Isărescu are încredere în leu

Isărescu are încredere în leu

Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, a explicat, în emisiunea „Faţă în Faţă” de la Televiziunea Publică, de ce am asistat, în ultima perioadă, la deprecierea accelerata a leului faţă de moneda euro.

„Prefer să explic trimiţând direct la fapte, la factorii care au contribuit la această depreciere accelerată. Primul cred că este legat chiar de reversul acestei deprecieri, şi anume de realitatea că în special în prima jumătate a anului precedent, în anul 2007, dar nu numai, leul s-a apreciat foarte mult. Şi atunci această scădere a părut mult mai accentuată decât în cazul altor monede cu care ne putem compara: forinul unguresc, zlotul polonez.

În consecinţă, ar trebui să apară întrebarea: de ce s-a apreciat anterior leul atât de mult, pentru ca apoi să se deprecieze? Punând în felul acesta întrebarea, cred că ceea ce deranjează cel mai mult în prezent şi ceea ce a creat o anumită stare de tensiune este această volatilitate a cursului. Însă, din 1992 cursul este determinat de piaţa valutară pornind de la faptul că atât populaţia, cât şi agenţii economici au libertatea deplină de a păstra moneda, de a vinde, de a cumpăra. Or există această caracteristică a pieţelor valutare, şi anume că ele au o anumită volatilitate, se pot crea uşor momente de panică”, a afirmat Mugur Isărescu la TVR 1.

Cu toate acestea Mugur Isărescu a declarat că îşi menţine încrederea în moneda naţională, care, în opinia sa, este în proces de revenire după deprecierea puternică din ultimele luni. Totodată el a amintit că maximele înregistrate zilele nu se compară cu un 4,2 lei pentru un euro înregistrat acum patru ani.

Pe de altă parte, guvernatorul Băncii Naţionale a afirmat că efectuarea în acest an de cheltuieli bugetare peste nivelul prevăzut, în contextul turbulenţelor de pe pieţele internaţionale, ar fi un act total iresponsabil. Isărescu a precizat că guvernul trebuie să adopte un set de politici pentru a restabili încrederea investitorilor în economia românească.

În opinia lui Mugur Isarescu, este nevoie de o politică monetară strictă, de reforme structurale accentuate şi o politică fiscală prudentă.

„Noi ne batem cu săbii de oţel, ca să spunem aşa, pentru atingerea ţintei de inflaţie, şi veţi vedea că vom lua în continuare masuri”, a mai spus Isărescu referitor la inflaţie.

Salariile au crescut prea mult în raport cu productivitatea

Guvernatorul Bancii Nationale a readus în discuţie şi riscurile care apar în cazul creşterilor salariale care nu pot fi susţinute economic.

„În România, ca peste tot în lume, salariile trebuie corelate cu productivitatea. Există o mare nevoie socială de creşteri masive de salarii, dar în momentul în care în mod sistematic, doi ani la rând, salariile din România, ca nivel general, cresc cu mult peste creşterea productivităţii muncii, trebuie să ne aşteptăm să apară o corecţie. Mai mult decât atât, nu pot să crească salariile atât în lei, cât şi în valută, prin aprecierea cursului. Sunt incompatibile. Şi atunci, mai devreme sau mai târziu, mecanismele economice de piaţă, în cazul nostru, vin şi aduc echilibrul”, a explicat Isărescu.

El a adăugat că „un salariu minim în România probabil că nu este suficient, chiar dacă ar ajunge la 1.000 de lei, 1.500 sau 2.000 de lei. Dar dacă s-ar întâmpla acest lucru, piaţa, extrem de rapid va face ca cei 2.000 de lei să valoreze tot 500 de lei”.

(13:29)