ÎCCJ va da sentința în cazul lui Mircea Negulescu şi al lui Lucian Onea. Cei doi judecători DNA, acuzați că l-au amenințat pe un fost deputat PSD
- Andra Puiu
- 20 martie 2023, 09:19
Înalta Curte de casaţie şi Justiţie va da sentința în cazul celor doi procurori DNA, Mircea Negulescu și Mihai Onea, care au fost trimiși în judecată pentru represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă. În rechizitoriu pot fi observate încercările făcute de cei doi procurori pentru a ca planul lor să aibă sfârșitul pe care și-l doreau.
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) urmează să ia miercuri, 22 martie, o decizie în cazul lui Mircea Negulescu care a fost trimis în judecată petru că a participat la inducerea în eroare a organelor judiciare, complicitate la represiune nedreaptă și instigare în forma continuată la comiterea fără vinovaţie sub forma participaţiei improprii a infracţiunii de fals în inscrisuri sub semnatură privată. Lucian Onea este acuzat și el pentru participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare, represiune nedreaptă, cercetare abuzivă, instigare în formă continuată la comiterea, fără vinovaţie, sub forma participaţiei improprii a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnatură privată.
Numele celor doi procurori apar în dosarul „Serghei Petruș”, cel care îl vizează pe fostul deputat Vlad Cosma. Fostul politician a fost constrâns de către cei doi procurori să scrie un denunț fals și să fabrice mai multe tabele cu alegătorii din Republica Moldova. Aceste persoane ar fi deținut cetățenie română. Ulterior, aceștia au fost mituiți de Sebastian Ghiță pentru a-l vota pe Victor Ponta la alegerile prezidențiale din 2014. Scopul celor doi procurori a fost de a-l înlătura pe fostul deputat Ghiță.
Ei au fost trimiși în judecată în vara anului 2019, iar rechizitoriul a fost realizat de fosta procuroare SIIJ Adina Florea. Dosarul a fost înceut prima dată de procuroarea PICCJ Elena Iordache. În rechizitoriu sunt prezente detalii în legătură cu practicile și amenințările pe care Negulescu și Onea le-au folosit pentru a pune la punct dosarul care î viza pe Sebastian Ghiță. Toți pașii pe care i-au urmat cei doi au fost dezvăluiți de Vlad Cosma. Fostul deputat a declarat că a fost presat să colaboreze cu cei doi procurori. El ar fi fost amenințat că sora lui, fosta deputată Andreea Cosma, va fi arestată în caz contrar.
Ce au scris judecătorii în rechizitoriu
În rechizitoriu se explică faptul că fostul deputat Vlad Cosma, care are calitatea de martor, a fost chemat în luna august a anului 2015 de procurorii Lucian Onea și Negulescu la DNA. Fostul politician a fost însoțit de sora sa, care a fost nevoită să facă un denunț la adresa procurorului Tudose Liviu și unul pe numele lui Sebastian Ghiță. Cei doi procurori DNA au avut nevoie de aceste denunțuri pentru ca urmărirea penală în „Dosarul Papici” să fie reîncepută.
Printre persoanele care fac parte din acest dosar se nunără Ispas Constantin, Viorel Dosaru, Cosma Vlad. Fosta deputată nu a vrut să formuleze acel denunț și a fost amenințată de Onea că va fi învinuită de DNA că este implicată într-un dosar, ceea ce s-a și întâmlat. Cosma Andreea fost acuzată de procurorul Savu Alfred că a întocmit mai multe acte notarile pe care tot ea le-a legalizat.
În declarația făcută de Cosma Vlad se mai precizează că și el a participat atunci când Negulescu l-a învățat pe Alexe Răzvan cum să formuleze o declarație de martor cu identitate reală care să facă referire la faptele de care erau acuzați Ispas, Ghiță și Tudose. Cosma a redactat și el o declarație, dar cu identitate protejată, al cărei text a fost dictat de procurorul Negulescu, care îl viza pe Daniel Savu, candidat PSD. Este important de precizat că fostul deputat nu a cerut o identitate de martor protejat, dar procurorul a decis acest lucru.
Ce a făcut procurorul Negulescu pentru a-l convinge pe Cosma să depună plângere
„Pentru confirmarea aspectelor dictate în declarațiile celor doi martori, procurorul Negulescu Mircea a desfășurat o activitate de pregătire psihică a acestora pentru a putea face față unor răspunsuri dorite la întrebările relevante adresate de psihologul investit cu efectuarea unui test poligrafic de la Inspectorarul de Poliție Județean Buzău”, se precizează în rechizitoriu. Negulescu, în timp ce ocupa funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, i-a cerut lui Cosma să depună un document, redactat de cei doi procurori, privind falsificarea unor tabele.
