Irina Begu a debutat cu dreptul la turneul de la Madrid. Victorie, după un meci epuizant fizic
- Cristian Raducanu
- 23 aprilie 2024, 20:58
Irina Begu a reușit prima victorie pe un tablou WTA după o pauză de aproape nouă luni. Sportiva noastră a debutat cu dreptul la Madrid, un turneu dotat cu premii în valoare de peste 7,5 milioane de dolari. De asemenea și Jaqueline Cristian a reușit o figură frumoasă, după ce a reușit accederea pe tabloul principal.
Irina Begu, victorie importantă la Madrid
În vârstă de 33 de ani, Irina Begu s-a impus în prima etapă în fața mai tinerei sportive din Cehia, Linda Fruhvirtova. Jucătoarea din România a profitat din plin de cele 6 duble greșeli ale adversarei. Locul 128 în ierarhia mondială, Irina Begu s-a impus cu 6-4, 7-6 (7/0), într-un meci care a durat două ore și două minute.
Cehoaica de 18 ani a condus primul set cu 3-1, însă Irina Begu a recuperat handicapul și a reușit să câștige primul set cu 6-4. În setul doi, situația s-a inversat. Irina a condus cu 4-0, dar Linda Fruhvirtova a egalat la în game-ul patru.
Cehoaica a făcut un nou break și a servit pentru 5-4. Adversara româncei a câștigat două game-uri, însă Irina a revenit din nou și a trimis meciul în tiebreak, pentru ca mai apoi, sportiva noastră să câștige la zero (7-0).
România are patru jucătoare la turneul de la Madrid
Cele două jucătoare s-au mai întâlnit în 2020, la Cairo, unde Irina a mai învins-o cu 7-7 respectiv 6-0. O victorie care i-a rotunjit veniturile româncei cu puțin peste 30.000 de euro și i-a adus 35 de puncte WTA. În următoarea etapă, Irina Begu o va întâlni pe jucătoarea din SUA Madison Keys în vârstă de 29 de ani și locul 20 în ierarhia WTA.
În ultima confruntare din 2016, dintre cele două jucătoare, singura de altfel, Irina s-a impus la turneul de la Miami cu 6-3, 6-1. Jacqueline Cristian s-a impus la rândul ei la acealași turneu în fața australiancei Daria Saville locul 96 WTA. Românca s-a impus două două ore și 31 de minute de joc cu 6-4, 2-6 și 6-2. O victorie care i-a asigurat 40 de puncte WTA și 20.360 de euro.
Irina Begu o va întâlni pe Madison Keys
România este prezentă la tabloul de la Madrid prin patru jucătoare, Sorana Cîrstea, Ana Bogdan, Jacqueline Cristian și Irina Begu. Sorana Cîrstea o va întâlni pe filipineza Alexandra Ealam, iar Ana Bogdan se va confrunta cu Xiyu Wang.