Imaginile Apocalipsei vin din India. Zeci de cadavre plutesc pe fluviul sfânt Gange. VIDEO
- Andreea Vlad
- 11 mai 2021, 07:14
Pandemia face ravagii în vastele zone rurale din India, iar unitățile sanitare, crematoriile şi cimitirele au declarat forfait într-o luptă inegală.
Presa internațională a făcut publice imagini pur și simplu macabre ce parvin din India. Zeci de cadavre ale unor morți, cel mai probabil în urma infecției Covid-19, au eşuat pe malurile fluviului Gange - fluviu ale cărui ape sunt sacre, potrivit credinței populare - în nordul Indiei.
Cadavrele sunt umflate și parțial arse, relatează martorii
Un funcţionar local, Ashok Kumar, a relatat că circa 40 de cadavre au eşuat la mal în districtul Buxar, în apropiere de frontiera dintre Bihar şi Uttar Pradesh, două dintre cele mai sărace state din India. "Le-am cerut funcţionarilor responsabili să se ocupe de corpurile neînsufleţite. Ori să le îngroape, ori să le ardă", a declarat Kumar pentru AFP, citat de Agerpres.
I have no words 😔 pic.twitter.com/1mDPtXVCW0
— Sakshi Joshi (@sakshijoshii) May 10, 2021
Unele canale media au menționat însă că numărul real al cadavrelor ar putea fi de o sută. Potrivit altor funcţionari citaţi de aceleaşi surse, unele cadavre sunt umflate şi parţial arse, fiind posibil să fi stat mai multe zile în apă.
Unii localnici au declarat pentru AFP, citată de Agerpres, că sunt de părere că aceste cadavre au fost aruncate în apă deoarece crematoriile sunt depăşite. O altă cauză ar fi aceea că apropiaţii victimelor nu pot plăti pentru lemnul necesar pentru rugurile funerare. "Suntem şocaţi", a declarat un localnic, Kameshwar Pandey.
Statistica groazei: 4.000 de morți zilnic, 250.000 decese în total
Conform statisticilor oficiale, aproximativ 4.000 de persoane mor în prezent în fiecare zi din cauza Covid-19 în India. În țara asiatică, bilanţul total al pandemiei se apropie de o cifră terifiantă, 250.000 de decese. Unii experţi consideră însă că cifrele reale sunt chiar mai mari, iar ca argument în acest sens invocă în special datele provenite de la crematorii.
Victimele care nu sunt numărate sunt tot mai numeroase în contextul în care epidemia se extinde mult mdincolo de marile oraşe, în zonele rurale unde spitalele și clinicile sunt rare şi îşi actualizează foarte greu registrele medicale .
Sursa foto: Captură Twitter