Din cuprinsul articolului
Actrița Ioana Bulcă, una dintre cele mai elegante și rafinate figuri ale cinematografiei românești, a plecat dintre noi la vârsta de 89 de ani. A debutat în film la doar 19 ani, în capodopera regizorului Victor Iliu, Moara cu noroc (1955), unde a interpretat rolul Anei cu o sensibilitate memorabilă. Au urmat zeci de roluri în teatru și film, marcate de o frumusețe clasică, o voce caldă și o prezență scenică de neuitat.
Un copil născut din iubire, crescut în discreție
Dar, dincolo de luminile rampei, Ioana Bulcă mărturisea că cel mai frumos film al vieții a fost și va rămâne fiul ei, Francesco Capelletti – astăzi medic primar chirurg la Spitalul Floreasca. Un fiu născut dintr-o mare iubire, care a trecut granițele țării. Dr. Francesco Capelletti a jucat și el în filme, când purta numele mamei, Bulcă. Este puștiul neastâmpărat din „Astă seară dansăm în familie” – un moment trecător, înainte ca vocația să-l ducă spre medicină.
Fermecătoarea actriță Ioana Bulcă și al ei „bulgăre de aur”
Lumea teatrului, văzută prin ochii copilului
Într-un interviu acordat pentru Evenimentul zilei în 2024, Dr. Capelletti a povestit despre mama sa, despre copilăria sa discretă în culisele teatrului, și despre lupta tăcută pentru numele tatălui său. Deși a crescut în preajma teatrului și a filmului, Dr. Francesco Capelletti a știut de mic că vrea să urmeze medicina. Nu a fost influențat de nimeni, iar mama l-a susținut, fără să-l preseze: „Drumul meu a fost clar. Chirurgia generală am avut-o în cap de mic. Nu am avut niciun model, mama m-a crescut singură. La un moment dat, mi-a prins obrajii în mâini și mi-a spus: Să faci ce-ți place. Și să încerci să fii printre cei mai buni.
Mama nu a încercat nicio secundă să mă influențeze. Asta în ciuda faptului că am fost ancorat în lumea filmului, a teatrului. Am și jucat în diverse piese. Eram foarte anxios când eram mic și nu-mi plăcea să stau singur acasă. Mă duceam astfel cu mama la teatru, spectacolele începeau la 19:00, 19:30, reveneam acasă pe la 22:30. Eram elev de gimnaziu, clasa a V-a, a VI-a, stăteam și eu pe acolo, prin culise”.
Portretul unei mame devotate
Ioana Bulcă. Sursa foto: Studiourile Buftea
„Mama era un personaj destul de retras. Nu avea foarte multe prietenii, ieșiri, mese, onomastice. Și nici n-a avut niciun privilegiu. M-a crescut singură, dar și eu am ajutat-o mult. Plus că nu am creat probleme și am reușit să ating toate obiectivele propuse. Mama era destul de severă. Dar eu eram un copil cuminte, a avut un mare noroc cu mine, nu-i făceam probleme. Tâmpenii făceam, dar nu mari. Eu aveam o mare pasiune, fotbalul și Dinamo București. În rest, nu am avut probleme de comportament de niciun fel. Maică-mea nu mi-a zis niciodată: Pune mâna și învață! învățam singur”.
Greutățile copilăriei și demnitatea alegerilor
Dr. Francesco Capelletti și-a amintit despre dificultățile din perioada comunistă, când mama sa nu a căutat niciun privilegiu: „Înainte de a merge la școală, stăteam la rând la lapte. Era greu, foarte greu. Mama n-a avut niciun privilegiu. Revoluția m-a prins pe stradă, Piața Romană, Universitate, și nu am cerut certificat de revoluționar. Am zis că certificatul de revoluționar îl iau doar ăia care au murit și cei grav răniți”.
