Un fabricant de coşciuge a lansat prima revistă dedicată pompelor funebre din România. În paginile ei: ştiri despre mortalitate, reclame la dricuri şi interviuri despre sinucidere

Se discută aprins că moare presa tipărită. Că nu mai are sens să lansezi ziare şi reviste pe suport de hârtie. Se cântă prohodul tipăriturilor, se ţin dezbateri, se caută soluţii. Dar pentru un grup extrem de nişat, alăturarea termenilor "moarte" şi "presă" e o idee bună. Pare să aducă muzica dulce a profitului.

Câţiva afacerişti din domeniul pompelor funebre fac presă tipărită despre moarte. Despre afacerea cu moartea, mai exact. Constantin Muşescu şi colegii săi, cu care face şi distribuie sicrie, au lansat, în primăvară, prima publicaţie din România dedicată exclusiv "profesioniştilor din domeniul pompelor funebre". "Magazin funerar" se cheamă. Şi, cum era de aşteptat, e plină de reclame la sicrie şi la firme care îţi oferă variante mai ieftine pentru ultimul drum. Sunt editoriale cu patos despre semnificaţia vieţii şi a morţii, ample reportaje despre viaţa de apoi şi cam orice subiect atinge (şi nu sunt deloc puţine) moartea şi tot ce ţine de ea. Apar inclusiv interviuri despre sinucidere. Publicaţia e dedicată doar "cioclilor".

Muşescu, editorul revistei, fost fabricant de mobilă reprofilat în confecţionarea de sicrie acum ceva ani, spune că încă mai lucrează la popularizarea publicaţiei. Că nu sunt mulţi ciocli abonaţi, dar că el insistă pe la uşa lor, de fiecare dată când le livrează coşciuge proaspete, să ia şi revista dedicată "industriei" . Aşa numeşte Constantin Muşescu, în termeni "corporate", afacerea cu cruci, dricuri şi sicrie. ŞEDINŢĂ DE REDACŢIE

Ce poate citi un om viu în revista afacerilor cu moartea

În spatele deciziei de a investi într-o publicaţie tipărită în era internetului, dedictă strict pompelor funebre, n-a stat vreo pasiune morbidă pentru sicrie şi morminte, ci mai degrabă un calcul rece, de afacerist.

Ca multe idei din România, şi cea a revistei cioclilor a început la o bere şi a fost inspirată din străinătate. "Am fost la o serie de evenimente de pompe funebre în Germania, Franţa şi Italia. Şi, după aia, eram la bere într-o zi şi discutam. Noi producem sicrie pentru oameni. Şi am constatat că în România breasla asta nu e reprezentată de nimeni şi nimic. Ne-am gândit să reunim toţi oamenii ăştia sub o umbrelă. Şi am zis să facem o revistă pentru ei", spune Constantin Muşescu.

Un sumar gri

TEMĂ. Dricuri şi monumente funerare, ca ilustraţii FOTO: VLAD STĂNESCU

E doliu prin paginile ei. Câteva titluri spun totul: "Eternitate prin cenuşă - o istorie a crematoriilor", "Conferinţa internaţională - Dying and Death 18th-21st century Europe" (A muri şi moartea, în secolele 18-21 în Europa - n.r.). La pagina 22, un scurt istoric al "soldatului terminator" - un proiect sovietic secret care ar fi dus la crearea unui super-soldat, ucigaş perfect -, alături de o reclamă cu sicrie căptuşite cu modele şi mătase albă, ceva deosebit. Cuvintele părintelui Arsenie Papacioc - "Moartea nu vine să îi faci o cafea" -, la pagina 8, într-un articol dedicat morţii duhovnicului, iar la pagina 42 e titlul "Sicrie pentru animale".

Aşa a vrut Muşescu. Să nu fie o revistă plină de reclame la cruci şi cimitire. Până să ajungă însă la editarea ei, s-a lovit, spune, de câteva dezamăgiri editoriale. Echipele de trei-patru jurnalişti pe care le angajase la început nu păreau să surprindă adevărata esenţa a domeniului funerar. Nimeni nu-l prea înţelegea. Nu era ce şi-a dorit Muşescu. A fost circumspect. Aşa că i-a testat pe toţi.

