Iliescu: Băsescu s-ar putea să părăsească președinția chiar dacă nu vrea

Iliescu: Băsescu s-ar putea să părăsească președinția chiar dacă nu vrea

PSD continuă să respingă oferta preşedintelui Traian Băsescu de renunţare la ultimii ani de mandat în schimbul sprijinirii de către partidele politice a revizurii Constituţiei. Sunt alte căi mai bune prin care Băsescu poate părăsi Cotroceniul chiar dacă nu va vrea, susţine preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, condiţionând succesul unei eventuale iniţiative de suspendare din funcţie a şefului statului de crearea unei noi majorităţi parlamentare după alegerile parlamentare viitoare.

S-ar putea să părăsească președinția chiar dacă nu vrea "asemenea condiţionări sunt total nepotrivite, revizuirea Constituţiei are o procedură bine statornicită (...) nu e o treabă care se face bătând din palme", a spus astăzi, Iliescu, referindu-se la propunerea prezidenţială privind modificarea Constituţiei.

Ion Iliescu a ţinut să remarce că mandatul lui Băsescu poate fi scurtat după viitoarele alegeri, tot prin procedura suspendării, bineînţeles, dacă se va structura o altă majoritate în legislativ decât cea actuală.

"Mandatul său este o chestiune care ţine de anumite împrejurări şi considerente, adică el s-ar putea să părăsească mandatul chiar dacă nu vrea, în funcţie de structura Parlamentului ce va rezulta din viitoarele alegeri. De aceea se pregăteşte de alegeri, mai ales ca să fie sigur că se obţine o componenţă care să-i asigure finalul de mandat", a explicat preşedintele de onoare al PSD.

Ne puteți urmări și pe Google News

Preşedintele Traian Băsescu a repetat miercuri seară, în cadrul unei emisiuni televizate, intenţia de a renunţa la o parte din mandat dacă parlamentarii decid revizuirea Constituţiei în sensul comasării alegerilor prezidenţiale cu cele parlamentare.

Întrebat dacă acesta nu ar putea fi un "truc" pentru a candida a treia oară la Cotroceni, preşedintele a respins această ipoteză râzând: "Nu, domnule, hai că nu sunt Iliescu, lăsaţi-mă în pace".

Citiți și:

  • Pe cine vede Băsescu urmându-i la cârmă. Plus: Ce domnitor i-a plăcut cel mai mult
  • Traian Băsescu: Recuplarea alegerilor prezidenţiale cu cele parlamentare, în 2012, obiect de negociere cu partidele