Poliţia a arestat, în această săptămână, 49 de oameni într-un oraş din nordul Iranului în cadrul unei acţiuni împotriva hainelor "satanice", a anunţat agenţia oficială de presă IRNA.
Măsurile fac parte dintr-o campanie la nivel naţional împotriva influenţelor culturale occidentale asupra republicii islamiste, care impune un cod vestimentar strict cetăţenilor.
"Poliţia a arestat mai mulţi rebeli care au apărut în public purtând haine neportivite, care aparţin unui stil vestimentar satanist", a spus şeful poliţiei din oraşul Qaemshahr, Mahmoud Rahmani. Acesta a adăugat că cinci frizerii au fost închise şi alte 20 au fost avertizate pentru "promovarea tunsorilor occidentale".
În trecut, asemenea acţiuni au durat doar câteva săptămâni, însă campania actuală a fost lansată în 2007 şi nu sunt semne că ar putea fi oprită în viitorul apropiat. Femeile iraniene trebuie să poarte haine care să le acopere părul şi forma corpului, însă această regulă este încălcată, în special în oraşele mari, unde femeile poartă eşarfe care nu le acoperă tot părul şi se îmbracă în haine sport.
"O parte din cetăţenii ţării, neştiind ce cultură imită, se îmbracă cu hainele care au fost create de inamicii Iranului", a spus Rahmani, care a adăugat că "inamicii ţării încearcă să distragă atenţia tinerilor noştrii şi să îi priveze de o viaţă sănătoasă".
Rahmani nu a spus cum vor fi pedepsiţi oamenii arestaţi, însă, de obicei în aceste cazuri, aceştia primesc un avertisment sau sunt amendaţi.