ANAF îi pregătește darul de nuntă. Fiscul vrea să-l execute silit pe George Simion pentru amenzile din pandemie

ANAF îi pregătește darul de nuntă. Fiscul vrea să-l execute silit pe George Simion pentru amenzile din pandemieSursa foto: Razvan Valcaneantu/EVZ

Deputatul AUR George Simion a ajuns în atenția Fiscului care intenționează să-l execute silit pentru neplata mai multor amenzi primite în timpul pandemiei. Politicianul se judecă cu ANAF pentru anularea sancțiunilor, iar până acum a repurtat o victorie într-un proces cu ANAF care s-a derulat la Judecătoria din Focșani. Un alt proces are primul termen în luna noiembrie, deși acțiunea a fost deschisă încă de anul trecut.

Deputatul George Simion este vizat de mai multe decizii de executare silită, emise de ANAF, din cauză că nu și-a plătit amenzile primite în timpul pandemiei. Este vorba despre sancțiuni din perioada 2020 – 2022, când Simion a organizat proteste împotriva restricțiilor anti-COVID. Deputatul AUR este cel de-al doilea parlamentar, după Diana Șoșoacă, ajuns într-o astfel de situație.

George Simion a deschis o acțiune în instanță, la Judecătoria Focșani (unde își are domiciliul), împotriva deciziei ANAF. Procesul are primul termen pe 25 septembrie 2022, deși acțiunea a fost depusă în justiție încă din luna noiembrie 2021.

Trebuie spus că deputatul AUR a ieșit învingător dintr-o altă bătălie, cu ANAF, purtată tot în instanța de la Focșani. Judecătorii au anulat un titlu executoriu emis de Fisc în aprilie 2021, dar și actele de executare subsecvente acestuia. Iar sentința a rămas definitivă, conform informațiilor publice, de pe portalul instanțelor. Astfel ANAF nu a mai făcut apel la finalul celor zece zile pe care le avea la dispoziție după pronunțarea instanței.

Ce spune George Simion despre datorii

Deputatul George Simion susține că nu are prea multe de declarat în legătură cu situația în care se află și că avocații lui se ocupă de caz. Conform informațiilor care circulă în spațiul public, deputatul ar fi acumulat, până acum câteva zeci de amenzi în valoare de 1.000 de lei, fiecare. Acestora li se adaugă, cireașa de pe tort, o sancțiune în cuantum de 15.000 de lei pentru un protest organizat de AUR în anul 2021.

„Sunt în niște organizări legate de nuntă. Mă interesez la avocații mei. Probabil sunt amenzi… în cuantum rezonabil. Suntem în contestarea acelor amenzi, sunt amenzile din pandemie. Știu că am câștigat un astfel de proces. Mă voi interesa și de celelalte”, a declarat George Simion, conform Fanatik.

Amenzile din timpul pandemiei, neconstituționale

La începutul acestui an, Curtea Constituțională a decis că amenzile date de autorități în timpul pandemiei, pentru nerespectarea restricțiilor, au fost abuzive. Însă cei sancționați nu-și pot recupera banii pur și simplu. Ei trebuie să se adreseze instanței de judecată cu contestații.

„Zeci de mii de amenzi au fost date în mod abuziv de un stat puternic militarizat şi inept. În momentul în care vom prelua frâiele ţării – şi momentul acela nu este foarte departe – ne angajăm să le anulăm pe toate”, spunea George Simion, la vremea respectivă, prin intermediul unui comunicat de presă.

Diana Sosoaca, senator român

Foto: Razvan Valcaneantu

Diana Șoșoacă executată silit de ANAF

Președintele Fiscului, Lucian Heiuș, a anunțat, zilele acestea, că a început procedura de recuperare a unor sume pe care senatoarea Diana Șoșoacă le datorează statului. În prima fază, ANAF a dispus blocarea conturilor în vederea recuperării datoriilor care se ridică la 30.000 de euro.

„A acumulat nişte obligaţii la bugetul de stat, a intrat în executare silită, i-a fost emisă somaţia, nu a achitat, i s-a început executarea silită prin poprirea conturilor bancare şi emiterea unei adrese către Senatul României prin care i se solicită să i se reţină, aşa cum prevede legea, o treime din indemnizaţia de senator, până la concurenţa sumei pe care o are de plată către bugetul de stat”, a explicat șeful ANAF.

Pe de altă parte, Diana Șoșoacă susține că este victima unor persecuții politice. Ea a afirmat că a depus în justiție mai multe pagini în care își demonstează nevinovăția și, mai mult, spune că a câștigat procese pentru nepurtarea măștii.

„Este vorba despre amenzi pe care le-am primit în timpul pandemiei și despre alte sume despre care habar nu am. În cazul amenzilor, majoritatea au fost anulate în instanță, însă ANAF continuă să-mi instituie popriri și executări silite. Celelalte sume sunt de la cabinet, pe care le-am achitat prin ghiseul.ro. Am plăți făcute în februarie, care îmi apar că sunt în procesare”, a declarat Diana Șoșoacă.