Refuzul oricărui favoritism
Fiul Ioanei Bulcă a ales să meargă pe propriile picioare, evitând să profite de numele celebrei mame și dorind să-și clădească propria identitate profesională. „Tot timpul m-am ferit de asta. Nu spuneam nicăieri, niciodată, la nicio vârstă. Întotdeauna am vrut să reușesc prin propriile puteri. În schimb, mama se laudă foarte mult cu mine, e foarte mândră”, povestea anul trecut Dr. Francesco Capelletti.
Puține amintiri cu tata, o dorință care a crescut
Despre tatăl său, Dr. Francesco Capelletti are amintiri puține, dar și o poveste despre cum și-a dorit să-i poarte numele: „Amintirile mele cu tata sunt puține. A murit în ‘73, ultima oară îl văzusem în ‘72. Eram mic, venea rar, pentru că stătea în Italia, era mai mult plecat.
Tata era inginer constructor, șeful unui departament al unei mari firme din Cremona, lângă Milano, care făcea mori și tot felul de lucrări în panificație. A onorat și un contract în România - Complexul Palas, silozuri mari. Așa a cunoscut-o tata pe mama. S-au iubit, m-am născut, am preluat numele mamei. Tata a avut apoi contracte la Belgrad, la Sofia. Când a murit, nu am aflat atunci, mama m-a protejat, mi-a spus peste ani. Iar lucrurile au rămas așa, am păstrat numele mamei. Dar eu am avut în cap de când mă știu să port numele tatei. Știți cum e, rămâne câte o chestie nerezolvată în viața ta și nu știi de unde s-o apuci”.
O căutare tulburătoare
Ani mai târziu, a pornit într-o căutare care să-i aducă liniștea și să-i permită să poarte cu mândrie numele tatălui său biologic. „Prin 2009-2010 am demarat căutările. Apăruse un zvon că n-a murit, ceea ce pe mine m-a neliniștit îngrozitor. Și am început să-l caut pe Duilio Capelletti. Și am găsit vreo trei care s-ar fi potrivit. Numele Capelletti se scrie în mai multe variante. Până la urmă, am reușit printr-un ziar, La Provincia, din Cremona. Am reușit să intru în arhivă într-o noapte, m-a prins două noaptea. I-am găsit necrologul. 7 decembrie 1973. Văzând asta, am zis că unde poate fi îngropat decât la Cremona. El a murit la Sofia. Am trimis un mail la cimitirul principal din Cremona și mi-au răspuns în aceeași zi, am și acum mesajul lor.
Într-o săptămână am plecat la Milano, apoi la Cremona, și i-am găsit mormântul. Găsindu-i mormântul, i-am lăsat un bilet pe mormânt. Nu a avut niciun ecou. După doi ani, am făcut același lucru. Și, într-o zi, m-am trezit la spital cu un telefon. Era, cum ar veni, cumnatul meu. Voia să știe cine sunt, ce e cu mine și ce vreau. I-am zis că vreau doar numele de familie. Pe urmă a urmat drumul firesc, deshumare, analiza ADN și schimbarea numelui, din Bulcă în Capelletti. Nici mama nu-mi dădea speranțe, nu credea că voi reuși, iar eu îi spuneam că pe mine mă cheamă Capelletti și așa mă va chema și-n acte”. De astăzi, din liniștea cerurilor, mama și tata îi veghează tăcut drumul.
Sursa foto: Florin Ghioca
Ioana Bulcă – destinul unei actrițe născute pentru luminile rampei
Perioada de aur a filmului românesc a fost hrănită de o generație excepțională de actori care au lăsat o amprentă inconfundabilă pe marile ecrane. Toma Caragiu, Amza Pellea, Gheorghe Dinică, Ștefan Iordache, Dem Rădulescu sau Florin Piersic sunt doar câțiva dintre „zeii” scenei și filmului românesc. În această galerie de mari talente, Ioana Bulcă nu doar că s-a înscris, ci a strălucit cu forță, rafinament și emoție. Iar de astăzi, se alătură stelelor care continuă să lumineze pentru totdeauna în memoria și sufletul publicului.
