„Glorie lui Borisconi - cunoscut până acum drept Alexander Boris de Pfeffel Johnson”, așa l-am descris în 2012 când a „câștigat” atât de multe laude pentru Jocurile Olimpice de la Londra. „Ideea ca el să fie lider al partidului e terifiantă chiar și pentru mulți din formațiunea lui. Această individualitate haotică neglijentă e atractivă într-un mod superficial, dar pentru ce-și dorește el puterea?”, mă întrebam în urmă cu atât de mulți ani.

Păi, după cum spunea Bonaparte, „Istoria e un set de minciuni asupra cărora s-a convenit” - și deja vedem cum istoria mandatului de premier al lui Johnson e rescrisă uluitor de repede. La ungerea lui Liz Truss cele mai îndelungate aplauze din încăpere au fost într-adevăr pentru el. 

N-a fost de fapt chiar așa rău. Chiar așa? 

Apărătorii lui îndrugă acolo ceva despre Ucraina - care, din nefericire, s-ar fi întâmplat oricum - și despre campania de vaccinare, pentru care avem a-i mulțumi lui Kate Bingham. Nu lui. Ah, și despre faptul că a fost cât pe-aci să moară pentru că a ignorat majoritatea recomandărilor de sănătate publică. 

Dulce primejdie! 

Ce i-a mai lăsat el de făcut hiperactivei conducătoare Truss: cam totul. În loc să rezolve măcar câte ceva legat de facturile apocaliptice la energie care vor epura firmele mici și indivizii vulnerabili, el s-a mulțumit să plece de două ori în vacanță. Lasă-i să mănânce fasole sleită și să se îmbrățișeze ca să-și țină de cald. 

Aparent el are bani de făcut. Trebuie să-și „urce niște fân în pod”, spunea unul dintre colegii lui. Prieteni adevărați nu pare să aibă. Umblă vorba despre o revenire și o moțiune de cenzură contra lui Truss până la Crăciun. 

Dacă ar fi avut chiar și cea mai mică urmă de conștiință nu s-ar fi gândit la nici un fel de revenire în viața publică - după ce a mințit în funcție. Nu i s-a spus întotdeauna „mințit”, ci „încălcare de reguli”, ca și cum așa ar fi ceva mai palpitant. 

Brexit

El nu a înfăptuit Brexit-ul. Nu complet. De Irlanda își mai amintește cineva? Nu ne-am luat înapoi controlul, dar în schimb ne-am cedat libertatea de circulație, în vreme ce cifrele imigrației au crescut. Spitale noi nu s-au construit. Dar unele școli se vor închide la iarnă, fiindcă nu-și vor permite facturile la căldură. Cadavrele s-au strâns grămezi, pentru că am adoptat carantina tardiv. Cadrele medicale demisionează în masă. Salariile au stagnat. A promovat un om în funcția de responsabil cu disciplina al partidului, deși știa că la adresa respectivului existau mai multe plângeri de comportament sexual inadecvat. 

A petrecut în timpul carantinei și a mințit parlamentul în această privință [conform cutumei, un ministru prins că a mințit în parlament își dă demisia pe loc - n.trad.]. I-a determinat pe donatorii partidului să-i plătească renovarea propriului apartament. A acordat un titlu nobiliar fiului unui fost agent KGB. Iar toate acestea sunt lucruri normale pentru el. A refuzat să-și asume orice răspundere și a evitat presa. Miniștrii lui s-au comportat la fel. 

Regulile sunt pentru oamenii mărunți. Da, dar uite, a obținut voturile unor alegători care votaseră întreaga lor viață cu laburiștii, unii care au văzut în el acea joie de vivre! El e anti-politicianul. I-a atras pe cei cu venituri mici dar aspirații mari, lăsând centrele universitare în mâna laburiștilor. Iată o realizare care trebuie să-i fie recunoscută: băiatul de la [colegiul de elită] Eton și din [clubul exclusivist] Bullingdon a transformat Partidul Laburist în formațiunea celor cu studii superioare. 

A avut el vreodată intenția reală de a „egaliza în sus” [„levelling up”: ridicarea zonelor/segmentelor defavorizate fără a le afecta pe cele prospere - n.trad.]? El a guvernat de pe o zi pe alta și, firește, pandemia a impus ca statul să nu se contracte, ba din contră. A fost fără îndoială necesar și am văzut de cine am avut nevoie zi de zi pentru a ne menține la lucru și sănătoși. 

Iar faptul că acei oameni cer acum o mărire de salariu nu e deloc surprinzător, dar e încă o problemă pe care el o lasă pe biroul succesoarei sale, într-un teanc de dosare care deja trebuie să se fi apropiat de tavan. 

Nu pare că Johnson ar fi gândit câtuși de puțin pe termen lung. Nici măcar nu s-a prefăcut că ar avea vreun interes pentru treburile de zi cu zi ale guvernării, dar în schimb a apărut mereu cu vestă fluorescentă și bonetă, pretinzând că face munci pe care nu și-a imaginat vreodată că le-ar face. El a fost permanent în campanie electorală - dar numai pentru el însuși. 

„Mă tem că n-a mai rămas nici un ban”

Mecanismele uzuale de control și echilibru asupra puterii politice n-au fost pentru el. Le-a rezolvat cu barosul. Acel lucru care l-a propulsat cândva la putere - excentricitatea - a devenit o trăsătură mai întunecată, modul lui de operare a fost un egotism rapace. Dacă vreo valoare care ne-a fundamentat de secole cultura politică i s-a pus în cale, a distrus-o în mod josnic.  

Cale de întoarcere nu mai e. Au fost stricate multe lucruri care nu mai pot fi reparate. Faptul că Partidul Conservator l-a privit făcând toate acestea - ducând parlamentul cu zăhărelul și mințindu-l - și a rămas tăcut îi denotă disperarea. Deși toate aceste fărădelegi au fost fără rost, menite a-i salva doar lui pielea, cu o nepăsare deplină față de colegi. În definitiv, cui îi folosește un consilier de etică? Cu siguranță nu cuiva care s-a descotorosit de etică cu decenii în urmă. 

Liam Byrne spunea că va regreta toată viața nota pe care i-a lăsat-o lui Cameron: „Mă tem că n-a mai rămas nici un ban”. Reginald Maudling, cancelarul conservator, se pare că i-ar fi spus lui Jim Callaghan în 1965: „Îmi pare rău să las așa o harababură, bătrâne amic”. 

Oare ce notă i-ar lăsa Johnson lui Truss? Dacă ar fi avut vreun dram de conștiință i-ar fi scris „Qui totum vult totum perdit” - „Cel care-și dorește totul va pierde tot”. 

Dar mai degrabă e vechiul „Veni, Vidi, Vici”. Vechea minciună. Care încă mai produce aplauze - îmi imaginez că din partea acelora care sunt disperați să creadă că nu au fost luați de proști. O, dar ați fost. Ați fost. Asta e moștenirea lui, notează telegraph.co.uk. 

Articol de Suzanne Moore 

(Traducere Rador)