fost ajutor al lui Carol și ambasador la Stockholm.

2. (...) ministrul portughez al Afacerilor Externe a fost de acord să nu acorde vize sus-numiților, dacă se va face solicitarea.

3. (...) lui Carol i se va refuza o viză în Franța, dacă o va cere. Dr Correia Ribeiro, un chirurg portughez care este apropiat de mulți ani de Carol și de doamna Lupescu, spune că pe puțin un an Carol va rămâne în Portugalia. Despre doamna Lupescu se spune că este supravegheată permanent de doi medici. Despre Carol se crede că deține resursele financiare adecvate.”

Cel puțin pentru unul dintre cei enumerați refuzul vizei nu a durat. Jean Pangal, fost Mare Maestru, dar și gropar, al Marii Loji Naționale din România, și un beneficiar al regimului carlist, avea să moară, în 1950, în Lisabona.

Șeicaru, marele ziarist român, se refugiase în Spania, unde a locuit trei decenii.

Mai trebuie spus că Portugalia era în acea perioadă sub regimul de extremă dreapta Estado Novo, condus de prim-ministrul Antonio de Oliveira Salazar, iar în Război țara fusese neutră.