Înalta Curte a decis. Dosarul fostului procuror Negulescu, în care este acuzat de cercetare abuzivă și represiune, se întoarce la Parchet

Înalta Curte a decis. Dosarul fostului procuror Negulescu, în care este acuzat de cercetare abuzivă și represiune, se întoarce la ParchetSursa: EVZ

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis miercuri, 9 martie 2022, să restituie un dosar penal la Secția de Investigare a Infracțiunior din Justiție.

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis miercuri, 9 martie 2022, să restituie un dosar penal la Secția de Investigare a Infracțiunior din Justiție. Dacă aceaastă secție specială se va desființa între timp, dosarul va ajunge la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Este vorba despre dosarul privindu-l pe fostul procuror DNA, Mircea Negulescu a care fost trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni.

Negulescu era acuzat de constituirea de grup infracțional organizat, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, instigare la represiune nedreaptă în modalitatea participației improprii, influențarea declarațiilor, inducerea în eroare a organelor judiciare în forma instigării și în modalitatea participației improprii, precum si fals intelectual si abuz in serviciu.

În același dosar a mai fost trimis în judecată și un ofițer al poliției judiciare Mihai Iuliano Iordache.

Dosarul a fost retrimis la ICCJ

În Camera de Consiliu de la Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul a decis că probele din dosar au multe neregularități. În consecință, magistratul a dispus restituirea cauzei la procuror.

„Admite, în parte, cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii Negulescu Mircea și Iordache Mihai Iuliano și pe cale de consecință ... constată neregularitatea rechizitoriului din data de 11 decembrie 2020, emis în dosarul nr. 1295/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţia şi Justiţie, Secţia pentru investigarea infracțiunilor din justiție, în privința descrierii faptelor și a încadrării juridice date acestora cu referire la: - infracțiunile de cercetare abuzivă, influențarea declarațiilor, inducerea în eroare a organelor judiciare în forma instigării și în modalitatea participației improprii, reținute în sarcina inculpaţilor Negulescu Mircea şi Iordache Mihai Iuliano”, se arată în sentință.

Mai departe, judecătorul a decis, de exempplu, că procurorul trebuie să descrie faptele mai clar și să le încadreze în Codul Penal.

„În ceea ce priveşte cele 6 infracțiuni de cercetare abuzivă, prevăzute de art. 280 alin. 1 ?i 2 Cod penal: - descrierea faptelor și încadrarea lor juridică, - descrierea acțiunilor care corespund fiecărei variante normative reținute, - indicarea în concret a modului de sesizare ticluit și a materialului probator ticluit administrat în dosarele nr. 113/P/2016 și nr. 278/P/2016, ale DNA-ST Ploiești”, se mai arată în sentința ICCJ.

Procurorul „Portocală” trimis în judecată

Secţia specială pentru investigarea magistraţilor l-a trimis în judecată pe fostul procuror DNA Mircea Negulescu, în două dosare penale, pentru cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, instigare la represiune nedreaptă, influenţarea declaraţiilor, inducerea în eroare a organelor judiciare, fals intelectual şi abuz în serviciu.

Conform actelor de trimitere în judecată, fostul procuror ar fi „fabricat” probe şi ar fi obligat mai multe persoane să facă denunţuri şi declaraţii mincinoase în două cauze pe care le-a instrumentat pe vremea când activa în DNA Ploiești.

Una dintre anchete – „ Dosarul Tony Blair” – îi viza pe fostul deputat PSD Sebastian Ghiță și fostul premier PSD Victor Ponta.

Conform concluziilor din ancheta SIIJ, Mircea Negulescu ar fi dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, precum şi o serie de măsuri neprivative de libertate, control judiciar, faţă de unele dntre persoanele pe care le viza, deși cunoștea că acestea sunt nevinovate. El ar fi beneficiat de sprijinul unui ofiţer de poliţie judiciară, care a fost detaşat la DNA – Ploieşti, Mihai Iuliano Iordache.