Veste bună pentru Simona Halep de la oficialii din tenis. Ce spun aceștia despre sportiva din România

Veste bună pentru Simona Halep de la oficialii din tenis. Ce spun aceștia despre sportiva din România Simona Halep. Sursa foto: arhiva EVZ

Simona Halep trece printr-o perioadă grea în ceea ce privește cariera sportivă. A primit însă o veste bună zilele acestea de la oficialii din tenis.

Simona Halep (31 ani) traversează cel mai greu an din cariera sa. Chiar dacă nu a mai intrat pe teren de câteva luni, spotiva din România se menține pe locul zece în clasamentul WTA.

Pe lângă această ierarhie, Universal Tennis Ranking mai face un clasament în care analizează evoluțiile jucătoarelor din acest an. Sunt luate în considerare ultimele 30 de meciuri disputate, dar și valoarea adversarelor. Potrivit acestei analize, Simona Halep se află locul al treilea fiind depășită doar de lidera clasamentului mondial Iga Swiatek și de franțuzoaica Caroline Garcia, potrivit ziare.com.

Acuzații de dopaj

Simona Halep a fost testată pozitiv la roxadustat, după un meci disputat în primul tur de la US Open, în 29 august. A fost suspendată provizoriu și acuzată oficial de dopaj la începutul lunii noiembrie. Jucătoarea de tenis a anunțat că a contestat acuzațiile și că va lupta să își demonstreze nevinovăția.

Ne puteți urmări și pe Google News

Roxadustatul, substanța interzisă găsită în corpul Simonei Halep, este una nespecifică, dar care poate atrage o suspendate de până la patru ani. Oficialii din tenis susțin că sportiva din România nu poate primi o suspendare mai mică de un an, indiferent care sunt circumstanțele atenuante.

Cum a ajuns substanța în corpul ei

Agenția franceză de toxicologie și farmacologie angajată de Simona Halep a identificat modul în care medicamentul Roxadustat ar fi ajuns în corpul sportivei. Suplimentele nutritive utilizate de Simona Halep ai fi conținut, în mod accidental, această substanță. Pe ectichetă nu era menționat însă acest lucru, iar . jucătoarea de tenis nu ar fi știut că aceste suplimente conțin roxadustat.

Potrivit medicilor francezi, riscul ca un sportiv să consume un astfel de supliment și să iasă „pozitiv” este foarte mare. Agenția Mondială Antidoping a anunțat însă că nu autorizează utilizarea acestor produse care pot conține substanțe interzise și că sportivii trebuie să fie atenți la ce suplimente consumă, potrivit Prosport.