Imprevizibila dezmembrare a Rusiei. La începutul scurtei perioade de putere absolută, Iurii Andropov, secretarul general al PCUS între 1982 și 1983, i-a ordonat cosilierului său Arkadi Volski să întocmeasă un plan de reîmpărțire teritorială a Uniunii Sovietice. În opinia sa, în noul sistem politico-administrativ, elementul etnic nu mai era criteriul principal al organizării teritoriale a Uniunii, ci factorul economic - contribuția la crearea venitului național. Totuși, în subsidiar, acesteia i se asocia, ca element de echilibru, proporția rușilor în teritoriu.

Imprevizibila dezmembrare a Rusiei. Volski trebuia să lucreze în secret până la încheierea proiectului și aprobarea lui de către Sovietul Suprem, la propunerea lui Andropov.

La prima vedere, era vorba de o viziune relativ modernă în care se ținea cont de transformările din anii ‘70 care modificaseră întrucâtva arhitectura economică a statului sovietic. În realitate, liderul de la Kremlin urmărea cu totul altceva...

Planul secret al Kremlinului din 1982, reluat de Putin

Andropov - cel mai longeviv șef al KGB-ului până la alegerea sa în fruntea partidului - cunoștea foarte bine tendințele naționaliste din republicile unionale și cele autonome și urmărea anularea oricărui pericol la adresa integrității statului, care ar fi venit dinspre curentele separatiste etnice. Precizez că se anunțau vremuri tulburi pentru statul sovietic.

La Casa Albă era Ronald Reagan cu al său ,,război al stelelor’’ - care pusese Moscova în genunchi pe segmentul cheltuielilor militare - iar trupele de ocupație din Afganistan se descurcau greu în ambuscadele organizate de structurile paramilitare tribale sprijinite de americani.

O eventuală victorie în Războiul Rece nu mai era de actualitate pentru Moscova.

Andropov - cel mai informat lider sovietic

Dimpotrivă. Andropov - cel mai informat lider sovietic dintre cei care se perindaseră la Kremlin după Stalin - sesizase pericolul unei dezmembrări a imperiului său și incerca să o evite.

Într-un interviu publicat în cotidianul moscovit Kommersant în 2006, cu câteva săptămâni înainte de moarte, A. Volski pomenește pentru prima dată de inițiativa lui Andropov - care îi vorbise încă de atunci despre etno-naționalism ca fenomen latent, dar în creștere în comunitățile de altă entie decât rușii - menită să anuleze orice pericol la adresa integrității Uniunii.

Judecând post-factum, logica liderului de la Kremlin era corectă, cum s-a demonstrat un deceniu mai târziu, numai că Andropov a murit inainte ca planul lui Volski să fie finalizat iar cei care i-au urmat - Konstantin Cernenko și Mihail Gorbaciov - chiar dacă l-au menținut pe consilier în grupul lor de sfătuitori, n-au mai fost interesați de reorganizarea administrativă a țării. Rău pentru ei, mai ales pentru Gorbaciov.

Războiul din Ucraina - factor favorabil dezmembrării?

Analiști din sfera geopoliticii vorbesc de decenii de o posibilă dezagregare a Federației Ruse, în special atunci când evenimente interne au pus sub semnul întrebării soliditatea puterii de la Moscova.

Ocaziile nu au fost puține: criza economică din anii ‘90 sau războaiele separatiste din Caucaz și eventualitatea contaminării altor regiuni, ca să dau doar două exemple.

În paralel însă, s-a demonstrat că momentele respective n-au diminuat instinctul imperial al Kremlinului ci dimpotrivă, acesta s-a consolidat materializându-și în continuare pornirea spre recuceriri, recolonizări și menținerea ,,în așteptare’’ a conflictelor înghețate create, fiecare în parte, cu un scop anume.

Războiul din Ucraina însă, înseamnă mult mai mult decât un conflict de frontieră sau o rebeliune teatrală ca cea din iunie organizată de Evgheni Prigojin.

Fragilitatea puterii Kremlinului

Prin tot ce se întâmplă în conflictul armat și în afara lui, a fost repusă pe tapet fragilitatea puterii Kremlinului dovedind că în loc să recreeze Uniunea Sovietică, Vladimir Putin riscă să distrugă Federația pe care o conduce.

Teoria denazificării Ucrainei a funcționat la început, dar și-a pierdut din conținut pe măsură ce ucrainenii - inclusiv etnici ruși din estul țării și nu „dreapta nazistă militarizată” a Kievului - au respins Armata Roșie.

Putin credea că populația rusofonă din Ucraina i-ar fi împodobit tancurile cu flori după trecerea frontierei pentru a o ,,elibera’’. Nu numai că n-a fost așa - aceasta era și imaginea rușilor din Federație la începutul conflictului - dar etnicii ruși din Ucraina luptă împotriva armatei lui Putin vorbind în rusă cu camarazii de arme de limbă ucraineană.

Spre deosebire de ce gândea locatarul de la Kremlin înaintea ,,operațiunii speciale’’, pe linia frontului, elementul lingvistic s-a dovedit un factor de unificare și nu de dușmănie etnică. Dar factorul lingvistic este unul dintre lianții Federației Ruse. Orice conflict intern din această federație ar putea avea loc...în limba rusă.

Argumente pro și contra... disoluției statului

Pentru o mai bună înțelegere a problemei, se impune o precizare: Rusia nu a fost vreodată un stat omogen dar are avantajul unei experiențe indiscutabile în domeniul combaterii oricărui tip de separatism mai ales după dezmembrarea URSS.

Fenomenul este menținut sub control în interior însă Moscova îl creează și folosește în exterior cum s-a întâmplat în Crimeea, Donbas, Luhansk. Sau, mai demult, în Transnistria. Numai că în interior, fenomenul separatist poate fi ținut sub control până la un punct. Acel punct poate fi o înfrângere în Ucraina sau chiar pierderea peninsulei Crimeea.

Un rol important în acest sens îl pot avea sancțiunile impuse de Occident care, indirect, ar accentua tendințele centrifuge interne deși nivelul de centralizare a țării a atins, treptat, cote maxime pentru a i se conferi mai multă putere Kremlinului. Țarul cel nou a reușit într-o oarecare măsură ceea ce nu reușise Andropov: reducerea conotației etnice a celor 85 de entități teritorial-administrative din țară. Probabil, a găsit schițele lui Volski uitate într-un sertar, la Kremlin.

Blocarea separatismului pe baze etnice

Soluția Andropov/Putin pare să fi dat rezultate în sensul blocării separatismului pe baze etnice dar evoluția ,,operațiunii speciale’’ a schimbat datele problemei. Rușii și ceilalți locuitori ai Federației au început să vadă altfel...

Putin le-a reamintit că disoluția Uniunii Sovietice a fost o catastrofă istorică și că din 1917 până în 1923 tot ei, rușii, au ținut Imperiul în viață. Numai că și atunci, ca în toată perioada comunistă și după 1991, rușilor de rând nu le-a fost mai bine. Mai rău, sigur. Ca să nu mai vorbim de celelalte etnii.

,,Masa critică’’, încă insuficientă, se alimentează pe măsură ce conflictul continuă iar legitimitatea lui Putin - deocamdată, garantul unității statului - se bazează pe faptul că elitele economice, politice și militare se așteaptă să câștige războiul.

Dar statul rus nu este format doar din elite...cum s-a demonstrat în octombrie/noiembrie 1917. Experiența de atunci însă, a întărit construcția Imperiului multiplicându-i variantele de apărare, între care primează, acum, factorul nuclear.