Când mergi azi la piață, mai căți se face dor de Gostatul și Aprozarul de pe vremea lui nea Nicu. Și nu numai prețul exorbitant al trufandalelor te enervează, cât faptul că nu știi dacă ce cumperi este produs românesc sau de import.

a în fiecare an, primăvara aduce în piețele noastre o inflație a prețurilor la fructele și legumele de sezon. Kilul de cireșe, căpșunele, chiar și banalele urzici ajung să coste cât kilogramul de mușchi de vită. Și, barem, dacă ai avea certitudinea că sunt neaoș românești. Știm cu toții cireșele de mai, mititele și galben-roșcate, unele chiar viermănoase, dar cu un gust incofundabil. La fel și căpșunele mici și dulci, cu aromă de fragă de pă- dure. Fructe care nu țineau prea mult, de era nevoie să le mănânci repede, să nu ajungă în borhotul de țuică sau în borcanul cu dulceață. Ei bine, pe tarabele din piețele marilor orașe, trufandalele noastre naționale au fost înlocuite de mult mai arătoasele cireșe grecești și căpșune din Spania sau alte țări mediteraneene. La fel s-a întâmplat și cu dovleceii, vinetele și chiar banalul păstârnac. Iar prețurile au sărit peste cel al supermarket-urilor.

Soiuri străine, producție românească!

Culmea este că aproape toate legumele și fructele sunt declarate de micii producători drept produse 100% românești. Și nimeni nu poate să-i contrazică. Un raid prin cinci piețe din Capitală, și de cartier, dar și mari centre de desfacere, ne-a devoalat două aspecte fundamentale. Unu, nimeni, dar absolut nimeni nu-l poate controla pe țăranul care are atestat pentru anumite produse dacă ce are pe tarabă e fix din gospodăria sa sau de import. Și, doi, secretul lui Polichinelle, soiurile românești, mai gustoase, dar mai pretențioase, au fost înlocuite cu altele străine, fade, dar arătoase și rezistente. Cu alte cuvinte sunt produse cultivate în România, dar din soiuri străine nouă. 

Țăranul șiret și clientul naiv

În piața privată „16 Februarie”, din Bucureștii Noi, am dat de proprietarul acesteia, Nicolae Cristescu, fostul „investitor” de la Rapid. Pe tarabele din piața sa n-am văzut decât cireșe și căpșune din Grecia. 13 lei kilogramul de căpșune și 23 cel de cireșe. Păi, ale noastre unde sunt? Cristescu dă din umeri. Zice că nu hotărăște el ce pune țăranul pe tejghea: „Obligatoriu, trebuie să avem 40% numai producători autohtoni. Am avut un control de la Ministerul Agriculturii și concluzia a fost că la mine sunt 78%! Căpșunele românești sunt mici, cele străine mari și clienții le preferă!

Țăranul poate să-l păcălească, dar numai dacă clientul e mai naiv!”. Insistă că la el fructele și legumele sunt din localități apropiate de capitală: Lungulețu, Băleni, Titu și Hotarele. Noi n-am prea văzut marfă de acolo. La final nu scapă ocazia să se vaiete: „Noi am avut probleme mari, când am preluat, acum doișpe ani. Erau numa’ țigani”. Dacă nu-i iese „rodul”, producătorul completează de pe unde apucă În Piața Domenii, căpșunele de Hotarele se dădeau cu 10 lei și cele din Pogoanele, Greaca și Dumbrăveni cu 8 lei. La aspect toate erau la fel, mari și frumoase. Nici cea mai vagă asemănare cu cele știute de noi, din copilărie. Cireșele grecești se vindeau cu 20 de lei, la fel cu cele „Inimă de porumbel”, din Tărtășești. „Pietroasele” de Căzăceni, deși mai frumoase, costau doar 18 lei.

Administratorul pieței, Cristian Suciu, spune că niciuna nu-i soi românesc, dar toate sunt culese la noi în țară. Măcar de am avea certitudinea că nu-s „culese” de prin marile angrouri sau hypermarket-uri. „Acum se cultivă sămânță străină. În extrasezon, kilu’ de cireșe poa’ ajunge și la 250 de lei și se vinde la suta de grame! Ce ne miră, că s-au dat, în mai, cu 35? Piața e liberă și mercurial nu mai este”. Piețarul spune că prețurile diferă de la an la an, în funcție de vreme și că nu are cum să controleze prețul și originea mărfii nicicum: „Țăranu’ poa’ să facă o sută de kile sau zece tone. Oricine poate vinde mai mult decât produce! Au un «estimator de vânzare» eliberat de primarul din localitatea de baștină. Mi-e imposibil să-i controlez!”. 

