Irinel Columbeanu, recrutat de Securitate în 1980, s-a deconspirat în fața tatălui său, consilier al primului-ministru Dăscălescu. File din dosarul CNAS

Irinel Columbeanu, recrutat de Securitate în 1980, s-a deconspirat în fața tatălui său, consilier al primului-ministru Dăscălescu. File din dosarul CNASIrinel Columbeanu. Sursa foto Arhiva EVZ

Irinel Columbeanu a fost unul din colaboratorii Securității care “a fost recrutat pe bază de sentimente patriotice”. Asta apare în dosarul de la CNSAS unde sunt prezentate mai multe documente, dosar obținut exclusiv de EVZ. Ne-a atras atenția o notă de analiză din 1983 întocmită de securitate a Municipiului București în privința sursei “Ivănescu”, numele conspirativ al lui Irinel Columbeanu.

Recrutarea avut loc la 15 octombrie 1980 fiind în legătura rezidentului “Paul”. În colaborare “cu organele de Securitate a dat dovadă de sinceritate dovedind calități pentru munca de informație” se menționează în documentul citat. Tot acolo se spune că “nu a fost angrenat în acțiuni desebite. A furnizat un număr de 21 de informații, 8 au fost exploatate la Direcția a III-a, două la UM 0544 restul alte servicii pe linii de muncă”. Nu a primit recompense.

Irinel Columbeanu, recrutat de Securitate, era mai mult ghid decât inginer

Aceasta este scurta notă de analiză care se încheie cu propunerea ca Irinel Columbeanu să fie folosit în continuare în munca informativ-operativă, concomitent cu luarea unor măsuri complexe de verificare asupra sa.

La acel moment Irinel, pe numele lui complet Columbeanu Adrian Irinel, era inginer stagiar la Institutul de Biologie și Nutriție Animală (IBNA) din Balotești și ghid-interpret în cadrul organizației Biroul de Turism pentru Tineret (BTT) din cadrul Uniunii Tineretului Comunist. Cel mai probabil aceasta ultimă preocupare poate fi explicația pentru care s-a apropiat de Securitate. În acele vremuri era greu să ai legături cu străini și să nu intre în atenția Securității.

De altfel în dosarul de la CNAS sunt numeroase note informative furnizate de Irinel Columbeanu în privința legăturilor cu cetățeni străini. Se pare că aceasta era principala lui preocupare pentru că într-o altă notă de analiză, care de această dată viza părerea colegilor de serviciu se menționează că “la locul de muncă este relativ puțin cunoscut, deoarece lucrează la ei IBNA de un an de zile, răstimp în care nu prea fost pe la serviciu, fi mai mult plecat în călătorii turistice în țară și în străinătate”.

Irinel Columbeanu

Irinel Columbeanu, nota Securității din 1986

Avea cine să-l apere

De fiecare dată, Securitatea menționează faptul că tatăl său, Ion Columbeanu este consilier la Consiliul de Miniștri, al primului-ministru Constantin Dăscălescu. Tot în acest sens de fiecare dată apare mențiunea că este vizitat la domiciliu de fii unor tovarăși cu funcții de răspundere în aparatul de stat și de partid. Adică copiii unor nomenclaturiști.

Era un caz special pentru Securitate,. Că lucrurile stau așa o dovedește și faptul că în 1984, Irinel Columbeanu întâlnindu-se cu rezidentul “Paul” l-a informat că tatăl său cel care lucral în cadrul Consiliului de Miniștri, i-a spus că într-o discuție pe care avut-o cu tovarășul Radu, secretar al C.C. al PCR acesta i-a spus că fiul său are legătură cu cetățenii străini și are recomandat dată fiind poziția sa de cadru de conducere să-i pună în vedere să să nu mai întrețin astfel de relații. Ca urmare Ion Columbeanu, tatăl lui Irinel l-a rugat să se conformeze.

Inițial tatăl său nu a primit nici o explicație, Irinel asigurându-l că nu va avea de suferit în urma relațiilor cu străini.

Cum a ajuns în această situație

Încercând să lucreze din nou ca ghid-interpret pe litoral pentru turiștii străini a aflat că Securitatea nu-i dădeau viză. Așa că l-a rugat pe tatăl său care era în relații amicale cu inspectorul șef M.I. din județului Constanța să intervină. Acesta i-a telefonat nu mai că inspectorul șef cunoscând că tatăl lui Irinel Columbeanu are o funcție de răspundere l-a informat imediat pe tovarășu Radu din cadru C.C. al PCR. Așa s-a ajuns la discuția mai sus pomenită.

Numai că lucrurile nu se opresc aici.

În urma întâlnirii cu rezidentul “Paul”, Irinel Columbeanu primește aprobarea să-i dezvăluie tatălui său că legăturile pe care le are cu străinii au la bază indicații și îndrumări din partea organelor de Securitate.nI-a spus că nu l-a informat despre aceste lucruri pentru că a considerat că nu era necesar, apreciind acest sprijin pentru organul de Securitate ca natural. Mai mult dacă tatăl său aprecia că este necesar atunci putea să-l informeze și pe tovarășul Radu despre această activitate așa care se desfășura cu aprobarea organelor de partid.

Care a fost reacția tatălui său

De ușurare. mai mult a spus că dacă tovarășul Radu va reveni, atunci îi va explica, dar nu considera necesar să aducă această problemă din proprie inițiativă.

Deconspirarea în fața tatălui s-a produs din cauza faptului că Irinel Columbeanu n-a ascultat de ofițerul de Securitate care îi spusese să facă o cerere oficială la Ministerul Turismului ca să lucreze ca ghid interpret pe litoral. Dacă i s-ar fi comunicat că se refuze viza, urma să-l informeze pe ofițer de Securitate pentru a întreprinde măsurile ce se impun.

Însă Irinel Columbeanu nu a respectat acest instructaj și s-a dus direct la tatăl său.

Concluzia ofițerului de Securitate

Concluzia raportului ofițer de securitate este amuzantă: “Cu această ocazie mi-am dat seama că e Ivănescu dorește mult să colaboreze cu organele noastre, privind cu oarecare neliniște posibilitatea unei eventuale întreruperi acestei colaborări”.

Datele au fost extrase din dosarul aflat la CNSAS, obținut de EVZ în exclusivitate.

Ne puteți urmări și pe Google News