Despre "cultura funerară"

A fost greu, zice. "Au venit fel şi fel de comentatori de sport, de comentatori de site-uri pentru copii etc. Am început cu unii, am zis să-i verificăm. Dar s-a dovedit că noi i-am supraevaluat, că am tradus în engleză ce scriseseră ca să vedem pe Google dacă au luat din publicaţii străine. Am zis "Mamă, ăştia chiar scriu!", când n-am găsit nimic. Dar de unde, ei de fapt copiaseră direct din română, ce engleză! I-am plătit, i-am trimis acasă, am luat alţii, aceeaşi poveste", povesteşte Constantin Muşescu.

Acum lucrează cu un publicist ceva mai "vechi". El face conţinutul. Şedinţele de redacţie se ţin pe "trei componente", spune patronul. Prima e un concept ce pare smuls chiar dintre distribuitorii de sicrie. Se cheamă cultură funerară.

"Aici luăm personaje istorice care au avut o influenţă semnificativă în zona asta funerară. Nu în pompe funebre, dar de-a lungul istoriei. Cum ar veni, Împăratul Constantin şi cum a ajuns să se împartă calendarul în două. Am făcut despre Brâncuşi, de exemplu, ce a lăsat el ca testament, la moarte", zice Muşescu. Rata mortalităţii, un reper

Apoi e partea de "ştiri calde". În ciuda aparenţelor, din câte zice Muşescu, domeniul funerar se mişcă un pic mai repede decât dricul spre cimitir. Patronul vorbeşte în termeni demni de o corporaţie când se referă la afacerile cu pompe funebre. Vorbeşte de "strategii de piaţă", de "new entry", "statistici şi rapoarte". "De exemplu, dăm rata mortalităţii pe urban-rural. Pe judeţe, pe cele opt regiuni de dezvoltare. Că e interesant pentru o pompă funebră să ştie: "Uite, dom'le, la mine a crescut rata mortalităţii"", spune Muşescu.

Din rapoartele pe 2010, Teleorman pare a fi o "piaţă de desfacere" bună pentru pompe funebre. "Braşovul a stat cel mai bine în 2010 la rata mortalităţii - a fost mică adică. Nu ştiu de ce... Poate calitatea vieţii, că e la munte. Dar de exemplu, la Braşov erau 9 decese la 1000 de locuitori, la Teleorman eru 21! Astea trebuie să ştie o pompă funebră".

În rest, e "partea comercială". Adică publicitate, cât încape. Machete cu sicrie, dricuri, toate pe bani. Pentru că, în esenţă, revista e doar o afacere.

Deocamdată scoate un tiraj de 1000 de exemplare, dar din care are doar 40 de abonamente.

"O ducem noi, până o popularizăm, pe la 600 de pompe funebre. Avem 21 de oameni, distribuţie, o ducem noi personal", zice patronul. Mai exact, când Muşescu şi ai lui se duc să aprovizioneze magazinele de servicii funerare cu sicrie, plasează, strategic, şi publicaţia. "N-ar intra politică"

E un paradox, toată lumea le zice: "Sunteţi nebuni. Toţi se mută din presă online, dar voi tipăriţi revistă". "Dar încercăm. E suficient. Cred că trebuie să existe în domeniul pompelor funebre o publicaţie. Indiferent că moare presa scrisă", vine Muşescu cu o explicaţie.

De când a intrat în treaba asta cu presa, oricât de nişată ar fi ea, Constantin Muşescu a fost asaltat de personaje dornice de răfuială prin paginile distribuite la pompe funebre. E şi aici o lume nebună, un mini-tăvălug ce se vrea mediatic. "La nici două săptămâni după ce am lansat revista, au început unii să mă sune: "Dom'le, mă enervează ăla, scrie ceva de ei!". Că unul trebuia să-i dea altuia nu ştiu ce bani şi aşa mai departe. Asta nu mă interesează. N-o să intre aşa ceva la noi", se laudă patronul.