„Eu cred că se vrea ca piețele românești să moară”

Luiza Mărtescu, directoarea firmei care administrează Piața Matache, recunoaște sec: „Și io mai iau plasă! Chiar nu mă pricep! Nu văd cum am putea să-i controlăm! Și io pățesc d-astea… Hypermarket-urile au și ele un procent de produse românești pe rafturi. La ei găsești tot cam așa ceva...”. Eugen Vlahuță, administratorul de la Matache, o completează: „Nu neapărat hypermarket-urile sunt problema. Piețele de angro, cum e cea din Pucheni, Rahova, fac legea și prețul”.

La Matache un kilogram de păstârnac se vinde cu zece lei. Nu aduce deloc cu rădăcinoasa sfrijită pe care bunica o curăța greoi înainte să o arunce în ciorbă. Cică e românească, de la Băleni. „Eu cred că se vrea ca piețele să moară! Au scăzut și numărul de cumpărători și numărul producătorilor”, oftează Eugen Vlahuță. La rându-i se vaietă că el nu poate controla decât atestatul de producător și carnetul de comercializare: „Proveniența și prețul nu pot fi impuse! Nu se poate verifica dacă produsele sunt românești, grecești, bulgărești sau ungurești! Ăștia ne omoară... Până și urzicile mâncate în Postul Paștelui erau bulgărești!”.

„Nu au cum să fi e, pe vremea asta, cireșe mari românești!”

Cristi Suciu spune că soiurile românești au ajuns să se vândă la prețuri de lux. Ceea ce am constatat și noi. Și mai spune ceva important: „Am un producător din Dăbuleni care a corcit pepenele cu dovleacul și iese cu ei la începutul lui iunie! Nimeni n-o să-l creadă!”. În Piața 1 Mai, de pe bulevardul Ion Mihalache, aflăm lucruri interesante. Pe tarabele producătorilor din Bărbulețu, cireșe negre, mari și frumoase, se vând cu 10-12 lei kilogramul. Vizavi, în raionul dedicat agenților economici, aceeași marfă, etichetată ca produs grecesc, costă 20 de lei. Florin, tarabagiul ne-producător, confirmă ceea ce bănuiam: „Nu-s românești, sunt bulgărești și-s mai viermănoase. Nu au cum să fie românești!”. Vinete „românești” cât o minge de rugby În Obor, una din cele mai mari piețe din Capitală, prețurile sunt mai mici. Aceleași cireșe de Bărbulețu sunt maximum 10 lei, iar cele din Urechești Vrancea costă doar 5 lei. Căpșunele se dau cu 8 lei.

Doar Gheorghe Berbec, din Mitreni, le dă cu 5 lei. E prima lui zi în Obor și nu s-a învățat cu metehnele breslei. Castraveții costă 2 lei, roșiile 4 lei, iar dovleceii, frumoși ca pe coperta unei reviste culinare, au ajuns 3,5 lei. Niște vinete mari și grase, cât o minge de rugby, sunt la vânzare cu prețul psihologic de 7, 9 lei. Evident, toate, chit că sunt pe tarabele producătorilor sau pe tejgheaua agenților economici, sunt etichetate ca fiind românești. Doar la ardeiul gras am văzut diferențe. Cel recomandat ca fiind autohton era cotat la 8-10 lei, iar cel olandez, absolut identic, la 9 lei.

Ghinionul țăranului se poate transforma în afacere

Răzvan Stoicescu, directorul comercial al Pieței Obor dă și el din umeri: „Eu n-am de unde să știu dacă el, producătorul, a avut o problemă cu produsele. Nu pot decât să mă uit în atestatul său. Dacă acolo scrie că produce cireșe și el vinde cireșe, asta e!”. Cu alte cuvinte, dacă țăranul a avut ghinion și din zece tone de cireșe a scos doar una, că a fost frig și a căzut floarea, el poate nestingherit, pe drum spre piață, să cumpere din angro și să vândă ca propriul produs. Răzvan Stoicescu conchide, sec: „Singurii care pot verifica sunt cei de la Ministerul Agriculturii”. Care minister e condus de Petre Daea, care, mai nou, are o problemă cu oaia.