Un talent descoperit devreme
Ioana Bulcă. Sursa foto: Studiourile Buftea
Născută pe 7 ianuarie 1936, de Sfântul Ioan, Ioana Bulcă părea menită să poarte numele unei sărbători mari. Încă din adolescență, se distinge prin ambiție și vocație: urmează, în paralel cu liceul, cursurile Școlii Populare de Artă – canto și artă dramatică.
La nici 19 ani, este remarcată de regizorul Victor Iliu, care exclamă, privind-o: „Asta-i Ana lui Slavici!”. Distribuită în rolul principal din Moara cu noroc (1957), tânăra actriță face un debut fulminant și este imediat remarcată de critica de specialitate și de public.
Fragilitatea din spatele forței
Sub stăpânirea de sine a actriței se ascundea însă o fragilitate sufletească aparte, o sensibilitate dublată de o inteligență profundă, pe care doar oamenii cu vocație artistică o pot transforma în talent autentic. Visul de a ajunge la Hollywood a fost înlocuit, însă, de un drum sinuos, cu suișuri și căderi.
Sincopa celor șase ani
După succesul din Moara cu noroc, Ioana Bulcă dispare din cinematografie timp de șase ani. „A fost groaznic de greu. Îmi pierdusem încrederea în mine... Șase ani e foarte mult pentru viaţa unui actor”, mărturisea ea într-un interviu din 1972, pentru revista Cinema.
A jucat pe scenă, a apărut în emisiuni TV, dar marile roluri de film au întârziat. În acea perioadă a venit pe lume și fiul său, Francesco Capelletti: „Poate că e cel mai bun film al meu. Eu îl divinizez, este cea mai mare realizare a mea, alături de meserie”.
Revenirea spectaculoasă
În 1967, Manole Marcus o distribuie în Zodia Fecioarei, în rolul Midia: „Era un rol greu, de compoziţie... Dacă am trecut cu bine acea încercare, a fost datorită lui Manole Marcus, care are darul rar de a face actorul să înflorească.”
Apoi, în 1970, este aleasă de Sergiu Nicolaescu pentru rolul doamnei Stanca, soția lui Mihai Viteazul. A fost un rol care a adus-o din nou în centrul atenției și a valorificat pe deplin profunzimea sa artistică: „Mă întreb cum li s-o fi părând altora, dar mie mi se pare ciudat că timiditatea și emotivitatea mea sunt dublate de un exces de personalitate... Din fericire, dacă un regizor îmi inspiră încredere, mă las condusă. Actorul e o materie. O piatră tare, un aluat – pe care regizorul îl modelează”.
Încă din adolescență, Ioana Bulcă visa să joace Shakespeare: „Era, și este, autorul meu de căpătâi. Ce-ar fi fost însă dacă aş fi stat așteptând să joc Lady Macbeth? În schimb, am jucat-o pe doamna Stanca – și, pentru mine, este o eroină shakesperiană”.
Ultimul rol. Ultima reverență
Ioana Bulcă, în Restul e tăcere. Sursa foto: Cinemagia
După peste 40 de filme în perioada comunistă, a revenit pe marele ecran în 2007, în „Restul e tăcere”, regizat de Nae Caranfil. A interpretat-o pe Aristizza Romanescu, într-un rol mic, dar încărcat de semnificație: „A fost ca o mană cerească. Faptul că s-a gândit la mine a fost extraordinar”. Marea actriță spunea mereu: „Am luptat toată viaţa pentru asta. Am pierdut, am câștigat, dar pentru mine cel mai important e să îmbătrâneşti cu demnitate, cu spatele drept”. A căzut cortina peste viața marii actrițe Ioana Bulcă, dar ea va rămâne vie prin rolurile pe care le-a jucat.
Francesco Capelletti, fiul actriței Ioana Bulcă. Sursa foto: Florin Ghioca
