Forţele militare israeliene (IDF) lucrează la realizarea unor planuri de atacare a instalaţiilor nucleare iraniene fără coordonarea cu Statele Unite, a dezvăluit ieri cotidianul "Jerusalem Post".
Chiar dacă ar prefera să se pună de acord cu Washingtonul în eventualitatea unei operaţiuni având ca ţintă Iranul, mai mulţi oficiali israelieni au precizat că statul evreu pune la punct şi soluţii militare care nu implică Statele Unite. „O operaţiune coordonată este întotdeauna mai bună“, a explicat săptămâna trecută un responsabil de rang înalt din armata israeliană. „Însă noi pregătim şi soluţii care nu includ coodonarea“, a adăugat acesta.
Bombardarea facilităţilor nucleare iraniene este condiţionată teoretic de acordul Statelor Unite, deoarece, pentru a ajunge în Iran, avioanele israeliene sunt nevoite să tranziteze spaţiul aerian al Irakului, controlat de forţele americane. Oficialii israelieni susţin însă că o operaţiune de bombardare fără codurile de acces oferite de forţele aeriene americane este dificilă, dar nu imposibilă.
„Noi credem că evenimentele regionale şi internaţionale, dar şi situaţia internă complicată cu care se confruntă Israelul nu îi permit să lanseze atacuri militare asupra altor ţări“, a replicat purtătorul de cuvânt al ministerului de externe de la Teheran.
Îmbogăţirea uraniului ia amploare
Acuzat de comunitatea internaţională, în special de Statele Unite şi de Israel, că încearcă să fabrice arme nucleare, regimul de la Teheran afirmă că programul său nuclear are un caracter strict civil.
Săptămâna trecută, şeful Organizaţiei pentru Energie Atomică a Iranului, Gholam Reza Aghzadeh, a declarat că în centrala de la Natanz operează în prezent peste 5.000 de centrifuge pentru îmbogăţirea uraniului, cu peste o mie mai multe decât numărul raportat în august. Republica islamică a anunţat că planurile sale includ instalarea în total a circa 54.000 de centrifuge.