Istoria secretă. Germanii au condamnat cu vehemență intrarea României în război alături de Antantă împotriva Puterilor Centrale.

Iată ce spunea cancelarul german Theobald von Bethmann- Hollweg : „Răposatul rege (Carol I n.r.) considera un sofism obiecția potrivit căreia România nu a fost informată și consultată cu privire la acțiunea austro-ungară în ceea ce privește Serbia (declararea războiului n.r.).

Dar, când a avut loc ședința de decizie a Consiliului Coroanei, bătrânul rege nu a reușit (să se impună n.r.) în fața Guvernului. Prim ministrul, în ciuda obligațiilor tratatului, simpatiza cu Puterile Antantei.

La scurt timp, regele a murit ca urmare a emoțiilor cauzate de faptul că România era o trădătoare a aliaților ei.

Politica românească era acum ghidată de premierul Brătianu, care a încercat să obțină câștiguri, fără a face mari sacrificii, în detrimentul părții care ar fi înfrântă în război.


Vești fabuloase pentru Trump! I se mărește familia!


Ideea principală a fost să descopere la timp care parte urma să obțină victoria finală, pentru a nu ajunge prea târziu. Cu toate acestea, în primul an de război, probabil după căderea lui Lemberg, premierul Brătianu, fără să-și anunțe suveranul, a încheiat un tratat de neutralitate cu Rusia.

Plata trădării

După căderea lui Przemysl, a crezut că a sosit momentul să ajungă la o înțelegere cu privire la plata trădării sale asemănătoare cu cea a lui Iuda.

Dar negocierile nu au reușit. Rusia a dorit să-și sporească vastul imperiu prin luarea Bucovinei, în timp ce România nu numai că nrâvnea la aceeași Bucovină, ci și la tot teritoriul maghiar până la Tisa”.

Istoria secretă a unei alianțe.  Cuvintele extrem de dure la adresa guvernului român fac referire la obligațiile asumate de România prin acordul secret cu Austro-Ungaria. Aceasta a fost încheiat pe 18 octombrie 1883. Pe el și-au pus semnătura și reprezentanții Germaniei pe 30 octombrie 1883. Actul avea să fie reînnoit în preajma primei conflagrații mondiale .

În ce măsură aveau dreptate germanii să vorbească de o trădare, nu putem afla decât studiind atât conjunctura internațională în care fusese semnat acordul, cât și prevederile lui,

Forțați de împrejurări

Obținerea independenței țării după războiul ruso-româno-turc din 1877- 1878 nu a fost un proces deloc ușor. Congresul de la Berlin a condiţionat această recunoaștere de modificarea art. 7 din Constituţie,

Mai mult, poziţia de forţă adoptată de Imperiul ţarist față de România, după încheierii ostilităţilor cu otomanii, a șocat în clasa politică românească.


Fabulosul palat al lui Putin. Navalnîi îi dă lovitura Țarului


S-a început căutarea febrilă a unui aliat contra țarismului. De ce au preferat românii o alință cu Germania și Austro-Ungaria, în ciuda puternicelor sentimente filo-franceze ale societății? Explicația vine de la Ministrul italian la Bucureşti, contele Giuseppe Tornielli-Brusati.

Iată ce scria aristocratul italian în primăvara anului 1880! „În Principatele Unite fu predominantă influenţa occidentală pe care partidul [pro]francez o ţinea în mare cinste. Dispărută, însă, această influenţă şi deocamdată nereconstituită, toţi cei care căutau o bază pentru politica antirusă, au devenit (pro n.r) austrieci”.

Nici relațiile cu Austro-Ungaria nu erau mai bune

Într-adevăr, aflată încă sub șocul înfrângerii din războiul cu Prusia (1870-1871) și izolată pe plan internațional ca urmare a manevrelor diplomației germane, Franța nu putea fi o opțiune pentru politicienii români care se temeau de expansionismul rusesc. Mai mult, guvernul francez fusese printre ultimele care au recunoscut independența , iar comerțul dintre cele două țări nu excela.

Nici relațiile cu Austro-Ungaria nu erau mai bune. După 1867, monarhia bicefală trecuse în Transilvania la o politică de deznaționalizare forțată a românilor.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE