Începe postul Nașterii Domnului: Este un post al bucuriei. Pe Mântuitorul nu îl poți primi cu sufletul murdar sau plin de păcate

Începe postul Nașterii Domnului: Este un post al bucuriei. Pe Mântuitorul nu îl poți primi cu sufletul murdar sau plin de păcatesursă: arhivă

Începând de vineri, 14 noiembrie, credincioșii ortodocși se pregătesc pentru una dintre cele mai frumoase sărbători de peste an: Nașterea Domnului sau Crăciunului. Timp de 41 de zile, cei care respectă această rânduială nu vor mânca produse de origine animală și își vor îndrepta atenția spre rugăciune. Părintele Liviu Petrașcu a declarat pentru EVZ că postul Crăciunului nu se rezumă doar la abținerea de la anumite alimente, ci reprezintă o perioadă de curățare a sufletului și de apropiere de Dumnezeu.

Postul Crăciunului 2025. De ce este considerat un post al bucuriei

Postul Crăciunului este unul dintre cele patru posturi majore ale anului, rânduit de Biserica Ortodoxă pentru pregătirea spirituală a oamenilor înainte de sărbătorirea Nașterii Domnului Iisus Hristos. Pe parcursul celor 41 de zile, credincioșii sunt chemați la înfrânare, rugăciune și fapte bune. De asemenea, aceștia sunt îndemnați să se împace cu aproapele, explică părintele.

„Postul Crăciunului e o perioadă de pregătire pentru Nașterea Domnului. Pe Mântuitorul nu îl poți primi cu sufletul murdar sau plin de păcate. E nevoie de o curățare a lui. În timpul postului se înmulțește rugăciunea, se citește Acatistul Maicii Domnului, Psaltirea. Crăciunul e sărbătoarea darurilor pentru că Dumnezeu ni se dăruiește. Cel mai mare dar este că El ni se dăruiește pe Sine”, ne-a spus părintele Liviu Pătrașcu.

Rugăciune

Sursa foto: Pixabay

Spre deosebire de postul Paștelui, cel al Crăciunului nu presupune jertfa Mântuitorului sau o perioadă de suferință, ci reprezintă o perioadă a bucuriei, a afirmat părintele. Bucuria vine din pregătirea sufletului pentru primirea Nașterii Domnului și din darul pe care Dumnezeu ni-l oferă prin venirea Sa în lume.

„Îl numim un post al bucuriei pentru că, spre deosebire de cel al Paștelui, când are loc jertfa Mântuitorului și după aceea Învierea, la Crăciun nu are loc o jertfă”, a continuat el.

Când se pot cânta colinde în postul Crăciunului

Conform rânduielii bisericești, colindele pot fi cântate după praznicul Sfântului Nicolae, care este sărbătorit pe 6 decembrie. În zona Făgărașului, de exemplu, de Sfântul Nicolae începeau pregătirile cetelelor de feciori, grupuri de tineri care se adunau pentru a merge din casă în casă și a aduce vestea Nașterii Domnului prin colinde.

„Conform rânduielii, colindele se cântă după Sfântul Nicolae. În Țara Făgărașului, de Sfântul Nicolae începeau pregătirile cetelelor de feciori”, a încheiat părintele.

Zile cu dezlegare la pește

În timpul Postului Crăciunului, rânduiala bisericească stabilește un regim alimentar diferit pentru fiecare zi a săptămânii. Luni, miercuri și vineri, credincioșii trebuie să se abțină de la ulei și vin. Marțea și joia sunt permise preparatele gătite cu ulei și vin, iar sâmbăta și duminica, până pe 20 decembrie, pe lângă ulei și vin, se poate mânca și pește.

Există însă și excepții legate de zilele cu dezlegare la pește. Dacă o zi de luni, miercuri sau vineri coincide cu prăznuirea unui sfânt important, marcat în calendar cu cruce neagră, se permite folosirea vinului și a untdelemnului. În cazul în care ziua respectivă este hramul bisericii sau o sărbătoare cu cruce roșie, credincioșii primesc dezlegare și la pește. Aceleași reguli se aplică și marțea sau joia, atunci când sunt sărbători importante sau hramuri.

Pe lângă sâmbetele și duminicile din timpul postului (cu excepția primei și ultimei săptămâni), credincioșii pot mânca pește și în anumite zile de sărbătoare, după cum urmează:

  • 21 noiembrie – Intrarea în Biserică a Maicii Domnului
  • 25 noiembrie – Sfânta Mare Muceniță Ecaterina
  • 2 decembrie – Sfinții Cuvioși Paisie și Cleopa de la Sihăstria
  • 4 decembrie – Sfânta Mare Muceniță Varvara
  • 9 decembrie – Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana
  • 18 decembrie – Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul.