Înalta Curte, decizie de ultimă oră împotriva profitorilor. Este îmbogățire fără justă cauză primirea unei sume de bani de la concubin pentru a cumpăra o mașină
- Maria Pană
- 3 octombrie 2022, 15:58
Lovitură sub centură pentru cei care vor să profite de pe urma iubirii. Înalta Curtea a decis într-un dosar în care un bărbat a cerut ca magistrații să constate că relația cu iubita l-a sărăcit, că păgubitul are dreptate.
Mai exact, bărbatul, care se afla într-o relație de concubinaj de 12 ani cu o femeie, i-a făcut acesteia virament bancar pentru cumpărarea unei mașini nu tocmai ieftine.
Înalta Curte a luat o decizie foarte importantă
Doar că între timp cei doi s-au despărțit, iar bărbatul a ajuns la concluzia că a cam sărăcit, unul dintre motive fiind chiar mașina fostei iubite. Așa că s-a adresat instanței de judecată, care în primă fază a respins acțiunea bărbatului, așa că omul a mers mai departe până la Înalta Curte. Aici avea să primească o soluție favorabilă, în sensul în care concubina trebuie să-i dea banii înapoi, că s-a îmbogățit fără justă cauză.
„În absența unui contract sau al oricărui mijloc juridic sau oricărei alte acțiuni în justiție prin care reclamantul însărăcit să-și poată recupera pierderea suferită, devin pe deplin aplicabile regulile din materia îmbogățirii fără justă cauză, în virtutea principiului echității, pentru restabilirea echilibrului patrimonial dintre concubini, rupt prin remitereași, subsecvent, încasarea unei sume de bani substanțiale ce depășește nivelul rezonabil al contribuției la viața de familie pe care o implică relația de concubinaj, constatându-se că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1345 și art. 1348 din Codul Civil, reținând în mod nelegal existența unei cauze juste pentru îmbogățirea pârâtei , obiectivată într-un contract de mandat, și, pe cale de consecință, existența unei acțiuni în răspundere contractuală aflată la dispoziția reclamantului însărăcit, pentru recuperarea sumei remise prin virament bancar” au precizat magistrații în motivare.
Așadar toți cei care primesc cadouri mai scumpe decât prevede legea pot rămâne fără ele, decizia Înaltei Curți putând fi folosită ca precedent.