Intră în vigoare de luni, 17 ianuarie! Se aplică în toată România. Anunț pentru cei de peste 12 ani

Intră în vigoare de luni, 17 ianuarie! Se aplică în toată România. Anunț pentru cei de peste 12 aniSursa foto: Arhiva EVZ

Termenul de administrare a dozei booster de vaccin anti-COVID a fost micșorat. De la șase luni, acesta a fost redus la patru, iar decizia intră în vigoare de luni, 17 ianuarie. Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp de către Valeriu Gheorghiță.

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, a anunțat că termenul pentru administrarea dozei booster a fost micșorat. Românii care s-au vaccinat cu schemă completă și au trecut patru luni de la finalizare pot merge să primească cea de-a treia doză de ser.

„Toate persoanele care au cel puţin patru luni de la prima schemă de vaccinare completă pot să meargă să efectueze doza de booster, tocmai pentru a da posibilitatea de a completa schemele de vaccinare în momentul de faţă, pentru că datele ştiinţifice ne arată o protecţie sporită, o refacere - dacă vreţi - a eficienţei vaccinurilor faţă de infecţia cu varianta Omicron.

De ce s-a ales acest prag de patru luni?

Ne-am uitat la ce se întâmplă în celelalte ţări europene. Majoritatea au ales două praguri: de trei luni sau de patru luni. Am decis să optăm pentru pragul de patru luni, pentru că datele ştiinţifice ne arată că protecţia faţă de varianta Omicron începe să scadă destul de mult după cea de-a patra lună de la prima schemă de vaccinare”, a declarat Valeriu Gheorghiță, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.

Dacă doza booter este realizată mai devreme de patru luni, „se pierde efectul de booster real” al dozei de vaccin asupra răspunsului imun, susține șeful CNCAV. Începând de luni, toate persoanele care au minim patru luni de la vaccinarea cu schemă completă pot merge să efectueze doza booster.

„Această modificare va fi disponibilă începând de luni, 17 ianuarie. Practic, de luni, toate persoanele care au minim patru luni de la prima schemă de vaccinare se pot prezenta pentru efectuarea dozei de booster, incluzând aici toate persoanele de peste 12 ani”, a mai precizat Valeriu Gheorghiță.

Ce se întâmplă în cazul persoanelor vaccinate cu Johnson & Johnson

Doza booster este recomandată în special persoanele vulnerabile și cele care suferă de afecțiuni cronice, deoarece ea reprezintă „o protecţie suplimentară faţă de formele grave care necesită spitalizare şi faţă de riscul de deces”.

Valeriu Gheorghiţă a ținut să precizeze faptul că persoanele care au fost imunizate cu vaccin pe bază de ARN mesager vor putea opta doar pentru un vaccin similar. În cazul persoanelor imunizate cu AstraZeneca, ele vor putea opta pentru oricare din cele două vaccinuri pe bază de ARN mesager.

„Singura diferenţă este la peroanele care au primit o doză de vaccin Johnson & Johnson, care pot opta la booster, la cerere, pentru a efectua acelaşi tip de vaccin, adică Johnson. Recomandarea noastră fermă este de a se administra un vaccin pe bază de ARN mesager la booster (...) pentru că efectul imunogen este superior”, a explicat șeful CNCAV.

Începe vaccinarea copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani. Se pot face deja programări

În cadrul declarațiilor de presă susținute la Palatul Victoria, Valeriu Gheorghiță a mărturisit că se pot face deja programările pentru vaccinarea copiilor cu vârste între 5 şi 11, chiar dacă campania de imunizare va începe pe 26 ianuarie.

Nu este obligatorie programarea pentru imunizarea copiilor împotriva COVID-19. Potrivit coordonatorului campaniei naționale de vaccinare, se poate merge direct la centrele de vaccinare sau în cabinetele medicilor de familie care au solicitat doze pediatrice.

Au fost contractate 550.000 de doze, care ajung pentru 250.000 de copii.