Mulţi români plecaţi la muncă în străinătate încep să ia în serios ideea de a reveni acasă, în vreme ce alţii preferă să fie şomeri în Italia sau în Spania decât în România.

O mare parte dintre românii plecaţi în Spania şi Italia analizează oportunitatea întoarcerii pe plaiurile mioritice. Criza economică i-a lovit în plin pe imigranţii români din Spania, în special pe cei care lucrau în construcţii, una dintre pieţele care se dezvoltaseră spectaculos în ultimii ani.

Zeci de oameni au rămas fără locuri de muncă şi s-au trezit cu ipoteci sau chirii foarte mari - unii au fost nevoiţi chiar să-şi vândă casele sau să renunţe la ele în favoarea unor locuinţe comune, cu mai multe familii. Cei care au încă un loc de muncă se tem că, din moment în moment, vor rămâne în stradă şi simt pe pielea lor din ce în ce mai mult respingerea populaţiei locale care-i priveşte ca pe un competitor care vrea să le ia pâinea de la gură. Mai bine şomer de Madrid

România este, pentru ei, ultima variantă, din cauza salariilor foarte mici. Sunt destui cei care şi-au încercat norocul înapoi în ţară, dar, dezamăgiţi de posibilităţile limitate, s-au întors încă o dată în Spania. Cei care lucrează legal în Peninsula Iberică ar prefera mai degrabă să primească ajutor de şomaj, decât să se întoarcă să muncească în ţară, pe bani mai puţini, spun reprezentanţii asociaţiilor din zona Madridului. În timp ce muncitorii fără acte ajung chiar să cerşească în stradă, atunci când nu mai gă- sesc nicio slujbă, cei care au plătit asigurările sociale primesc bani de la stat şi fac cursuri de reprofilare.

Ambasadorul României în Spania, Maria Ligor, spune că oficial sunt peste 750.000 de români înregistraţi. Deşi nu există cifre exacte, estimările arată că, sunt 100.000 de şomeri români, din care 25.000 cu acte. Băcăuanii din Italia vor acasă în România

În aproximativ doi ani, cam jumătate dintre cei plecaţi în Italia se vor întoarce definitiv, spun observatorii fenomenului. Aproximativ 40% dintre cei 65.000 de băcăuani plecaţi la muncă în Torino vor să se întoarcă definitiv acasă. Motivul, spun ei, este acela că în Italia au crescut mult preţurile şi salariile sunt mici. Vara aceasta, mulţi au venit în Bacău ca să se informeze despre locuri de muncă pe care le pot obţine. Majoritatea celor care vor să revină în Bacău afirmă că au reuşit, în ultimii ani de muncă, să strângă bani ca să îşi cumpere un teren în zonele limitrofe ale oraşului şi speră că, dacă îşi vor vinde apartamentul pe care îl au deja în Bacău, vor reuşi să îşi ridice o casă.

EŞEC

Românii, neinteresaţi de Bursele de joburi

Bursele de joburi organizate de Ministerul Muncii în primele luni ale anului în Spania şi Italia au fost un adevărat fiasco, potrivit fostului ministru al muncii Paul Păcuraru. Potrivit datelor prezentate la acea vreme de oficialităţile de la minister, doar 100 de români s-au lăsat convinşi să se întoarcă în ţară. Salariile pentru care au renunţat la Spania şi Italia au fost cuprinse între 700 şi 1.000 de euro. La Bursa locurilor de muncă organizată la Torino, în iunie, au participat circa 400 de români, cu toate că autorităţile estimau că evenimentul va atrage cel puţin 1.000 de români, ţinând cont că în nordul Italiei se găseşte cea mai mare comunitate de români din Peninsulă. Păcuraru declara la începutul lui iulie că, din cauza proastei organizări şi a participaţiei slabe, Bursa joburuilor de la Alcala de Henares din Spania este ultima organizată de autorităţile române în afara ţării. (Cristina Sbîrn) SOLUŢII

„Nu are rost să mai rămânem“

Dorul de cei dragi, rămaşi acasă, în România, îi face pe soţii Mihaela şi Cornel Iancu să se gândească serios la întoarcerea în ţară. Pe aceştia îi aşteaptă în ţară o fetiţă de 3 ani şi jumătate. „Viaţa nu mai e aici la fel ca acum şapte ani, când am venit noi. Odată cu criza au crescut şi preţurile, nu mai putem pune deoparte atât de mult şi, în condiţiile astea, nu mai are rost să rămânem“, spune Cornel. El este unul dintre cei care încă mai trăiesc din construcţii - muncitor „bun la toate“ pe un şantier, dar e sigur că nu pentru multă vreme.

„La anul vrem să ne întoarcem acasă, am stat destul pe aici. Din cei 2.300 de euro pe care-i câştigăm pe lună împreună, mai rămânem cu circa 800 de euro. Nu se merită“, crede Mihaela, care lucrează ca menajeră.

Alţi români cred că le va fi mult mai bine în Spania. Spre exemplu, Bogdan Semenciuc, unul dintre miile de şomeri români din Peninsula Iberică care populau odinioară şantierele, face un curs de bodyguard, aşa cum a făcut tatăl său acum câteva luni. „Acest curs este gratuit, organizat de firma care mă va angaja. Tatăl meu lucrează deja acolo şi a aranjat tot la firma Posecuro“, a declarat Bogdan Semenciuc, care a lucrat ca electrician pe şantiere.

