Începe REVOLUŢIA AUTOSTRĂZILOR în România! PROMISIUNE GREA de la Transporturi: „Vom lucra zi şi noapte”
- Andrei Marian
- 24 octombrie 2017, 17:14
Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a declarat marţi, pe şantierul autostrăzii Lugoj - Deva, că anul viitor vor fi daţi în folosinţă cel puţin 150 de kilometri de autostradă.
Ministrul s-a arătat nemulţumit de întârzierile de pe şantierele autostrăzii Lugoj - Deva, arătând că lucrările sunt întârziate din lipsa organizării, deoarece finanţarea din partea Uniunii Europene a existat, iar toate plăţile s-au făcut la timp.
„Păcat că anul acesta am pierdut timpul, pentru că majoritatea problemelor birocratice s-au rezolvat. Nu am folosit timpul eficient, dar în ce priveşte anul 2018, va fi un an de boom. În mod realist, nici nu ne gândim ca în anul 2018 să nu dăm în folosinţă 150 de kilometri de autostradă, cel puţin. Aceasta este misiunea Ministerului Transporturilor pentru 2018, concomitent cu reabilitarea activităţii căilor ferate şi realizarea dragajului pe Dunăre”, a spus Felix Stroe, citat de AGERPRES.
El a precizat că se referă la toate şantierele unde se execută lucrări de construcţie la autostrăzi, iar pentru atingerea scopului enunţat se va lucra „zi şi noapte”.
„Voi acţiona zi şi noapte, fără sâmbătă, fără duminică, pentru acest. La Ministerul Transporturilor, de cinci zile, s-a schimbat programul de muncă. Ziua de muncă începe la 7,30, pentru factorii decidenţi, şi se termină noaptea târziu. Se vor folosi şi zilele de sâmbătă şi duminică. Nu în birou, biroul va fi aici sau în altă parte, pe autostrăzi, pe căile ferate, la metrou, acolo ne veţi întâlni”, a adăugat Stroe.