Este vorba de tabele care conțineau numele unor persoane din Moldova, care s-ar fi numărat printre simpatizanții PSD, respectiv Victor Ponta. În plus, se preciza că acest persoane ar fi primit banii din „Dosarul Hidro” pentru a-l vota pe fostul candidat la prezidențiale drept președinte. Onea l-a amenințat pe Cosma că sora lui va fi inculpată și arestată într-un dosar penal dacă nu va depunde această declarație. În plus, Negulescu i-a arătat cum vor ajunge documentele scrise de el la DNA. Cei doi procurori s-ar fi ocupat ca actele să fie semnate de un „cetățean indignat” pe numele Serghei Petruș din Moldova și că vor ajunge prin fax, poștă sau stick la DNA.
Vlad Cosma a fost ameninţat că îi va fi arestată sora
Procuroarea Adina Florea a explicat în același rechizitoriu că: „inculpatul Negulescu Mircea i-a transmis martorului faptul că inculpatul Onea Lucian Gabriel, în calitate de procuror șef al DNA-ST Ploiești dorește să o aresteze pe Cosma Andreea într-o nouă cauză existentă la DNA-ST Ploiești și că: «singura metodă prin care aș putea să o ajut pe sora mea ar fi să urmez sfaturile lui Negulescu Mircea, în sensul de a fi de acord să merg împreună cu el la sediul DNA-ST Ploiești, la domnul Onea Lucian Gabriel și să ascult propunerea acestuia din urma»”.
Cosma Vlad a mai declarat că Onea i-a cerut să îl asculte cu atenție și să îl ajute în ceea ce îi va cere pentru ca sora lui să nu fie arestată într-un dosar al DNA. Fostul deputat a mai adăugat că nici el și nici familia lui nu cunoșteau date în legătură cu acest dosar. Onea i-a înmânat lui Cosma o hârtie pe care erau scrise mai multe informații în legătură cu Sebastian Ghiță, printre care se spunea că fostul deputat a avut legătură cu alegerile prezindențiale din 2014. În plus, Onea i-a cerut lui Cosma să depună acel document la DNA - ST Ploiești și să realizeze tabelele pe care le-am pomenit anterior. Cei doi procurori voiau ca Ghiță să fie acuzat că a oferit mită electorală.
„Onea Lucian este procurorul care mi-a arătat foaia ce conținea, după cum spunea el, scrisul lui Sebastian Ghiță, tot el este cel care mi-a solicitat s-o depun la Direcția Naționalaă Anticorupție – ST Ploiești, tot el mi-a spus să întocmesc eu tabelele despre care am vorbit mai sus și care să se coroboreze cu foaia pe care mi-o arătase. Procurorul Onea și procurorul Negulescu mi-au spus ce anume trebuie să conțină tabelele, respectiv numele presupusilor alegători care primisera mită în forma despre care am arătat mai sus, și numarul de telefon. Reamintesc faptul ca eu eram sub control judiciar aplicat de procurorul Onea, nu aveam voie să ies din țară, este adevarat că mă ocupasem de alegerile prezidențiale pentru Victor Ponta, dar la nivelul județului Prahova”, se mai precizează în rechizitoriu.
Fostul deputat nu a vrut să îi ajute pe cei doi procurori
Cosma i-a spus lui Onea că nu vrea să îi ajute pe cei doi procurori în demersul lor. În plus, el a mai adăugat că nu putea să știe ce s-a întâmplat în Republica Moldova pentru că el nu putea să iasă din țară. Fostul deputat a mai precizat, în mărturia sa, că tot ceea ce i-au cerut cei doi procurori nu era legal, fapt pe care a încercat să îl explice și în timpul întâlnirii cu Onea și Negulescu. În cele din urmă, el a refuzat să facă cele cerute, iar cei doi procurori au continuat seria de amenințări în privința surorii sale.
Negulescu a încercat să poarte un dialog cu Onea, discuție la care a participat și Cosma. Negulescu a vrut să să fie găsită o soluție pentru ca documentele care îl vizau pe Ghiță să fie depuse în mod legal. Cosma Vlad a ținut să sublinieze faptu că el nu știa ca sora lui să fie implicată într-un dosar al DNA -ST Ploiești atunci când a discutat cu cei doi procurori pentru prima dată, potrivit Luju.ro.