Ion Țiriac are o veste proastă pentru Simona Halep. Ce viitor îi prevede miliardarul român

Ion Țiriac are o veste proastă pentru Simona Halep. Ce viitor îi prevede miliardarul românSursa foto: arhiva EVZ

Miliardarul Ion Țiriac crede că pentru Simona Halep cariera sportivă a ajuns la final din cauza amânării pronunțării unui verdict în cazul de dopaj. Procesul Simonei, de la Londra, a fost amânat, în mai multe rânduri, timp în care sportiva nu poate participa la nici o competiție, fiind suspendată provizoriu. Situația s-a complicat și mai mult după ce, împotriva jucătoarei de tenis a mai fost formulată o acuzație.

Miliardarul Ion Țiriac nu crede că Simona Halep va reuși să-și revină, ca sportivă, și să-și relanseze cariera în tenis, după acuzațiile de dopaj formulate împotriva ei. Fosta campioană de la Wimbledon și de la Roland Garros este suspendată provizoriu de aproape un an, după ce a fost testată pozitiv cu Roxadustat.

Ea așteaptă judecata unui tribunal sportiv independent de la Londra, care amână procedurile. Între timp, în pașaportul biologic al Simonei Halep au fost identificate o serie de nereguli care au dus la formularea unor acuzații noi, legate de încălcare a regulamentului antidopoing. Astfel că verdictul a fost amânat până la clarificarea noilor acuzații.

„După părerea mea, i-au terminat cariera Simonei, iar cineva trebuie să răspundă aici. Cât poate să ceară Simona? 100 de milioane, 200? Cine-i vinovatul? Cineva, totuși e vinovat, însă e trist ce se întâmplă cu Simona. Nu o compar că suntem noi români sau nu știu ce. Atunci când cineva îți dă o palmă, dacă nu îi dai două înapoi – m-a învățat tatăl meu acum 80 de ani – înseamnă că ești slugă și numai în genunchi”, a spus Ion Țiriac, despre Simona Halep.

Ion Țiriac cere românilor să-și apere interesul

Miliardarul român a arătat că românii trebuie să dea dovadă de mai multă demnitate și să nu mai plece capul de fiecare dată. Ion Țiriac este de părere că fiecare trebuie să riposteze atunci când alții încearcă să-i facă o mizerie, așa cum s-a întâmplat, de mai multe ori, în sportul românesc.

„Suntem români și asta ne-o merităm.  Că dacă am sta în picioare, în loc sa stăm… Capul plecat, sabia n-o trage, ții minte? Am stat în picioare atât la Sydney, când a fost treaba, am stat în picioare când mi-a cântat imnul greșit în SUA la deschiderea oficială a Cupei Davis și am ieșit de pe teren. Pentru mine, să fiu român a fost o mândrie. Așa a fost și rămâne. Acum, ăștia suntem noi românii și așa defilăm”, a declarat Ion Țiriac pentru AS.ro.

Simona Halep a înregistrat pierderi financiare importante

Simona Halep așteaptă ca tribunalul sportive să pronunțe o decizie în cazul ei, în condițiile în care audierea ei s-a amânat de trei ori. În acest timp, sportiva româncă a ajuns pe locul 40 WTA și a ratat prezența la primele două turnee de tenis de Grand Slam ale anului.

Pe de altă parte, lipsa unui verdict îi provoacă și importante pierderi financiare. Ea a pierdut unul dintre cei mai importanți sponsori după ce producătorul german de automobile, BMW, a anunţat finalul parteneriatului cu fostul lider WTA.

Simona Halep a câștigat în ultimii cinci ani suma de 19,5 milioane de dolari, din competițiile la care a participat, dar și din sponzorizări. În medie, românca a obținut venituri anuale de aproape 4 milioane de dolari. Drept urmare, la un calcul simplu, reiese că de la momentul suspendării, Simona Halep a pierdut o sumă similară, veniturile pe care le-ar fi obținut dacă ar fi jucat.

Ne puteți urmări și pe Google News