El susţine că nu se va întoarce în ţară, indiferent ce se va întâmpla. Petronel Bordeianu se teme că, în curând, va rămâne şi el pe drumuri. Cu doar câteva luni în urmă, era şeful unei echipe de şase electricieni la Arcelor Mittal, din regiunea Coslada. Înainte să plece în Spania, lucra la RATB. Acolo se va şi întoarce, dar numai dacă în Spania nu va mai avea nicio şansă. (Teodora Trandafir) EXPERIENŢĂ EUROPEANĂ   Odată întorşi, vorbesc despre afaceri Din cei 10.000 de argeşeni care muncesc în Spania şi Italia, deja s-au întors acasă câteva zeci. „Spun că nu mai au de lucru acolo şi că spaniolii se uită urât la ei“, afirmă primarul din Albeşti, Vasile Sava.

Cei reveniţi acasă au un alt aer. Sunt mai deschişi, vorbesc despre afaceri, despre construirea de blocuri sau despre alte lucruri pe care le-au învăţat de la patronii lor străini.

Mariana are 37 de ani şi a fost, în România, profesoară de limba engelză. Ultimii patru ani i-a petrecut în Spania, la Figuera. Soţul ei, Daniel, lucrează acolo de şapte ani. În ultimii doi ani, au luat şi fetele cu ei. De o lună, însă, s-au întors acasă, în comuna argeşeană Corbeni. Vorbesc cu nostalgie despre experienţa spaniolă, dar nu-şi pierd vremea, caută ceva de făcut acasă.

De ce s-au întors, dacă totul mergea bine? „La un moment dat, soţul meu nu a mai găsit de muncă, ori el câştiga cel mai mult. Asta a căzut ca un trăsnet peste noi. Am stat trei luni fără salariul lui, şi apoi am plecat“, povesteşte femeia pe un ton amar. Mariana lucra şi ea, iar fetele se simţeau bine. „Eu lucram la o firmă de catering şi predam nişte ore la o grădiniţă particulară. Spuneam peste tot că sunt din America, nu recunoşteam că sunt din România. Stăteam aproape de Muzeul Dali, era frumos, fetele îşi făcuseră prietene, era bine.“

Acasă, la Corbeni, părinţii săi au făcut îmbunătăţiri casei, cu banii primiţi de la ei. Aşa că întoarcerea a fost atenuată măcar din punctul de vedere al confortului. Acum, Mariana va încerca să obţină un post la şcoala din sat, pentru că are definitivatul şi gradul didactic doi, fetele vor fi reînscrise la aceeaşi şcoala de acolo, iar Daniel va căuta un post pe la vreo firmă. „Ştie să facă multe, în Spania a coordonat o echipă de constructori“, spune Mariana, cu încredere. „Oi găsi eu ceva de făcut“

Vasile P. are 43 de ani şi a muncit 10 ani la Valencia, în construcţii. E îmbrăcat decent, dar se vede că nu sunt haine noi. „Stăteam pe o stradă, Carrea Diputaccion se numea, locuită aproape numai de români. Munceam cu toţii la acelaşi patron, făceam vile, blocuri şi eram plătiţi bine, cam 1.500-2.000 de euro pe lună. Nu beam cervesa ori sangria, cum făceau marocanii, eram oameni serioşi“, povesteşte, cu accent, omul.

Nu-i place să vorbească despre întoarcerea acasă. „A închis patronul prăvălia şi am plecat. Nu puteam să mai stăm. Oricum, mi-a lipsit ţuica noastră, m-am săturat de paella, iar fructele de mare nu pot să le sufăr“, rezumă el experienţa spaniolă.

Planuri de viitor are multe, dar nu prea vede cum le-ar putea îndeplini. „Ştiu să fac o casă de la şanţuri până la cheie, dar văd că şi aici sunt mulţi meseriaşi. Oi găsi eu ceva de făcut“, mai spune Vasile, care devine grăbit după ce şi-a fumat ţigara, până la filtru. Pleacă pe stradă încovoiat, cu mâinile în buzunare, ferindu-se să salute pe cineva. (Laura Ilie)

ARGEŞ. Româncă întoarsă în „câmpul muncii“ din ţara natală DUPĂ 13 ANI

Vinde în Italia ca să locuiască în Bacău

Gabriel Miron din Bacău, până acum câteva luni, vicepreşedinte al asociaţiei „Frăţia“, care reprezintă drepturile românilor din Italia, a ajuns în Peninsulă în anul 1995. La început a lucrat într-o fermă din Milano, după care în Torino, apoi în creierul munţilor, îngrijind un bolnav psihic. A urmat lucrul în vila unor oameni înstăriţi din Sardinia, împreună cu iubita lui, venită din Bacău în vara anului 1997, şi câteva slujbe în construcţii, la montat piatră de râu şi cubică, „meserie cu mare căutare şi bine plătită“. S-a înscris apoi la un curs de informatică sponsorizat de Primăria din Torino. „Am decis, de comun acord cu prietena mea, ca eu să mă ocup doar de studii. Ea a dus greul în acea perioadă, era singura care câştiga bani“, a mai spus el. Au urmat slujbele mai bune: funcţionar comercial, responsabil vânzari software şi director comercial al unei societăţi. În anul 2004 şi-a deschis propria afacere, desfacere de produse româneşti. După 13 ani de muncă în Italia, a reuşit să cumpere un apartament în Torino şi două maşini, pe care le va vinde ca să-şi facă o casă în Bacău. Astă-vară a decis să se întoarcă definitiv acasă. (Olimpia Filip)

Citiţi şi: Criza bate la uşă, a ajuns la graniţă