Istoria Campionatului Mondial. Mexic - 1986, locul în care s-a născut legenda lui Maradona

Istoria Campionatului Mondial. Mexic - 1986, locul în care s-a născut legenda lui Maradonasursa: Facebook

Pentru a doua oară în istorie, Mexicul a găzduit Campionatul Mondial. Inițial, ediția din 1986 fusese atribuită Columbiei, dar țara sud-americană era într-un război civil provocat de baronii cocainei. Așa că turneul a revenit în Mexic după 16 ani. România a aratat calificarea, dintr-o grupă din care la World Cup au mers Anglia și Irlanda de Nord și au mai făcut parte Finlanda și Turcia.

Istoria Campionatului Mondial. Mexic - 1986, locul în care s-a născut legenda lui Maradona

Celebrul eșec de pe teren propriu, cu Irlanda de Nord (scor 0-1), a ținut acasă selecționata lui Mircea Lucescu. Mondialul mexican a fost dominat de formidabilul Diego Armando Maradona. Care a dus naționala Argentinei către al doilea triumf, după cel din 1978. Mijlocașul din „Țara Tangoului” a devenit legendar după acel turneu și datorită evoluțiilor din tricoul celor de la Napoli, echipă cu care a câștigat de două ori Serie A.

Cele 24 de echipe au fost împărțite în 6 grupe, primele două clasate au mers în „optimi”, de asemenea, 4 locuri 3, cu cel mai bun punctaj au ajuns și ele în faza eliminatorie. A fost pentru prima dată când FIFA a folosit această formulă.

Golurile istorice din „sfertul” cu Anglia

Argentina și-a câștigat grupa cu Italia (1-1), Coreea de Sud (3-1) și Bulgaria (2-0). Apoi, a trecut de Uruguay în „optimi”, scor 1-0. Apoi, a venit marele meci cu Anglia, câștigat de „pume” cu 2-1. Diego a marcat cu mâna, apoi a înșirat 7 adversari și a punctat pentru 2-0.

În semifinale, Maradona a ieșit din nou la rampă și a marcat ambele goluri în victoria cu 2-0 din meciul cu Belgia. Iar în finală, Argentina a învins RFG-ul, scor 2-3, după ce vest-germanii reveniseră de la 0-2.

Franța și Brazilia, meci de poveste

Un meci extrem de atractiv a fost și Franța - Brazilia, din sferturile de finală, arbitrat de românul Ioan Igna. Francezii s-au impus la loviturile de departajare, 4-3, după ce scorul a fost egal, 1-1, după 120 de minute. Naționala din Hexagon a pierdut semifinala cu RFG, 0-2, dar a câștigat finala mică, 4-2 contra Belgiei, după prelungiri. Golgheterul turneului a fost englezul Gary Lineker, cu 6 reușite.

Un Mondial pe care românii l-au văzut prinzând semnalul de la sârbi, bulgari sau maghiari. Nicolae Ceaușescu a refuzat să plătească suma de 5.000 de dolari pentru ca TVR să achiziționeze drepturile TV.