Ce n-ar mai intra, ar fi subiectele politice, susţine Muşescu. "Ştiu că vine campania electorală şi că toţi vor să se promoveze, dar nu i-aş băga! Nu vreau să intrăm în jocuri, deci, nimic de politică. Nimic de luptă neonestă", delimiteză Constantin Muşescu pompele funebre de viaţa politică. TRASEU

Drumul de la mobilă, la pompe funebre

Până acum câţiva ani, Constantin Muşescu făcea panouri pentru mobilă. Apoi, pentru că industria asta s-a dus pe apa sâmbetei, patronul şi-a dat seama că are o grămadă de panouri cu care n-avea ce face. A zis că un dulap nu e departe de un sicriu şi a trecut în lumea pompelor funebre, angajând un italian să-l ajute.

"Ne-am făcut mâna cu Italia. Acolo e reperul. E cel mai înalt nivel la care poţi face sicrie. De asta, pentru noi a fost bine că am început direct acolo. A durat doi ani, dar am început să facem un produs care era vandabil în Italia. Şi dacă era vandabil acolo, era oriunde!", se laudă Muşescu.

Habar n-avea cum şi unde se vinde un sicriu. A luat la pas, susţine, oraşele cu peste 10.000 de locuitori. Întreba oamenii pe stradă: "Unde găsim sicrie?". Era întâmpinat de "Condoleanţe!" şi indicaţii către primul punct de servicii funerare. Aşa s-a prins cum stă treaba. Zice că a vândut inclusiv sicrie de mii de euro.

"Importate din America de Sud, dacă îţi vine să crezi. Sunt oameni care plătesc pentru aşa ceva. Unele sicrie din astea erau date cu 10.000 de euro la client! Euro!", explică Muşescu.

Iepuraşul şi sicriul

De ceva vreme vinde şi sicrie pentru animale. O fi asta un moft, zice, dar e tot o nişă de exploatat. S-a scris prin asta prin tabloide, spune, mândru. "Sunt ăia 10-15% dintre cetăţeni care de Holloween îmbracă animalul în albinuţă. Am avut supriza să mă sune la 6 dimineaţa că i-a murit iepuraşul, să-i aduc sicriul. I-am dus sicriul şi m-a întrebat de zece ori dacă are pernuţă, n-are pernuţă, dacă trebuie să-i facă el pernuţă... Am văzut om la 45 de ani care, când am deschis portiera şi i-am adus sicriul pentru animal, plângea de să cadă gardul. Am zis că poate nu-i place, dar el era devastat".

SISTEMUL

"Nu e deloc reglementată treaba!"

Constantin Muşescu susţine că vrea să modernizeze domeniul serviciilor funerare din România. Spune că s-a tot plimbat pe la conferinţe de profil şi şi-a dat seama că la noi e încă o junglă. "Avem drum lung de mers. Că dacă îl scot pe omul ăla mort din spital şi-l trimit acasă şi-i face îmbălsămarea cum o ştie el din străbuni, şi-l tot plimbă... Păi, sunt zeci de inşi care intră în contact cu mortul şi trei pleacă bolnavi de acolo", ar fi una dintre problemele sale. Apoi, sunt speculanţii care le dau bătăi de cap colaboratorilor lui Muşescu cărora le distribuie el sicrie. "Şi dacă lor nu le e bine, nici mie nu-mi e", zice.

"În domeniul funerar se învârt în jur de 110 milioane de euro anual. Sunt 7,5 milioane de euro lunar şi eu vorbesc aici de minim. Nu e deloc reglementată treaba! Acum nu e nimeni interesat din domeniu să bage bani, pentru că imediat apar speculanţii. 30% din pompele funebre din România nu sunt decât speculanţi. Strică piaţa. Cei care lucrează în mod constant sunt absolut agasaţi de ei, trebuie să dispară!", spune editorul revistei cioclilor din România.