Imediat după ce a sărbătorit pragul vârstei de 30 ani, Anghel Damian și-a făcut timp pentru a povesti în exclusivitate pentru EVZ cum s-au schimbat lucruri pentru el. Pe lângă actor, regizor și scenograf, Anghel este președinte de bloc, fost consilier al Ministrului Culturii pe probleme de teatru, dar și un bărbat de bază la casa iubitei. Ce a mai făcut în ultima perioadă, dar și ce pregătește în viitorul apropiat vă lăsam să descoperiți citind interviul de mai jos.

Cum te simți acum că ai schimbat prefixul?

Exact ca înainte. Totuși, toată treaba asta cu vârsta este doar o convenție, omul e zi de zi cu el însuși, de când se naște până când moare și trecerea de la un an la următorul nu se simte niciodată. Ieri aveai 29, azi ai 30, ieri era miercuri, azi e joi, nimic mai mult. Partea haioasă e că oamenii din jurul meu au fost ușurați că am „schimbat prefixul”, cum se spune. De câte ori își imaginau că încă am douăzeci și de ani erau surprinși, se simțeau aproape păcăliți.

VEZI GALERIE FOTO Poza 1/14

Simți că treci peste vreo „criză”, căci așa se spune despre bărbați, că au tot felul de „crize” atunci când schimbă prefixul. 

Ți-am zis deja ce cred despre tot circul cu vârsta, dar dacă e vorba de crize în legătură cu ea, mie mi se pare că mai degrabă unele femei îi acordă mai mare importanță decât e cazul și asta vine din presiunea stupidă a societății și din prejudecățile legate de vârstă. De aici și binecunoscuta expresie cu „să nu întrebi niciodată o femeie câți ani are”. Vârsta e doar o convenție. Sunt zilele vieții noastre, mai bune sau mai rele, trăiete cu mai mult sau mai puțin folos.

Acum că nu mai faci parte din „tânăra generați” de actori, te simți mai mult scenarist decât actor?

Să știi că generațiile de actori nu se schimbă chiar așa de repede. Mai am ceva până scap de calificativul „tânăr actor” și nu mă grăbesc, ca să fiu sincer. Cât despre scenaristică și actorie, ele nu se exclud în niciun fel și nici nu pot fi puse în aceeași oală. Sunt chestiuni diferite, ambele modalități frumoase de a-mi câștiga extistența. Ei bine, de cele mai multe ori, se completează ca ritm. Când nu s-a putut juca, în pandemie, de exemplu, mi-a prins bine că am avut de scris, am trăit doar din asta. Când n-am de scris, regizez sau joc. Uneori le fac și în paralel și atunci e într-adevăr mai complicat.

Ai sfărmat multe inimi în momentul în caer s-a aflat că ai o relație de 9 ani cu regizoarea și dramaturgul Lia Bugnar. Ce o face pe Lia să fie diferită față de oricare altă femeie, pentru tine?

Păi, faptul că e iubita mea. Restul femeilor nu sunt iubitele mele (râde).

Cum e Anghel Damian atunci când iubește? Eși la fel de pătimaș ca VLAD?

Vlad e un personaj fictiv, totuși. Nu-l vedem niciodată plătind curentul, stând la coadă la taxe și impozite, nici măcar punând benzină. El se ocupă cu a iubi pătimaș și a se răzbuna, ăsta-i formatul serialului. Eu sunt mai ancorat în realitățile curente, sunt și președinte de bloc (sîc!) și deja asta îmi lasă mult mai puțin timp să fiu pătimaș. Dar cred că sunt un om destul de complex la casa iubitei.

Apropos de „VLAD”. Tu ești singurul „vinovat” pentru finalul serialului sau ai colaborat cu alți scenariști pentru o încheiere pe care cu siguranță nu o vom uita?

Sezonul 4 e scris de mine și de Lia, cu un ajutor din partea colegului și prietenului Radu Iacoban. Eu am fost head-writer, asta însemnând că responsabilitatea cea mai mare era pe capul meu și că deciziile capitale le luam eu, dar de scris, am scris cu Lia.

Este o provocare pentru tine orice gen de personaj sau ar fi roluri pe care ai refuza să le joci? Ai refuzat până acum vreun proiect? Care a fost motivul?

Am mai refuzat pe ici, pe colo, dar niciodată din cauză că era un rol de un fel sau de altul. Am zis „nu” atunci când scriitura nu m-a convins sau când contextul nu părea deloc unul în care să pot să-mi fac treaba decent.

