Ioan Mircea Pașcu despre disputa dintre Dragnea și Ștefănescu: O răfuială tipic mafiotă, între două personaje de tristă amintire

Ioan Mircea Pașcu despre disputa dintre Dragnea și Ștefănescu: O răfuială tipic mafiotă, între două personaje de tristă amintire Sursa:tomisnews.ro

Fostul europarlamentar PSD, Ioan Mircea Pașcu a reacționat în cazul scandalului izbunit între Liviu Dragnea și Codrin Ștefănescu. El ironizează disputa dintre cei doi și spune că Alianța Pentru Patrie nu are nicio șansă să devină o forță pe scena politică.

Până nu demult prieteni la cataramă, Liviu Dragnea și Codrin Ștefănescu au avut un schimb acid de replici pe un grup intern la care au acces doar membrii Alianței Pentru Patrie (APP). O parte dintre acestea au devenit publice și disputa s-a mutat pe rețelele sociale.

Reacție dură

Ioan Mircea Pașcu a comentat dur scandalul dintre cei doi și susține că Alianța Pentru Patrie nu are nicio șansă să devină un partid puternic.

„Am decis să îmi încalc regula de a nu comenta despre oameni ca Dragnea și Ștefănescu. Dar porcăiala în care au intrat brusc de curând, mă obliga să îmi încalc propria regulă. Este o răfuială tipic mafiotă, cu dezvăluiri bănuite, între două personaje de tristă amintire. Un spectacol grotesc, nedemn de partidul în vârful căruia au stat cocoțați atâția ani.

Ne puteți urmări și pe Google News

Iar dacă acest Ștefănescu îndrăznește să vorbească în numele APP, pot să le spun că înjghebarea politică purtând acest nume nu avea nicio șansa nici înainte să se rupă căruța între cei doi, pentru simplul motiv că tot ce ating acești indivizi se usucă și moare instantaneu. Din cauza nocivității atingerii lor! Gata, m-am “răcorit” după trei ani de tăcere!“, a scris Ioan Mircea Pașcu, pe pagina sa de Facebook.

Acuzații de ambele părți

Disputa dintre cei Dragnea și Ștefănescu a pornit la scurtă vreme după ce fostul lider al PSD a anunțat conducerea APP că nu dorește ca numele și imaginea sa să mai fie asociate cu acest partid.

Potrivit explicațiilor oferite de reprezentanții APP, cererea lui Dragnea a venit „în urma situațiilor juridice actuale cu care se confruntă, a hotărârilor judecătorești definitive prin care are interdicția de a fi membru al vreunui partid și de a se implica în politică”.

Dragnea i-a adus și o serie de acuzații lui Codrin Ștefănescu, despre care a spus că este controlat de un grup de oameni de afaceri, cu diverse interese.

În replică, Codrin Ștefănescu a afirmat că l-a iertat pe Liviu Dragnea pentru multe lucruri și că i-a fost alături chiar și atunci când alții nu l-au susținut. În plus, l-a numit pe fostul lider al PSD „un mic mostru“ și „iepuraș“.