Actorul care a cucerit inima publicului încă de la 20 de ani şi-a urmat visul atât în țară, cât şi în străinătate. După o carieră fulminantă pe scena teatrului şi filmului românesc, s-a lăsat purtat de iubire şi a ajuns în Franța unde, timp de 15 ani, a încântat publicul francez.

 La numai trei ani de la revenirea în țară a acceptat o nouă provocare: din martie 2014, actorul Bogdan Stanoevici este ministrul delegat pentru românii de pretutindeni.

EVZ: Cum v-ați hotărât să faceți teatru?

Bogdan Stanoevici: De când eram foarte mic mi-am dorit să fiu artist, nu ştiam încă noțiunea de actor. Locuiam în Bucureşti, deasupra cinematografului Volga, unde pe vremea aia eram prea mic să am voie să intru. Cei mai mari dintre prietenii de la bloc au făcut o şmecherie să putem intra, au desfăcut grilajele de la toaletele cinematografului care dădeau în curtea blocului şi intram pe acolo. Fiind şi întuneric în sală, stăteam până ne prindeau şi ne dădeau afară. Prima mea aventură de acest fel a fost când am căzut fix când rula „Pe aripile vântului”, scena când Rhett o săruta pe Scarlett. Mi-am spus din clipa aia că asta trebuie să fac, să fiu si eu artist, ca să pot să pup fetele. Am avut şansa să joc la Teatrul Național, unde am fost elevul lui Amza Pellea, încă din primul an de facultate. Am jucat alături de nume mari: Mişu Fotino, Ileana Stana Ionescu, Coca Andronescu. La premieră era şi Radu Beligan în sală și le-a spus: „Aveți grijă la ăsta micul, să fim atenți cu el.”

- Care au fost cele mai importante lucruri pe care le-ați învățat de la Amza Pellea?

- Am avut o relație extreme de apropiată cu Amza, el îmi zicea „puştiul”, iar eu am avut doi tați adoptiv: unul a fost Tudor Vornicu, altul a fost Amza Pellea.Unul din sfaturile lui Amza a fost să țin minte că în anumite momente, când eşti pe scenă, coboară Dumnezeu. Se întâmplă foarte rar acest lucru, trebuie să tinzi, să simți, să-l faci pe Dumnezeu să coboare pe scenă lângă tine, atunci vei simți şi vei şti că ai reuşit.

- Cum ați hotărât să intrați în politică, din frumoasa lume a actoriei?

- Nu a fost ideea mea să intru în politică, nu mă gândeam la asta. A fost o propunere, eu eram omul de pe stradă care venea pe un platou de telviziune şi îşi expunea punctul de vedere. La acea propunere m-am gândit trei zile şi trei nopți. I-am spus copilului meu, cu care mă aflam în vacanță la momentul respectiv, că a fi ministru nu e o joacă, i-am zis că e greu, e complicat, depind de tine şi de deciziile tale foarte mulți oameni. L-am sunat pe premier în ultimul moment, pentru a-l anunța că m-am gândit bine şi că accept propunerea.

- Nu este prea diferită lumea artistică față de lumea politică?

- Nu e o mare diferență între teatru şi politică, singura diferență este că pe scenă dacă greşeşti o replică nu se întâmplă nimic. Oamenii ori nu ştiu textul, ori nu îi interesează. Dar dacă în această poziție în care sunt acum greşesc, această greşeală poate avea efecte nefaste asupra multor altor oameni. De aceea trebuie să fiu mult mai atent şi fidel celor care au încredere în mine, şi fidel mie însumi.

- Credeți că fidelitatea este principalul dumneavoastră atu?

- Cred că da, eu sunt fidel în relațiile de orice tip, sunt fidel până la capăt. În momentul în care am plecat pe un drum, merg până la capăt, cu toate riscurile şi nu pot să devin altul la vârsta mea. Fidelitatea presupune să fii şi fidel propriilor gânduri, săți asumi ceea ce spui şi ceea ce faci, chiar dacă după aceea constați că ai greşit.

Crezul unui actor

Bogdan Stanoevici a demonstrat că politica este o altfel de scenă, una pe care experiența rezultată din întruparea diverselor personaje l-a ajutat: „Rolurile m-au învățat să cred în ceea ce spun. Un actor care nu crede ceea ce spune nu trece rampa. Trebuie să crezi tu în ceea ce spui și oamenii te vor urma cu ochii închiși, la fel este și în teatrul politic”.

Experiența franceză și redescoperirea României

Actorul-ministru a părăsit țara în 1989 pentru a se stabili în Franța prin căsătorie, unde şi-a continuat cariera. În urma mariajului, Stanoevici are un băiat de 12 ani care locuieşte cu mama lui, în Franța.

- Ce ați găsit în Franța, țară în care ați locuit timp de 22 de ani, diferit de România?

- Diferența cred că vine de la experiență. Sigur că democrația în Franța a venit de mult timp. La început, în istorie, ştiu ce măcel îngrozitor a fost la propriu în Franța. Diferența e că noi suntem o democrație tânără, dar am încredere în tânăra generație. M-am întors peste 15 ani acasă pentru că regizorul Pintilie îmi propusese un rol principal şi am găsit totul schimbat.

- Și cum ați găsit România după 15 ani de absență?

- Am revenit atunci în țară cu motocicleta, pe şoseaua Ploiești-Bucureşti. Eram aproape de Bucureşti şi simțeam că ceva nu era în regulă. M-am oprit într-o parcare pe dreapta, unde era un tir. Eu ştiam foarte bine şoseaua aia, pentru că doi ani am fost actor la teatrul din Ploieşti. Recunoşteam şi copacii, pentru că făceam zilnic naveta, dar ceva nu corespundea cu ce ştiam eu. M-am oprit, m-am dus la şoferul camionului şi l-am întrebat unde e şoseaua Bucureşti Ploieşti, aia veche, la care el mi-a răspuns că asta e, că suntem pe ea. L-am contrazis pentru că eu ştiam că acolo era porumb. Am ajuns într-o zonă în care înainte era porumb şi acum erau clădiri, complexe comerciale, era chiar Occidentul de unde veneam eu. Și nu înțelegeam.

- Ați vorbit despre cât de schimbate erau locurile, dar cât de schimbați vi s-au părut oamenii?

- Oamenii, din păcate, nu erau neapărat schimbați în bine, unii, dar aici cred că ține de calitatea individului, de educație, de ceea ce suntem fiecare dintre noi. La fel de bine am întâlnit oameni, unii prieteni, alții pur şi simplu cunoştințe care erau la fel, care nu se schimbaseră.

- Rămânând în sfera educației, cum sunt copiii din afara granițelor, sunt familiarizați cu limba română, cu cultura românească?

- Aici este un mare şantier la care lucrăm, pentru că am constatat că ne lovim de o reticență a părinților, care nu vorbesc cu ei româneşte acasă. Când îi întrebam „de ce?”, ei îmi răspund: „La ce îmi foloseşte, o să îşi facă viața aici”. Îşi pot face viața în afară, sau se pot întoarce acasă. Chiar dacă trăieşte în străinătate, copilul poate vrea să meargă acasă în vacanță, să stea cu bunicii, cam cum o să comunice el cu cei de acasă? E foarte important să convingem acei părinți cât de importantă este limba română pentru copii, pentru ce se va întâmpla mâine... Spre exemplu, eu cu copilul meu vorbesc numai în română. El locuieşte în Franța, aude în jurul lui numai franceză şi aşa e şi firesc, pentru că mama lui e franțuzoaică, însă este vorba de rădăcinile lui care sunt şi româneşti.