Încă o veste nenorocită de la Piatra Neamț. Tocmai i s-a anunțat decesul
- Mihai Soica
- 19 noiembrie 2020, 21:18
Numărul persoanelor care și-au pierdut viața în incendiul de la Spitalul din Piatra Neamț, crește de la o zi la alta.
În cursul serii de joi, o altă persoană care a fost internată pe Secția de Terapie Intensivă a Spitalului din Piatra Neamț, a decedat ca urmare a complicațiilor apărute, după ce a suferit arsuri pe o suprafață importantă de pe corp. Este vorba despre o femeie în vârstă de 68 de ani, care era internată ca urmare a unor complicații respiratorii, pe fondul infecției cu noul coronavirus. În total, până în prezent, 12 persoane care erau internate la secția de terapie intensivă au decedat.
Pe modelul tragediei de la Colectiv, unde după incendiu, la scurt timp au murit foarte multe persoane ca urmare a complicațiilor apărute, specialiștii atrag atenția că acest fenomen se repetă și în cazul incendiului de la Spitalul din Piatra Neamț.
În cadrul Secției de Terapie Intensivă, în salonul care a luat foc, erau internate 16 persoane, din care zece au decedat la scurt timp, iar alte șase au fost transferate la alte unități medicale, inclusiv la Iași. Două persoane din cele transferate au decedat între timp.
Medicul erou se luptă pentru viața lui
În cadrul incendiului de la Piatra Neamț, medicul ATI, care era de gardă, a intrat în flăcări pentru a scoate bolnavii afară. În acest mod, medicul Cătălin Denciu a suferit arsuri pe o suprafață de 70 la sută, fiind transferat de urgență la Iași, apoi la București, iar mai apoi la un spital din Belgia pentru a-i fi salvată viața.
Fostul manager al Spitalului Județean Piatra Neamț, Lucian Micu a declarat pentru EvZ că doctorul Denciu a salvat minim opt pacienți care erau internați în cele două saloane de terapie intensivă.
„Erau doi medici de gardă și două asistente. Toți au încercat să ajute. Dr. Denciu se afla în salonul alăturat când s-a produs incendiul. A intrat să scoată oamenii afară, combinezonul i-a luat foc, i s-a lipit de piele, așa ne-au povestit colegii care au intervenit.”, povestește un medic.
„Secția era doar de pacienți COVID, și el a avut COVID, a donat de două ori plasmă din câte știu”, a comentat un coleg din lumea medicală, care preferă să-și păstreze anonimatul. O altă sursă din spital ne-a spus că asistenta medicală l-a ajutat pe doctor când i s-a aprins costumul pe el. „L-a udat cu apă de la baie când costumul i-a luat foc”, a spus sursa citată, pentru EvZ.