Încrederea în economie scade. CFA reduce prognozele și estimează inflație de peste 6% în România

Încrederea în economie scade. CFA reduce prognozele și estimează inflație de peste 6% în RomâniaEconomia Romaniei. Sursă foto: Unsplash

Economia României este privită cu mai multă prudență de către analiștii financiari, potrivit celui mai recent raport al Asociației CFA România. Indicatorul care măsoară încrederea în evoluția macroeconomică a scăzut semnificativ în luna octombrie, iar estimările privind creșterea economică și stabilitatea finanțelor publice sunt mai rezervate decât în lunile anterioare.

„Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut cu 7,3 puncte în luna octombrie”, anunță Asociația CFA România.

Indicatorul de încredere scade puternic în octombrie

Raportul arată că ambele părți ale acestui indicator au înregistrat scăderi: „Cele două componente ale sale au înregistrat scăderi semnificative. Astfel, componenta de anticipaţii a scăzut cu 7,8 puncte, până la valoarea de 29,2, în timp ce componenta de condiţii curente a scăzut cu 6,3 puncte, până la valoarea de 32,3”, anunţă organizația profesională.

Totodată, anticipaţiile de creştere economică pentru anul 2025 s-au redus comparativ cu exerciţiul anterior și au ajuns la valoarea medie de 0,6%.

Prognoza de inflație și evoluția cursului valutar

Rata estimată a inflaţiei pentru următoarele 12 luni (noiembrie 2026) a coborât față de luna trecută și a ajuns la 6,26%. Asociația precizează că 75% dintre participanţi anticipează reducerea ratei inflaţiei în următoarele 12 luni comparativ cu nivelul actual.

În ceea ce priveşte cursul euro-leu, majoritatea analiștilor văd o depreciere a monedei naționale: „aproximativ 83% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni.”

Valoarea medie estimată pentru cursul EUR/RON este de 5,1410 lei/euro pentru următoarele 6 luni și de 5,2045 lei/euro pentru orizontul de 12 luni.

„În concordanţă cu evoluţia economiei, indicatorul de încredere a continuat să se reducă. Este de remarcat că, pentru prima oară în acest episod inflaţionist, anticipaţiile de evoluţie a ratei inflaţiei pentru următoarele 12 luni s-au redus faţă de exerciţiul anterior. De asemenea, sunt de remarcat anticipaţiile de reducere lentă a deficitului bugetar. Practic, politica fiscală rămâne principalul risc asupra inflaţiei şi a stabilităţii financiare şi în anul următor”, a explicat Adrian Codirlaşu, CFA, preşedinte al Asociaţiei CFA România.

curs valutar

curs valutar / Sursa: Arhiva EVZ

Piața imobiliară: stagnare și prețuri considerate prea mari

Raportul CFA include și evaluări privind piața rezidențială. 54% dintre respondenți se așteaptă la o stagnare a preţurilor locuinţelor în oraşe în următoarele 12 luni. În plus, 67% dintre participanţi consideră că preţurile actuale sunt supra-evaluate, în timp ce 33% cred că sunt corect evaluate.

Estimările privind finanțele statului nu sunt optimiste. Deficitul bugetului pentru 2025 a atins o valoare medie anticipată de 8,3% din PIB, iar pentru anul 2026 deficitul prognozat este de 7%. Totodată, analiștii CFA prevăd că datoria publică va crește la 62% din PIB în următoarele 12 luni.

Estimările de creștere economică rămân scăzute 0,6% pentru 2025 și sub 1% pentru anul 2026.

Ne puteți urmări și pe Google News