Iranul a primit un termen de două săptămâni pentru a da un răspuns clar ofertei de beneficii comerciale şi tehnologice propuse de principalele puteri mondiale, în schimbul stopării programului de dezvoltare nucleară, în caz contrar urmând să se confrunte cu o serie de noi sancţiuni severe, economice şi diplomatice, relevă Reuters.
Declaraţia a fost făcută de şeful diplomaţiei UE, Javier Solana, la sfârşitul întâlnirii de sâmbă tă de la Geneva, dintre Said Jalili, însărcinatul iranian pe probleme nucleare, şi reprezentanţii celor şase puteri mondiale - China, Rusia, Franţa, Marea Britanie, Germania şi SUA.
„Astfel de discuţii reprezintă mereu un progres, dar nu este suficient“, a comentat Solana, exprimându-şi dezamăgirea faţă de rezultatul întâlnirii. Cu toate acestea, întâlnirea a fost considerată „un pas înainte“ de preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad. „Iranul trebuie să aleagă între negociere sau izolare“, a avertizat Sean McCormack, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american. Statele Unite au transmis şi că participarea la aceste discuţii a fost o concesie singulară.