Istoria celebrului proces al lui Constantin Brâncuși cu vama americană. O sculptură abstractă este catalogată la ustensile de bucătărie

Povestea celui mai faimos proces din istoria artei moderne este cel al lui Constantin Brâncuși cu Vama SUA (U.S. Customs) din 1926. O încurcătură istorică ce nu poate fi înțeleasă pe deplin fără a cunoaște omul din spatele dălții, un spirit care a refuzat să accepte formele impuse și definițiile gata făcute.

În contextul celebrării a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși în acest an, 2026, povestea faimosului său proces cu vama americană rămâne un manifest despre cum spiritul învinge materia. Brâncuși, „patriarhul” din Hobița care a cucerit Parisul cu mămăligă și șampanie fină , nu a sculptat doar obiecte, ci idei pure, așa cum menționează și documentarea MoMa.

Constantin Brâncuși, un artist înaintea vremurilor

Constantin Brâncuși, născut în 1876 în simplitatea arhaică a Hobiței, a purtat cu el pe tot parcursul vieții o dualitate fascinantă care i-a definit geniul. Deși s-a ridicat din inima Olteniei, el a devenit una dintre figurile centrale ale Parisului începutului de secol XX, spațiul incandescent unde modernitatea își căuta un nou limbaj.

Această libertate lăuntrică și disciplina ascetică a propriei deveniri l-au condus către o viziune artistică revoluționară: el nu sculpta obiecte, ci idei, refuzând să reproducă materia pentru a revela principiul care o animă.

Viața secretă și profilul de spion al ambasadorului sovietic Evgheni Tiajelnikov. De la balerinii de la Balșoi la "curtea" lui Ceaușescu

Salariul minim necesar în 2026 pentru a cumpăra un apartament prin „Noua Casă”

Pentru Brâncuși, o pasăre nu era un simplu animal cu pene, ci întruchiparea zborului, iar coloanele sale nu erau simple structuri, ci expresii ale ascensiunii spiritului către absolut.

Această filozofie a „primatului esenței asupra formei” a fost pusă la încercare în 1926, când lucrarea sa, „Pasărea în văzduh”, a ajuns în portul New York. Confruntat cu un obiect de bronz lustruit care nu semăna cu nimic cunoscut, un funcționar vamal a refuzat să creadă că privește o operă de artă. Declanșând astfel litigiul istoric „C. Brancusi v. United States”.

„Domnișoara Pogany”, sculptură realizată de Constantin Brâncuși. Sursa foto: Speed Art Museum / Facebook

"Pasărea în Văzduh" ajunge la New York

Iată cronica momentului în care „zborul” a trebuit să fie explicat în fața legii. În 1926, Brâncuși a trimis sculptura sa, „Pasăre în văzduh”, de la Paris la New York pentru o expoziție la galeria Brummer, organizată de prietenul său, Marcel Duchamp. Deși legea scutea operele de artă de taxe vamale , oficialii portuari au refuzat să o recunoască drept sculptură.

Pentru a fi considerată „artă” în viziunea rigidă a vremii, o lucrare trebuia să respecte criterii stricte: să fie o reproducere prin cioplire sau turnare; să fie o imitație a obiectelor naturale, în special a formei umane sau animale.

Deoarece piesa din bronz lustruit nu semăna deloc cu o pasăre reală, neavând cap, aripi sau pene, vameșii au clasificat-o drept obiect utilitar, încadrând-o la categoria „ustensile de bucătărie și provizii pentru spitale”. Ei au impus o taxă de 40% din valoarea lucrării.

Duelul din sala de judecată

Exasperat de această evaluare, Brâncuși a contestat decizia în instanță. Procesul a devenit o dezbatere filosofică despre definiția artei. Trebuia o sculptură să „imite” realitatea sau putea să exprime o esență abstractă?.

Martori de o autoritate excepțională au venit în apărarea artistului. Edward Steichen, fotograful care deținea lucrarea, a declarat că, deși nu arată ca o pasăre, el o „simte” ca pe una. Sir Jacob Epstein, sculptor și William Henry Fox, directorul Muzeului Brooklyn au susținut viziunea modernă a operei.

Frank Crowninshield, critic de artă, a oferit o explicație memorabilă în fața instanței: „Această lucrare are sugestia zborului; sugerează grație, aspirație, vigoare, cuplate cu viteză... exact așa cum o face o pasăre. Dar numele, titlul acestei lucrări, ei bine, acesta chiar nu contează atât de mult.”.

Verdictul

În noiembrie 1928, judecătorul J. Waite a pronunțat o decizie istorică, recunoscând că legea trebuie să țină pasul cu evoluția spiritului uman. Instanța a admis că, deși este dificil să asociezi obiectul cu o pasăre fără „exercițiul unei imaginații vii” , acesta este frumos, simetric și creat de un artist profesionist.

Decizia instanței a marcat nașterea juridică a modernismului: „Între timp, s-a dezvoltat o așa-numită nouă școală de artă, ai cărei exponenți încearcă să portretizeze idei abstracte mai degrabă decât să imite obiecte naturale. Fie că suntem sau nu de acord cu aceste idei noi... credem că existența lor și influența lor asupra lumii artei trebuie luate în considerare.”.

Această victorie a demonstrat că adevărul unei forme nu stă în asemănarea cu realul, ci în capacitatea sa de a revela esența. Brâncuși a dovedit lumii că, în arta sa, materia este doar un drum către absolut.

Prin acest verdict, Brâncuși a obligat „Lumea Nouă” să formuleze juridic ceea ce el afirmase deja prin dalta sa: faptul că adevărul unei forme rezidă în capacitatea de a revela esența, nu în aparența sa exterioară. Astfel, artistul care a plecat de la Hobița a sfârșit prin a aparține întregii umanități, lăsând moștenire o viziune în care materia este doar un drum către spirit.