„Decesele” stelare sunt de obicei extrem de violente, dar moartea prin „ferfeniţare” este probabil cea mai violentă dintre toate. Apare atunci când o stea rătăcește puțin prea aproape de o gaură neagră, iar forța câmpului său gravitațional trage și trage steaua atât de tare încât ajunge să fie sfâșiată.

Astronomii au putut urmări în timp real „spagetificarea” unei stele în timp ce era devorată de o gaură neagră

Astronomii denumesc fenomenul „tăiței” sau „spaghetificare”. În cazul observat, steaua a pierdut jumătate din masă pe măsură ce este sfâșiată, iar unele resturi rezultate se „spaghetifică” – atenuându-se într-un fir lung și subțire de material cam asemănător tăiţeilor sau spaghetelor.

Apropiindu-se prea mult, steaua începe să se aplatizeze și apoi să se întindă sub efectul forțelor de maree provocate de gaura neagră, luând o formă asemănătoare cu un trabuc, iar când aceste forțe depășesc forța de coeziune a stelei, aceasta pierde bucăți care sunt înghițite de gaura neagră.

Evenimentul în cauză, denumit AT2019dsg, a fost neobișnuit de strălucitor chiar și pentru un eveniment de întrerupere a mareelor, care a apărut pe lungimea de undă a razelor X, ultraviolete, optice și radio.

„Este exact ceea ce se întâmplă într-un eveniment de ruptură prin efect de maree”, sau TDE -tidal disruption event-, a explicat astronomul britanic Matt Nicholl, de la universitatea din Birmingham, autorul principal al studiului.

Proximitatea relativă a evenimentului, la circa 215 milioane de ani lumină depărtare, a permis mobilizarea rapidă a numeroase mijloace de observare, printre care cele ale Observatorului European Austral (ESO). Evenimentul este atât de rar încât ar trebui observate 10.000 de galaxii, timp de un an, pentru a detecta fenomenul.

Înghițirea acelor „tăiței” cosmici este însoţită de o puternică radiaţie electromagnetică, un semnal luminos care semnalează existenţa acestui lacom al spaţiului. Semnalele în cauză au permis detectarea automatizată a găurii negre în septembrie 2019 de o pleiadă de instrumente care indicau schimbări bruşte de luminozitate ale obiectelor celeste, la o distanţă de aproximativ 215 milioane de ani-lumină, în galaxia Eridan.

„Am îndreptat imediat o serie de telescoape terestre şi spaţiale în acea direcţie pentru a analiza sursa de lumină”, a declarat Thomas Wever, coautor al studiului, într-un comunicat publicat de administratorii Observatorului European Austral (ESO). Acea strălucire este de obicei obturată de o perdea de materie, care face dificilă observarea fenomenului, potrivit oamenilor de ştiinţă, relatează sciencealert.

Cercetarea a fost publicată în Monthly Notices of the Royal Astronomical Society.