Antonescu spune că n-a fost agentul niciunui serviciu. Ce zice despre Ponta

Antonescu spune că n-a fost agentul niciunui serviciu. Ce zice despre PontaCrin Antonescu. Sursa foto: Facebook

Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, a declarat că nu a fost niciodată agent al vreunui serviciu de informaţii. El a adăugat că implicarea structurilor serviciilor de informaţii în politica românească reprezintă un „secret al lui Polichinelle”.

Antonescu: Serviciile de informaţii nu vor influenţa politica sub conducerea mea

„Nu am fost niciodată niciun fel de agent. Nu sunt securist, orice accepţie i-aţi da, şi dacă e vorba de sistemul acela ocult, am fost totdeauna împotriva lui şi el nu va mai exista dacă voi fi preşedinte.

În România cel puţin. Adică nu vor mai exista serviciile speciale de informaţii secrete, cum le spune lumea, deşi nu-i numele oficial, SRI, SIE, Armata, Doi şi un sfert, SPP, săracul, nu mai vorbesc, deci îşi vor face datoria constituţională, conform legii, vor lucra pentru ţara asta, că au ce lucra, slavă Domnului, vor lucra numai asta”, a susținut acesta, la Metropola TV.

El a menţionat că, în cazul în care va ajunge preşedinte, serviciile de informaţii „nu vor avea nicio influenţă în politică”.

Candidatul recunoaşte influenţa serviciilor în politică

Întrebat dacă în prezent aceste structuri au influenţă în politică, Antonescu a răspuns: „Au, de foarte mulţi ani, iar acest lucru este, cred, un secret public, ce Dumnezeu!”.

„Glumim sau ce? A intrat în folclor chestiunea asta şi a intrat cu ceva temei, adică nu-i chiar o imaginaţie, nu-i ca aia că dorm eu mult. Aia e o prostie, care s-a răspândit către nişte propagandişti. Dar asta cu influenţa serviciilor, cred că a fost o chestiune evidentă de multă vreme”, a maia dăugat candidatul independent.

Alegeri

Alegeri. Sursa foto: Arhiva EVZ

„Dacă nici domnul Ponta nu e omul sistemului, atunci e Sfântul Petru”

În acest context, candidatul a discutat şi despre fostul său partener politic, Victor Ponta.

„Domnul Ponta… e carnaval sau ce e aici? La aceste alegeri. Dacă este carnaval, acum şi ne costumăm în urşi, în vulpi, în tot felul. Eu cred că dacă nici domnul Ponta nu e omul sistemului, atunci e Sfântul Petru. Dar nu vreau să vorbesc despre domnul Ponta acum”, a explicat acesta.

Întrebat dacă a luat o decizie cu privire la persoanele pe care le-ar susţine pentru funcţiile de conducere ale serviciilor de informaţii, Antonescu a răspuns că nu are încă astfel de nume, deoarece acest subiect nu reprezintă „prima sa urgenţă”.