Erai mic atunci când părinții tăi au decis să se separe. Te-a afectat în vreun fel decizia lor sau conștientizai de atunci și tot ce voiai era să-ți vezi părinții fericiți ?

Ai mei au rămas atât de apropiați și sunt și acum așa de buni prieteni încât niciodată n-am simțit real despărțirea asta. Am fost și suntem o familie, ne pasă unii de alții, ne respectăm. Eu pe ei, ei pe mine și ei între ei.

Care a fost cea mai importantă lecție pe care ți-au dat-o părinții tăi?

Să zic mulțumesc. Și să apreciez talentul și valoarea, acolo unde ele există.

În pandemie, mai precis în lockdown, am văzut că ai citit mult. Dacă ar fi să te apuci de scris cărți, ce subiecte ai aborda? Ți-ai scrie memoriile?

Nu m-aș apuca de scris cărți. Consider că le literatura extraordinar de bună pe lumea asta, mai mult decât pot oamenii citi. Nu-i nevoie să mai măresc și eu stocul. Și, în orice caz, faptul de a scrie scenarii mai mult sau mai puțin bine nu te face automat și un romancier bun. Cât despre memorii, hai să le adun mai întâi. Abia am făcut 30 de ani, nu?

Am văzut că ești iubitor de animale. Cât de multe ai în casă și care este povestea lor?

Două bucăți pisici, una bucată ciobănescu german. Ce povești? Poveștile obișnuite ale pisicilor maidaneze. Salvate de te miri unde și transformate în burghezele familiei. Cățelul, Iago pe numele lui, este un lup deștept și loial și îl iubim. Și bineînțeles că mi se pare cel mai cel, dar îmi pun și problema că sunt subiectiv.

Mai ai timp de pasiunea ta pentru călărie? Ai apuca anul acesta să mergi pe colinele Transilvaniei?

Încă nu. Dar urmează în vara asta. Am avut timp și minte doar pentru VLAD.

Apropos de acea zonă. Cum decurge proiectul tău, mai vrei să te muți acolo?

Da. O să ne facem și acolo o variantă de trai. E un loc minunat în care avem oameni care îți ridică nivelul de încredere în semeni.

Puțină lume știe că, acum 5 ani, ai fost consilierul Ministrului Culturii pe probleme de teatru. Ce te-a făcut să te retragi din această funcție? Ai apucat să faci ceva pe timpul mandatului tău?

Nu m-am retras. Am fost consilier la Ministrul Culturii pe durata Guvernului Tehnocrat. Acea perioadă a durat un an, dup-aia a venit alt guver. Toată echipa a plecat atunci. De făcut, am făcut ce presupunea fișa postului, am consiliat Ministrul Culturii pe probleme de teatru, film și de strategie generală. Au rămas câteva lucruri în urma noastră: de la dosarul Roșia Montană în UNESCO, la unele programe de finanțare nou înființate, la ajutoare punctuale date unor organizații care chiar fac ceva în țara asta pentru educație și cultură, cum ar fi IDEO IDEIS.

În ce direcție crezi că se duc filmul și teatrul românesc, mai ales după perioada asta de pandemie, în care această industrie nu a fost prea mult ajutată?

Păi, această industrie nu a fost prea mult ajutată niciodată, așa că nu putem zice că s-au schimbat foarte multe lucruri în pandemie. În afară de teatrele de stat care au subvenție, de la stat, teatrul independent e dintotdeauna într-o luptă corp la corp cu supraviețuirea. Unii mai renunță, dar cei mai mulți nu. S-a făcut teatru fără bani și până acum, o să se mai facă și de acum încolo. Bun sau prost, după capacitățile fiecăruia. Cât despre film, ca întotdeauna, se fac mult prea puține și atunci bătaia pe bugete e una crâncenă, cu sau fără pandemie.

Crezi că unii actori independenți, care anul trecut au fost nevoiți să-și ia alte job-uri pentru a se putea întreține, vor reveni pe scenă sau la filmări?

Au revenit deja și, de fapt, nu cred că s-au întrerupt vreodată din a face teatru. Chiar și în perioadele de restricții dure, actorii independenți au repetat fie pe acasă pe la cineva, fie pe Skype, dar n-au stat degeaba. Actorul independent nu-și permite luxul de a sta degeaba, că știe că nu-l poate salva nimeni, decât el însuși. Cât despre film, am mai zis, se fac puține și, din fericire, la castinguri nu-i pasă nimănui că ești independent sau angajat la stat, trebuie să fii ce-și dorește regizorul, e suficient atât. De când cu „relaxarea” de restricții s-au repornit filmări și, cine a prins rol, îl face. Cine nu, „mai stă o mână”.