Iran a lansat „cu succes” primul său satelit militar
- Tudor Borcea
- 23 aprilie 2020, 02:15
Până în prezent, autoritățile iraniene au negat faptul că programul lor spațial are o dimensiune militară.
Gardienii Revoluției islamice au anunțat, miercuri, lansarea „cu succes” a primului satelit militar iranian.
În timp ce Washington acuză Teheranul că vrea să-și mărească competențele în domeniul rachetelor balistice prin intermediul lansării de sateliți, satelitul iranian „Noor” (care înseamnă „Lumină”, în farsi) a „fost lansat cu succes, miercuri dimineață, de racheta lansatoare cu două etaje Qassed, din deșertul Markazi, în Iran”, a indicat Sepah News, site-ul Gardienilor Revoluției, arma ideologică a Republicii Islamice.
Satelitul „Noor” se află pe orbită la 425 km distanță de suprafața Terrei.
În februarie, Iranul, la 11 ani după ce a lansat primul său satelit, a lansat un modul de observație științifică, Zafar 1, din Imam Khomeini Spaceport, o facilitate aflată în provincia Semnan, la aproximativ 230 km sud-est de capitala Teheran.
Însă Zafar 1 nu a putut fi plasat în orbită din cauza unei viteze reduse, scrie Le Parisien.
Tentativa de lansare a lui Zafar 1 a intervenit cu câteva zile înainte de cea de-a 41-a aniversare a Revoluției islamice și a fost condamnată în special de către Franța pentru care această operațiune face apel la tehnologii „balistice” asemănătoare celor folosite pentru transportul armelor nucleare.
Paris a reamintit Teheranului să-și respecte „obligațiile” internaționale.
Până în prezent, autoritățile iraniene au negat faptul că programul lor spațial are o dimensiune militară.