Iranul se laudă că a lichidat peste 170 de teroriști ca urmare a atacului cu rachete balistice asupra ISIS de săptămâna aceasta

Iranul se laudă că a lichidat peste 170 de teroriști ca urmare a  atacului cu rachete balistice asupra ISIS de săptămâna aceasta

TEHERAN (Tasnim) - Corpul Gărzilor Revoluției Islamice (IRGC) - a afirmat că peste 170 de teroriști ISIS,inclusiv mai mulți lideri , au fost uciși în recentul său atac cu rachete asupra unor locații din provincia Deir ez-Zor din estul Siriei.

 

Într-o declarație dată miercuri seara, Departamentul de Relații Publice al Gărzilor Revoluționare Iraniene, a descris operațiunea recentă, cu numele de cod „Laylat al-Qadr“, ca pe un mare succes, afirmând că a provocat pierderi grele teroriștilor din Siria.

„Peste 170 de teroriști Takfiri, inclusiv mai mulți dintre comandanții și liderii lor, au fost uciși. În plus, mulți alții au fost răniți... (cauzând) distrugerea lor (militară) a echipamentelor, armelor și proviziilor acestora,“ conform declarației.

IRGC a subliniat, mai departe, că operațiunea a fost efectuată sub comanda Ayatollahului Seyed Ali Khamenei, comandantul-șef al forțelor armate iraniene.

În operațiunea de duminică seara, IRGC a tras șase rachete balistice cu rază medie asupra mai multor obiective aflate la o distanță de 650 până la 700 km, inclusiv asupra sediului central, depozitelor logistice și de muniție ale teroriștilor.

Vorbind cu reprezentantul agenției de știri Tasnim, șeful Departamentului de Relații Publice al IRGC, Generalul Ramezan Sharif a spus că „folosirea acestor rachete s-a făcut în coordonare cu Siria.“

El a adăugat că atacurile cu rachete au fost decise ca răspuns la recentele atacuri teroriste revendicate de Daesh în Teheran, adăugând că rachetele Zolfaqar de mare precizie au fost printre cele mai folosite în atacul respectiv.

Declarația departamentului de relații publice al IRGC, de duminică, mai afirmă că rachetele au fost trase din bazele aerospațiale IRGC aflate în provinciile Kermanshah și Kurdistan din vestul Iranului.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News