Casa Scînteii, construcția care, din Nordul Capitalei, a deținut zeci de ani recordul de cea mai înaltă construcție din București a fost concepută și folosită, din 1957 până în 1990, drept sediu al tuturor mijloacelor de presă centrale, edituri importante, principalele utilaje de tipărit și organe de cenzură sau control a activității tipografice.

Colosul de beton este astăzi în mare parte abandonat, parțial în paragină, dar el a atras atenția tuturor încă de la începutul lucrărilor. Lucrând atâția ani în Casa rebotezată a Presei Libere, orice informație despre ea mi se pare interesantă.

Casa Scînteii (numită din zilele Revoluției din Decembriei 1989 Casa Presei Libere) a fost construită începând cu 1952, pe locul ”burghezului și decadentului” Hipodrom Băneasa. Lucrările s-au terminat în 1957.

Concepută ca un complex, cu săli de spectacole și case de agrement, Casa Scînteii a rămas, până la urmă, din cauza cheltuielilor, o clădire singulară în acest amplasament.

La scurt timp după începerea construcției, agenții spionajului american transmiteau în centrala CIA informații despre clădirea ce urma să devină polul propagandei din Republica Populară Română.

Pe 10 mai 1953, agenții aflaseră deja destule despre viitoarea Casă a Scînteii:

„1. Scînteia, noua clădire a propagandei, este aproape terminată (nu era nici pe departe gata, lucrările continuând încă 5 ani n.n.).

Va fi centrul pentru toată propaganda Partidului Comunist Român.

Va fi totodată cel mai importrant centru tipografic din Europa de Est. Aici vor fi tipărite multe publicații ale Cominform (Biroul de informații al partidelor comuniste și muncitorești. S-a desființat, în aprilie 1956, înainte ca edificiul să devină funcțional n.n.), în toate limbile, unele destinate uzului în interiorul URSS sau al țărilor satelit, altele fiind destinate străinilor.

2. Clădirea a însemnat o cheltuială mare pentru români. Toți muncitorii din Partidul Muncitoresc Român au fost convinși să subscrie ”voluntar” o parte din salariile lor. Clădirea are 284.000 tone de materiale.

Din acestea, 170.000 sunt nisip și pietriș, 18.000 de tone de cărămizi și 15.000 tone sunt cherestea. A fost nevoie de 30.000.000 de ore de muncă fizică. Patru fabrici de ciment și două de oțel și-au dat toată producția pentru o perioadă necunoscută de timp acestei construcții, pentru a avea necesarul de beton și armătură. Pentru că fondurile disponibile nu erau suficiente, au fost direcționați bani din bugetele altor departamente.

3. Alte construcții industriale au fost oprite complet pentru ca această construcție uriașă să fie terminată cum trebuie. În timpul construcției, a fost criză de materiale de construcții pentru orice alt proiect din București. Rămâne problema finisajelor la Scînteia, acum că e terminată, dar totul este pregătit în acest scop.

4. Construcția a fost făcută de Secțiunea nr. 1, București, a Ministerului Forțelor Armate. A fost condusă de un arhitect excelent, Câmpeanu (de fapt, șef de proiect a fost, până în 1954, Panaite Mazilu n.n.), care s-a aflat sub supravegherea strică a inginerilor sovietici.”