Veteranii și-au făcut singuri monument și biserică

Veteranii și-au făcut singuri monument și biserică

Chiar înainte de Ziua Veteranilor, în amintirea celor 30 de militari căzuți pe fronturile de luptă din Afganistan, Irak sau Bosnia, foștii combatani din Teatrele de Operații din Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități (AMVVD) „Sf. Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” au inaugurat un monument, la Constanța, în prezența  IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Tot în județul de pe malul Mării Negre veteranii care continuă să lupte pentru construirea unui centru de recuperare și pentru drepturile lor, blocate în Parlament,  au, de acum, o biserică

La 16 ani după ce primul militar român, sublocotenentul p.m. Iosif Silviu Fogorași, a murit în Afganistan, veteranii din Teatrele de Operații  se luptă, încă, pentru drepturile lor, drepturi care în alte state membre NATO sunt respectate. Cu toate acestea, pe banii lor, veteranii care au luptat pe fronturile de luptă din Afganistan, Irak, ori Bosnia au reușit să ridice primul monument, în aminitirea celor 30 de militari căzuți în Teatrele de Operații, în prezența IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Mai mult decât atât, de acum, în Constanța există Biserica Militarilor veterani și veteranilor cu dizabilități. Cei care au avut această inițiativă sunt veteranii din Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități (AMVVD) „Sf. Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir”, prima asociație militară independentă și apolitică care se luptă, de șase ani încoace, să finalizeze un proiect, susținut de EVZ, de-a lungul anilor: primul Centrul de Recuperare, Refacere şi Reabilitare al Veteranilor şi Veteranilor cu Dizabilități. Proiectul a prins viață lângă Mănăstirea Dealu, de lângă Târgoviște.

Ne puteți urmări și pe Google News

Tot AMVVD a inițiat un proiect și așteaptă, din Parlament, obținerea unor drepturi pentru veterani, urmași și rudele celor rămași în imposibilitatea de a-și mai ajuta familiile.

Cu ocazia evenimentului care a vut loc, duminică, la Constanța, preotul militar veteran Dragoș Ciobanu, care a oferit sprijin duhovnicesc militarilor români în trei misiuni din teatrele de operații, i-a fost oferit rangul bisericesc de Iconom Stavrofor de către IPS Teodosie, la propunerea AMVVD Constanța, condusă de Cristi Crăciun.

 

„Primul Centru de Recuperare și Refacere pentru Veterani  este un proiect ambițios pentru oameni ambițiosi, pentru oameni care merită. Îl clădim pentru ei, pentru veteranii armatei române”, a declarat Marius Apostol, președintele AMVVD.

 

 

Marius Apostol, supraviețuitor pe „Șoseaua morții”

 

Marius Apostol  a fost de două ori în misiune în Afganistan, în 2008 și în 2011, când a fost rănit grav. Președintele AMVVD ne-a mărturisit că a înființat asociația, în 2013,  după ce a constatat că, în țară, nu are unde să se recupereze în urma traumelor. În anul 2011, el executa o misiune de patrulare pe ruta Kandahar – Zabul. „A fost un atac al talibanilor, cu un dispozitiv exploziv improvizat, o încărcătură de 200 de kilograme, unde am fost răniți 4 militari români. Am fost rănit grav, am intrat în comă și am fost transportat, ulterior, la spital în Germania, unde am fost supus la intervenții chirurgicale. M-am recuperat în mai mult de un an. Important pentru mine a fost că am avut alături de mine familia”, a declarat Marius Apostol.

 

Campionul din scaunul cu rotile

Cunoscut, în ultimul timp, ca și membru al echipei Invictus a României care a câștigat medalii la tir cu arcu, Ionuț Butoi, plutonier în cadrul Batalionului 30 Vânători de Munte „Dragoslavele” din Câmpulung, este un exemplu că orice viață poate fi luată de la capăt și trăită cu pasiune. Pe 31 august 2008, la câteva zile după ce împlinise 30 de ani, a fost grav rănit în Afganistan, în urma unei explozii, care aproape a pulverizat transportorul amfibiu în care era. Atunci și-a pierdut comandantul, pe Dragoș Alexandrescu, dar și posibilitatea de-a mai merge vreodată. Fiind obligat să rămână țintuit într-un scaun cu rotile.