Clubul de fotbal Tottenham Hotspur i-a avertizat pe jucătorii săi după ce pe reţelele de socializare au apărut unele imagini în care antrenorul Jose Mourinho şi mai mulţi componenţi ai echipei sale s-au antrenat într-un spaţiu verde, fără să respecte regulile distanţării sociale, informează 7sur7.be.

Mourinho a fost fotografiat în timpul antrenamentului cu cel mai scump jucător din istoria lui Tottenham, Tanguy Ndombele, într-un parc public din nordul Londrei, în care alţi doi jucători de la Spurs, Davinson Sanchez şi Ryan Sessegnon, au fost văzuţi alergând cot la cot.

„Le-am reamintit tuturor jucătorilor noştri să respecte principiul distanţării sociale atunci când fac exerciţii în aer liber” a declarat marţi un reprezentant al lui Tottenham. „Vom continua să întărim acest mesaj”, a adăugat el.

Serge Aurier, fundaşul lui Spurs, a postat la rândul său un clip video pe Instagram, în care poate fi văzut alergând alături de o altă persoană, deşi guvernul britanic a implementat o serie de măsuri stricte, care, chiar dacă permit plimbările sau efectuarea de exerciţii o dată pe zi, obligă două persoane să rămână la cel puţin doi metri una de cealaltă, cu excepţia cazului în care sunt membri ai aceleiaşi gospodării.

Prima ligă engleză de fotbal a fost suspendată la jumătatea lunii martie, din cauza răspândirii Covid-19 în Marea Britanie, unde pandemia a ucis 6.159 de persoane, conform cifrelor oficiale lansate marţi. Peste 786 de decese au fost înregistrate într-un interval de 24 ore, un nou record pentru Regatul Un