Încă o persoană își pierde titlul regal, după Prințul Andrew. Îi era acordat de Regina Elisabeta a II-a
- Bianca Ion
- 19 octombrie 2025, 06:45
Prințul Andrew.Sursa Foto: Arhiva EVZSarah Ferguson, fosta soție a Prințului Andrew, nu va mai utiliza titlul de Ducesă de York, în urma anunțului făcut de acesta privind renunțarea la titlurile și onorurile sale regale. Decizia reprezintă o schimbare majoră în statutul public al ambilor, marcând sfârșitul oficial al unei titulaturi istorice păstrate timp de decenii.
Titlul de York, acordat de Regina Elisabeta a II-a în 1986
Regina Elisabeta a II-a i-a acordat Prințului Andrew titlul de Duce de York în 1986, la căsătoria sa cu Sarah Ferguson. Conform tradiției regale, această titulatură este destinată celui de-al doilea fiu al monarhului. Astfel, Ferguson a devenit Ducesă de York și a păstrat acest titlu chiar și după divorțul din 1996. Deși în ultimii ani și-a desfășurat activitatea publică sub numele de Sarah Ferguson, publicația People a transmis că ea nu va mai folosi titlul nobiliar în nicio formă oficială.
Ferguson, cunoscută sub diminutivul „Fergie”, are 66 de ani și a rămas apropiată de fostul soț. Cei doi continuă să locuiască împreună la Royal Lodge, pe domeniul Windsor, și participă în mod constant la evenimente ale familiei regale. Surse apropiate familiei afirmă că modificările legate de titlurile Prințului Andrew nu afectează acordul de locuire, acesta fiind bazat pe un contract privat cu Crown Estate.
Relația personală și identitatea publică a lui Sarah Ferguson
Într-un interviu acordat în 2021 pentru sursa citată, cu ocazia lansării primului său roman, Sarah Ferguson a vorbit despre felul în care se percepe în spațiul public, delimitând rolurile pe care le-a avut de-a lungul timpului.
„Am devenit cu adevărat Sarah. Ducesa este acolo. Bună veche Fergie este și ea prezentă. Dar Sarah este cea autentică”, a declarat aceasta.
Deși a fost aproape trei decenii asociată cu titlul regal, Ferguson și-a construit o identitate proprie, implicându-se în proiecte editoriale și de caritate, care vor continua independent de titlul nobiliar.

Sarah Ferguson. Sursă foto: Captură video
Prințul Andrew a decis să renunțe la titlurile regale
Pe 17 octombrie, Prințul Andrew a făcut publică o declarație prin care anunța că renunță la titlurile și onorurile sale, explicând că acestea au devenit o distragere de la activitatea Regelui Charles și de la responsabilitățile familiei regale.
„Am decis, așa cum am făcut mereu, să pun datoria față de familie și țară pe primul loc. Stau ferm pe decizia luată acum cinci ani de a mă retrage din viața publică”, a transmis acesta într-un comunicat al Palatului Buckingham.
El a precizat că această renunțare este un pas suplimentar necesar pentru a proteja instituția monarhiei:
„Cu acordul Majestății Sale, considerăm că trebuie să fac acum un pas mai departe. Prin urmare, nu voi mai folosi titlul sau onorurile care mi-au fost conferite”, a afirmat Prințul Andrew, adăugând că „neg cu fermitate acuzațiile care mi se aduc”.
Ce se întâmplă cu titlurile fiicelor lor
Anunțul a fost făcut într-un moment în care se reia atenția publică asupra legăturilor Prințului Andrew cu Jeffrey Epstein, decedat în 2019 în timp ce era în arest, fiind acuzat de trafic de persoane. Andrew a negat constant orice implicare și s-a retras oficial din activitățile publice în 2019, după un interviu controversat acordat BBC.
Titlurile și pozițiile fiicelor sale, Prințesa Beatrice și Prințesa Eugenie, nu vor fi afectate de această decizie. De asemenea, statutul de prinț al lui Andrew rămâne neschimbat, conform prevederilor istorice stabilite în 1917 și actualizate în 2012.