Înscrierile la clasa pregătitoare încep mâine. Unde îţi poţi da copilul la şcoală

Înscrierile la clasa pregătitoare încep mâine. Unde îţi poţi da copilul la şcoală

În Bucureşti, înscrierile în clasa I încep tot mâine, au anunţat reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Toate cererile de înscriere la clasa pregătitoare depuse la şcolile din Bucureşti vor fi onorate, a dat asigurări purtătorul de cuvânt al ISMB, Marian Banu. Cât priveşte înscrierile în clasa I, Banu a apreciat că numărul cererilor va fi mic pentru că majoritatea copiilor provin de la clasa pregătitoare. Potrivit Calendarului înscrierii în învăţământul primar pentru anul şcolar 2014 - 2015, listele cu elevii înscrişi vor fi publicate în 11 aprilie.

În 17 februarie, au fost afişate circumscripţiile şcolare şi numărul de clase pregătitoare alocate la unităţile de învăţământ, pe site-ul acestora şi pe cel al inspectoratului şcolar.

În intervalul 24 februarie - 14 martie, părinţii vor completa, online sau la unitatea de învăţământ la care solicită înscrierea copiilor, cererile-tip de înscriere. Prima etapă de înscriere în clasa pregătitoare începe în 17 martie. Apoi, în perioada 18 - 20 martie, vor fi procesate cererile părinţilor care solicită înscrierea la o altă unitate de învăţământ decât şcoala de circumscripţie, pentru locurile rămase libere. La 21 martie va avea loc repartizarea la şcoala de circumscripţie a copiilor ai căror părinţi au solicitat înscrierea la o altă şcoală decât şcoala de circumscripţie, dar care nu au fost admişi din lipsă de locuri şi care au exprimat în această fază opţiunea pentru înscrierea în şcoala de circumscripţie. În perioada 21 - 22 martie, unităţile de învăţământ vor afişa lista candidaţilor înmatriculaţi, a numărului de locuri rămase libere şi a listei copiilor neînscrişi după prima etapă. În intervalul 25 martie - 4 aprilie, vor fi despuse cererile-tip de înscriere la secretariatul unităţii de învăţământ aflate pe prima poziţie dintre cele trei opţiuni exprimate pentru etapa a doua, de către părinţii copiilor care nu au fost cuprinşi în nicio unitate de învăţământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă. La 11 aprilie vor fi afişate, la fiecare unitate de învăţământ, listele finale ale copiilor înscrişi în clasa pregătitoare.

Ne puteți urmări și pe Google News