Generalul Ion Teodor Popescu a condus departamentele logisticii Serviciului Romîn de Informații din anul 1992 până în anul 2005, fiind, până în prezent, cel mai longeviv șef al administrației serviciului, performanța sa nefiind egalată de predecesori dinainte de anul 1989. 

În scurta și zbuciumata supraviețuire de trei luni a „desființatului” Departament al Securității Statului, ca provizoriu Serviciu de Informații integrat Ministerului Apărării Naționale ( modelul antebelic al S.S.I.), din 26  decembrie 1989 și până la 26 martie 1990, data înființării Serviciului Român de Informații, întreaga logistică a structurilor  pentru securitate națională a fost partajată arbitrar între Ministerul Apărării Naționale, ca principal beneficiar, și Ministerul de Interne, ca cedent al cotei parte a patrimoniului, tot arbitrar stabilit că aparținea Departamentului Securițății Statului. 

Consecința acestei „partajări”, în realitate o devalizare cu destinații dubioase a patrimoniului D.S.S.,  a fost aceea că la data înființării sale, Serviciul Român de Informații nu avea absolut nimic din cele trebuincioase organizării și funcționării sale : sediile erau ale Ministerului de Interne, parcul auto fusese preluat de Ministerul Apărării Naționale, depozitele de materiale pentru uz curent se aflau în contencios între cele două ministere.

Anterior preluării administrației S.R.I. de către locotenent-colonelul Ion Theodor Popescu (avansat cu acel prilej la gradul de colonel) directorul Virgil Măgureanu mai avusese trei adjuncți pentru administrație.

Din pozițiile de conducere, nu lipsite de sinuozități și controverse, cel de al patrulea director administrativ al S.R.I. ( adjunct al directorului, 1992-1997, șef al Comandamentului Serviciilor și Înzestrării, 1997-2000, din nou adjunct al directorului între anii 2001-2005 ) a demonstrat nu numai o excepțională abilitate de menținere la conducerea logisticii celui mai important serviciu de informații pentru securitate națională, dar a și înfăptuit, fără putință de tăgadă, fapte de performanță pe termen lung, în ceea ce privește dezvoltarea și consolidarea înzestrării imobiliare, a dotărilor materiale de transport auto-aero-navale, comunicații și informatică, tehnico-operative, de protecție și intervenție antiteroristă, modernizarea infrastructurii pregătirii personalului, de asistență medico-socială și mai multe altele. 

Toate acestea, într-un climat de imagine publică cel mai adesea profund și virulent ostil. Predecesorii săi nu reușiseră nici măcar proiecția unui sistem de susținere logistică. Nu este mai puțin adevărat că aceștia nu au avut  relaționarea necesară în mediul politico-administrativ al României post-Malta, ceea ce generalului Ion Popescu nu doar că nu i-a lipsit, ci pare chiar a-i fi prisosit.

Extraordinara sa capacitate de relaționare, spiritul gospodăresc, capacitatea organizatorică, perseverența managerială și o temeritate bine asigurată de risc sunt doar o parte a calităților prin care generalul Ion Theodor Popescu a contribuit la  edificarea infrastructurii logistice necesare Serviciului Român de Informații pentru a-și putea asuma misiunile și a fi acceptat în comunitatea informativă euroatlantică.

L-am cunoscut în varii ipostaze. A fost un om complet, căruia nu i-a fost nimic străin din ceea ce era, este și va fi de-a pururea omenesc. În  percepția publică, formată ca urmare a controverselor induse de campaniile imagologice cu privire la  „Gioni Popescu”, pot exista și opinii și opinii, unele care să supraliciteze greșeli, ori neîmpliniri  alte sale, dar ceea ce a construit și a rămas de pe urma faptelor sale de muncă dedicată în serviciu credincios  României, va dăinui, nu va putea fi vreodată uitat și va fi veșnic pomenit.

Nu pot să nu rememorez momentul anilor 1993-1994, când Ion generalul Popescu a salvat Spitalul de Arși fondat de profesorul  Agripa Ionescu, preluându-l în administrare și dezvoltând apoi întreaga rețea de asistență medicală a Serviciului Român de Informații sub patronimicul eminentului chirurg, creator al  Şcolii Româneşti de Chirurgie Plastică şi Reconstructivă . 

Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Agrippa Ionescu“, cu secțiile Spitalului Militar din Balotești-Ilfov și Centrul Medical de Diagnostic și Tratament sunt doar partea vizibilă a unei  rețele logistice edificate, în mare parte, prin strădaniile dedicate de cel trecut în veșnicie.

Ceremonialul despărțirii de generalul Ion Theodor Popescu se va săvârși în Duminica Floriilor a Patimilor Domnului. În urmă cu 24 de ani, în activitate fiind,  în Săptămâna Patimilor , omul „Gioni Popescu” a  rânduit în cele cinci zile dinaintea Sâmbetei Mari să prânzească cu trei camarazi, printre care mă aflam. Ne-a invitat, spunându-ne că ne-a ales, fiindcă trebuie să-i iertăm niște păcate. Unul dintre cei aleși a refuzat. „Gioni”, oarecum afectat, ne-a spus că, în mod sigur, cel în cauză a comis păcate mult mai grele față de noi și, de aceea, nu are tăria sufletească să ne fie comesean în Săptămâna Mare, dar și că presimțea că se va eschiva. Mare adevăr a grăit atunci, căci nu trecu multă vreme până când toți trei văzurăm pe Iuda întruchipat în cel ce a refuzat să ne fie comesean.

Generalul Ion Theodor Popescu are foarte mulți prieteni, îi vor purta recunoștință și nu va fi uitat de sute, dacă nu de mii de oameni care, într-un fel sau altul, au motive să-l pomenească pentru fapte de omenie și generozitate.

Prin tot ceea ce lasă amintirilor noastre, generalul Ion Theodor Popescu și-a dobândit nemurirea.

Fie-i  drumul lin spre astre, iar sufletul său  să-și găsească împăcarea întru cele veșnice .

                                                        General  brg. (r) Aurel I Rogojan

        

        

Te-ar putea interesa și: