Noi reguli pentru influenceri. Proiectul pregătit de CNA

Noi reguli pentru influenceri. Proiectul pregătit de CNASursa foto: Pixabay

Cei mai cunoscuți influenceri de pe YouTube, TikTok și Instagram ar putea fi nevoiți să dea explicații în fața membrilor Consiliului Național al Audiovizualului. Potrivit proiectului, creatorii de conținut care oferă materiale audiovizuale în scop comercial și îndeplinesc anumite criterii vor fi nevoiți să notifice CNA. Vizați vor fi doar influencerii care au peste 500.000 de urmăritori și obținvenituri sau alte beneficii din activitatea lor.

CNA, cu ochii pe influenceri

Decizia este în faza de consultare publică. După adoptare, influencerii vor avea 60 de zile pentru a se alinia noilor reglementări.

„Este vorba practice despre nişte reguli care ne permit să abordăm acest domeniu al infleuncerilor într-un mod mult mai clar şi mai transparent. De exemplu, nu poate să rămână la latitudinea arbitrară a Consiliului cine este influencer. Pentru că aşa, eu pot să vorbesc despre oricine că este influencer, şi sunt nişte criterii. Practic, de ce există această clarificare, pentru că practic, infleuncerii, odată ce ajung să fie ca atare infleuncer şi să aibă un public al lor, însemnat, semnificativ”, a explicat Valentin Jucan, vicepreședinte CNA pentru Paginademedia.

Sunt considerați formatori de oponie

El a adăugat că formatorii de opinie trebuie să respecte o serie de reguli clare.

„În momentul când un influencer devine ca atare influencer şi practic se transformă inclusiv într-un formator de opinie aşa cum s-ar traduce termenul, dar are şi elemente de asumare editorială în funcţie de timpul canalului respectiv, atunci este bine ca Consiliul să aibă nişte reguli general valabile, cunoscute şi de către CNA şi de către infleunceri, astfel încât să ştie că au nişte obligaţii”, a adăugat Jucan.

Potrivit vicepreședintelui CNA, aceștia ar trebui să aibă obligația „de a de notifica la CNA, de a respecta legea, de a avea un anumit comportament are ţine de informare corectă, de decenţă, regulile generale aplicabile unui conţinut cu responsabilitate editorială. Ne referim la cei care sunt înregistraţi în România”. Întrebat cum a fost stabilită limita de 500.000 de abonați, reprezentantul CNA a oferit un răspuns ferm.

CNA

CNA. SUrsa foto: facebook / CNA - Consiliul Național al Audiovizualului

„Aceste limite nu le-am stabilit noi, sunt preluate din recomandările de la nivel Comunitar”, a precizat Jucan.

Noi reguli pentru influenceri

„Legea se aplică implicit, dar prin notificare, tu într-un fel îţi asumi într-un mod clar şi implicit obligaţiile pe care le ai. Oricum trebuie să respecte legea, indiferent că se notifică sau nu, însă atunci când avem o speţă legată de un influencer, ştim că el este notificat, ştim că pe partea de publicitate, dacă este vorba despre respectarea legii, are nişte obligaţii şi el trebuie să le îndeplinească”, a mai spus Valentin Jucan.

Decizia definește serviciile media audiovizuale la cerere ca fiind canalele, paginile sau profilurile care:

  • au un caracter comercial;
  • au responsabilitate editorială asupra conţinutului oferit;
  • permit vizionarea conţinutului la cererea utilizatorilor;
  • furnizează programe audiovizuale în scop informativ, de divertisment sau educativ;
  • sunt disponibile pe platforme video accesibile prin reţele de comunicaţii electronice.

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească

Conform deciziei, influencerii obligați să trimită notificări către CNA trebuie să îndeplinească anumite condiții:

  • să aibă cel puţin 500.000 de urmăritori sau abonaţi;
  • să fi încărcat cel puţin 24 de materiale video în ultimele 12 luni;
  • să obţină venituri sau beneficii din activitatea desfăşurată pe platformă;
  • să producă conţinut majoritar în limba română, inclusiv prin subtitrări sau interpretare în limbajul semnelor.