Pe toți ne-a cutremurat vestea morții lui Ion Dichiseanu. Un rol care va rămâne în memoria cinefililor este cel al lui Pierre Vaillant,  din serialul „Toate pânzele sus”.

Produs între 1975 – 1977, filmul prezintă aventurile devenite legendare ale celor doi prieteni, doi ingineri, colegi de studii, românul Anton Lupan (Ion Besoiu) și francezul Pierre Vaillant (Ion Dichiseanu), francezul apărând la timpul trecut, doar în amintirile lui Lupan.

Anton Lupan pleacă în căutarea goeletei L’Esperance, corabia sa și a prietenului său, fără să știe că a fost atacată de pirați în Marea Neagră, în largul portului Sulina, unde o și găsește eșuată în apropierea farului. Pe lângă acest rol, Ion Dichiseanu ne lasă multe amintiri memorabile, printre care și interviuri de excepție. 

Anton Lupan îl caută mai ales pe Pierre, prietenul său breton, pentru a pleca împreună spre un teritoriu necunoscut al Țării de Foc, unde cei care au încercat să pătrundă fie au murit ori s-au întors, după încercări cumplite, fără să reușească să-l cerceteze. Corabia este găsită (mai mult sau mai puțin) din întâmplare și apoi recondiționată de Lupan și oamenii pe care îi adună în jurul său, dar despre prietenul său nu se mai știe nimic. Lupan e nevoit să plece fără Vaillant în călătoria peste Oceanul Atlantic, cu destinația Țara de Foc, cu aceiași oameni, care constituie nucleul echipajului său.

Ion Dichiseanu a murit
Ion Dichiseanu a murit

Micul echipaj, format din șase bărbați (Lupan, Ieremia, Haralamb, Gherasim, Busuioc și Ismail), un adolescent (Mihu), o femeie (Adnana) și un câine (în carte Negrilă, dar în film cățelul Lăbuș) are parte de numeroase peripeții, înfruntând pirații mauri, furtuni și uragane, iar mai apoi căutând să-l scoată din încurcătură pe bucătarul Ismail, care intră în bucluc făcând pariuri nechibzuite pe lupte de cocoși, în porturile Americii Latine. Oamenii și Adnana (provenită dintr-o familie de navigatori) sunt curajoși, dintr-o bucată, astfel reușesc împreună să treacă peste toate încercările și îl urmează încrezători pe căpitan în căutarea prietenului dispărut.

Când s-au împlinit 40 de ani de la lansarea filmului, Ion Dichiseanu a povestit cum a obșinut a cest rol: ”Iniţial, regizorul îi dăduse acest personaj lui Paul Peter Hofer, însă cum acesta tocmai îşi rupsese piciorul m-a luat pe mine. Aveam toate atuurile, avem poezia şi romantismul personajului, am fost şi eu norocos, sau aşa a vrut destinul. Primele cadre le-am avut chiar la Sulina.

Era o zonă cunoscută de mine, ştiam împrejurimile pentru că acolo filmasem Porto Franco. Am făcut naveta Bucureşti- Sulina cam două luni. Țin minte că la Mila 23 trebuia să stau în apă, ştiam să înot, însă cum Dunărea curgea intens, un val mai puternic m-a lăsat mai gol. Nu mi-am legat bine pantalonii şi m-am trezit fără ei. Era puhoi de lume pe margine, de lipoveni, care se adunaseră de curiozitate, să ne vadă cum filmăm. Eram cu lenjeria în vine”.