Informații oficiale! Dosar penal pentru George Burcea, prins drogat la volan

Informații oficiale! Dosar penal pentru George Burcea, prins drogat la volan

Poliția a oferit informații despre cazul actorului George Burcea, soțul Andreei Bălan, prins conducând sub influența drogurilor.

Polițiștii l-au oprit în trafic în dimineața zilei de 21 februarie. La ora 10, bărbatul a fost testat cu aparatul Drugtest, iar rezultatul a arătat că a consumat cocaină.

„Persoana în cauză a fost transportată la o unitate spitalicească din București în vederea prelevării de mostre biologice de sânge și urină. În cauză se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive” se menționează în comunicatul emis de poliție.

George Burcea n-ar fi fost oprit aleatoriu, la un filtru

„El era filat de oamenii legii, fiind cunoscut drept consumator de mai mult timp. Lui George Burcea i s-a întocmit dosar penal, iar polițiștii așteaptă acum buletinul toxicologic de la medicii legiști, în care va fi trecută concentrația de cocaină pe care o avea în organism, dar și cum substanța i-a putut influența capacitatea de a conduce un autoturism pe drumurile publice”, dezvăluie click.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News

Acum, George Burcea nu mai are voie să conducă și riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la un an.