Important! Ambasada României în Spania avertizează. Ce trebuie să ştie românii
- Antonia Hendrik
- 10 noiembrie 2020, 22:02
Ambasada României în Spania a publicat măsurile impuse de comunitățile din această țară, prezentând totodată şi lista restricţiilor din fiecare zonă în parte.
Ambasada României în Spania a transmis un anunţ pentru cetăţenii români privind actualizarea restricţiilor în unele comunităţi autonome şi îi sfătuieşte să urmărească constant schimbările care mai pot interveni.
Ambasada României în Spania a publicat lista restricţiilor din fiecare regiune, cu schimbările anunţate:
Măsuri impuse de comunitățile autonome din #Spania în context #Covid-19, ca urmare a decretării stării de urgență pe teritoriul Spaniei- 9.11.2020
ANDALUZIA
Interzicerea deplasărilor: 22.00 - 7.00. Închidere perimetrală a regiunii, închidere perimetrală a tuturor municipiilor începând cu 10 noiembrie până la 23 noiembrie 2020. Limitarea reuniunilor: maxim 6 persoane;
ARAGON
Interzicerea deplasărilor: 23.00 - 6.00. Închiderea perimetrală a regiunii. Închiderea perimetrală a municipiilor Huesca, Zaragoza și Teruel, locuitorii pot intra și ieși doar din motive legate de muncă, medicale sau alte excepții. Limitarea reuniunilor: maximum 6 persoane Închiderea activităților neesențiale la 20.00.
ASTURIAS
Interzicerea deplasărilor: 22.00 - 6.00. Închidere perimetrală a întregii regiuni. Municipiile Oviedo, Gijón și Avilés sunt de asemenea închise perimetral până la data de 18 noiembrie 2020. Limitarea reuniunilor: maxim 6 persoane.
INSULELE BALEARE
Interzicerea deplasărilor: 00.00 - 6.00 (Ibiza 22.00-6.00) Închidere permiterală: Manacor. Limitarea reuniunilor: maxim 6 persoane
INSULELE CANARE
Nu există restricții de mobilitate. Limitarea reuniunilor: maxim 10 persoane
CANTABRIA
Interzicerea deplasărilor: 00.00 - 6.00. Închiderea perimetrală a întregii regiuni. Închiederea perimetrală a tuturor municipiilor până la 18 noiembrie 2020. Limitarea reuniunilor: maxim 6 persoane.
CASTILLA-LA MANCHA
Interzicerea deplasărilor: 00.00- 6.00. Închiderea perimetrală a întregii regiuni până la 17 noiembrie 2020. Limitarea reuniunilor: maxim 6 persoane.
CASTILLA ȘI LEON
Interzicerea deplasărilor: 22.00 - 6.00. Închiderea perimetrală a întregii regiuni până la 23 noiembrie 2020. Limitarea reuniunilor: maxim 6 persoane.
CATALONIA
Interzicerea deplasărilor: 22.00 - 6.00. Închiderea perimetrală a întregii regiuni pentru 15 zile începând cu 30 octombrie. Muncipiile vor fi separat închise perimetral pe durata sfârșitului de săptămână. Limitarea reuniunilor: maxim 6 persoane.
COMUNITATEA VALENCIANĂ
Interzicerea deplasărilor: 00.00 - 6.00. Închiderea perimetrală a regiunii până la 13 noiembrie 2020. Limitarea reuniunilor: maxim 6 persoane.
EXTREMADURA
Interzicerea deplasărilor: 00.00 - 6.00. Închideri perimetrale: Zarza de Granadilla, Hervás, Jarandilla de la Vera, Alcuéscar, Arroyomolinos (Cáceres), Fuenlabrada de los Montes, Usagre (Badajoz). Limitarea reuniunilor: maxim 6 persoane.
GALICIA
Interzicerea deplasărilor: 23.00 - 6.00. Închideri perimetrale: Vigo, A Coruña, Ourense, Santiago, Pontevedra, Lugo y Ferrol. Limitarea reuniunilor: maxim 6 persoane.
LA RIOJA
Interzicerea deplasărilor: 22.00 - 5.00. Închiderea perimetrală a regiunii până la 29 noiembrie 2020. Municipiile Arneda și Logrono sunt închise perimetral timp de o lună începând cu 27 octombrie 2020. Limitarea reuniunilor: maxim 6 persoane
MADRID
Interzicerea deplasărilor: 00.00 - 6.00. Închiderea perimetrală a 35 de zone sanitare. Zonele sanitare pot fi verificate aici. Întreaga regiune va fi închisă perimetral în intervalul 6.11-10.11.2020 (miezul nopții). Limitarea reuniunilor: maxim 6 persoane
MURCIA
Interzicerea deplasărilor: 23.00 - 6.00. Închiderea permitrală întregii regiuni, precum și a tuturor municipiilor din regiune. Limitarea reuniunilor: maxim 6 persoane
NAVARRA
Interzicerea deplasărilor: 23.00 - 6.00. Închiderea perimetrală a întregii regiuni până la 18 noiembrie 2020. Limitarea reuniunilor: maxim 6 persoane care conviețuiesc, cu excepția persoane care locuiesc singure și depind de alte persoane, a minorilor și a cuplurilor care au domicilii separate.
ȚARA BASCILOR
Interzicerea deplasărilor: 22.00 - 6.00. Închiderea perimetrală a întregii regiuni, precum și a tuturor municipiilor din regiune. Interzicerea intrării și a ieșirii din/în municipiul de reședință/alt municipiu mai puțin din motive de muncă, medicale, de educație sau pentru îngrijirea persoanelor vârstnice sau a celor dependente. Limitarea reuniunilor: maxim 6 persoane