Ion Caramitru, de trei săptămâni în spital. Cu ce afecțiune se luptă marele actor

Ion Caramitru, de trei săptămâni în spital. Cu ce afecțiune se luptă marele actorSursa foto: arhiva EVZ

Managerul Teatrului Național București, actorul Ion Caramitru, în vârstă de 79 de ani, este internat de mai bine de trei săptămâni în spital. Deși familia este foarte discretă și a refuzat să vorbească despre problemele sale de sănătate, se pare că marele actor a intrat în contact cu un stafilococ foarte rezistent în faţa antibioticelor.

Ioan Onisei, director adjunct al Teatrului Național din București, a venit cu noi informații privind starea de sănătate a lui Ion Caramitru. ”Se pare că perioada sa de spitalizare va mai dura. Nu ştiu să vă dau detalii, fiindcă nu le-am primit nici eu la rândul meu. Tot ce ştiu este doar că medicii care se ocupă de soarta lui Ion Caramitru au decis să apeleze la o terapie mai lungă cu anitibiotice”, a declarat Ioan Onisei pentru Impact.

”Ion Caramitru a intrat în contact cu un stafilococ”

Ioan Onisei a mai spus că Ion Caramitru se afla acasă, în concediu, când au debutat problemele de sănătate. ”Noi programăm spectacolele şi în funcţie de agenda actorilor noştri şi a invitaţilor cu care colaborăm deseori. Sigur că, în aceste condiţii, niciun spectacol al lui Ion Caramitru nu a fost încă reprogramat şi nici nu putem anticipa când vom face acest lucru. De altfel, nu aş şti a vă răspunde nici când se va întoarce la muncă.

Ce înţeleg că s-a petrecut ţine puţin de un scenariu cu care sigur s-au confruntat şi alte persoane, fiindcă nu e vorba totuşi de o noutate absolută. Pur şi simplu, Ion Caramitru a intrat în contact cu un stafilococ, într-un anume moment, iar această bacterie a dorit exact acum să-i dea atâta bătaie de cap. În plus, pare că a fost şi foarte puternică, fiindcă după tot felul de analize şi un tratament constant cu antibiotice, ea încă pare că are un cuvânt greu de spus!”, a mai precizat Ioan Onisei.

Ion Caramitru ar fi trebuit să fie prezent pe 11 august la Iaşi, unde a avut loc deschiderea ediţiei a XII-a SFR, care îi era dedicată. „Domnul Caramitru, din păcate, nu vreau să cred că suntem năpăstuiţi de soartă, nu va putea face deplasarea la Iaşi. Este internat la spital în acest moment, la Bucureşti. E în revenire, e în investigaţii medicale”, declara, la vremea respective, Andrei Giurgia, organizatorul evenimentului cultural.

 

Ne puteți urmări și pe Google News