iClonele contraatacă

iClonele contraatacă

Copiile, sau produsele inspirate de dispozitivele iPod sau iPhone de la Apple, se înmulţesc zilnic.

Lansarea iPod, urmată de cea a iPhone şi succesul avut de aceste concepte au transformat compania americană Apple într-un model de urmat, cel puţin ca design sau inovaţie. Astăzi, este plin de clone ale celor două produse, marea lor majoritate realizate în China, dar şi de gadgeturi ale unor firme consacrate care au copiat conceptul „i“.

Aşa că, dacă nu aveţi bani de un iPhone sau de un iPod, vă puteţi cumpăra ceva cam cu o treime mai ieftin. Nu uitaţi însă că, deşi generaţia „iClone“ este aici, performanţele acestor produse s-ar putea să vă dezamăgească dacă le comparaţi cu cele originale. Revista americană „PC World“ a selectat câteva dintre aceste clone, la care am mai adăugat şi noi câteva. Altfel de „iPhone-uri“

Meizu M8 Mini One. Acest terminal, inspirat de iPhone, este „opera“ producătorului chinez de playere muzicale Meizu Electronic Technology. „Faptul că seamă nă cu iPhone este doar una dintre calităţile acestui telefon“, se mândresc reprezentanţii companiei. Modelul nu poate fi procurat în România, însă afară preţul său este de 270 de dolari. CECT P168. Telefonul nu este doar inspirat de iPhone, ci este parcă însuşi iPhone clonat. Cu o construcţie solidă, P168 are un ecran cu o diagonală de 3,5 inchi şi o cameră de 1,3 megapixeli. Ecranul are o calitate mult mai slabă decât cea a originalului. De asemenea, şi alte funcţii iPhone, precum mailul vocal sau senzorul de lumină, lipsesc. În România îl găsiţi pe internet la preţul de circa 159 dolari.

Desay M888. Compania chineză care îl produce este Guangdong. Aceasta fabrică diverse electronice, audio, video, telefoane sau baterii, pe care le exportă în Asia, America de Nord sau Europa. M888 are mufă de ieşire audio/video, suportă un microcard de 4GB şi funcţionează în două benzi radio. Preţul la care îl găsiţi în ţara noastră este de aproximativ 790 de lei. Hiphone. Acest „remake“ de iPhone se apropie foarte mult ca şi design de sursa de inspiraţie. Ceea ce şochează la acest model este că pe cutia în care vine împachetat apare mesajul: „Design realizat în California, asamblare făcută în China“. Există anunţuri pe site-uri autohtone în care se oferă acest telefon la preţul de 240 de dolari.

Rotiţa iPod, prea „tare“ pentru a nu fi copiată

SanDisk Sansa Clip. Iată că nici producătorii consacraţi de playere muzicale nu au rezistat tentaţiei de a copia, măcar ceva, de la rivalul iPod. Astfel, compania americană SanDisk a adoptat pentru modelul Clip celebra rotiţă iPod. SanDisk Sansa 1GB costă circa 160 de lei. Jock şi Z3. Aceste două playere muzicale de sorginte coreeană au diminuat vânzările de iPod-uri în această ţară. Apple a fost nevoită să ia măsuri, atrăgându- i atenţia producătorului şi cerând compensaţii. Ştiind însă că nu are ce să păţească, fabrica şi-a cerut doar scuze în două ziare mari din Coreea.

Dbtel M50. Gadgetul acesta „împrumută“ şi el de la iPod numai rotiţa „magică“, cea prin intermediul căreia aparatul primeşte comenzile. Însă Dbtel, pe lângă faptul că poate rula şi muzică, este în primul rând un telefon mobil. Preţul său este de circa 300 de euro şi nu se găseşte de vânzare la noi. The i-Bob. Acest player copiază modelul de succes iPod Nano, fiind capabil la fel ca şi acesta să ruleze conţinut video. Poate fi achiziţionat de pe e-Bay în trei variante: cu memorie de 256 MB, de 512 MB şi de 1 GB, la preţuri ce ajung până la 110 dolari. Unii dintre cei care au cumpărat modelul de 1 GB s-au plâns apoi că acesta nu poate stoca decât 50 de melodii în format mp3, deşi ar fi trebuit să memoreze peste 300. Deeda Pi. Se vrea din start a fi o copie iPod Touch. Din multe puncte de vedere chiar reuşeşte. Însă ceea ce te face să zâmbeşti în acest caz este că producătorul nu mai este de această dată o companie din China, ci una americană - Deeda. Terminalul, spre deosebire de iPod Touch, are şi funcţii de telefon. Acesta costă circa 260 de dolari în SUA.

Ne puteți urmări și pe Google News