Noi detalii ies la iveală în dosarele lui Mircea Negulescu. Procurorul „Portocală” se folosea de pistol pentru intimidări
- Ramona Rotaru
- 16 martie 2023, 19:50
Cinci martori din dosarele lui Mircea Negulescu povestesc despre modul în care fostul procuror DNA folosea pistolul. Potrivit acestora, arma era folosită atât în timpul liber, cât și în timpul anchetelor, pentru intimidare. Cum a fost amenințat un afacerist pentru a face declarațiile dorite de fostul procuror.
Noi detalii ies la iveală în dosarele în care este cercetat Mircea Negulescu. Procurorul „Portocală” se pare că folosea metode mai puțin ortodoxe pentru a-și intimida presupușii suspecți. Cinci martori au povestit procurorilor modul în care fostul procuror DNA Ploiești se folosea de o armă și de cătușe pentru a intimida.
Fostul procuror Mircea Negulescu folosea un pistol atât în timpul liber, cât și în timpul interogatoriului. Potrivit martorilor, arma este folosită să îi intimideze pe suspecți și să smulgă de la ei declarațiile dorite. Ba chiar mergea până într-acolo încât să-i amenințe direct pe unii dintre cei cercetați că-i împușcă dacă nu declară ce dorea procurorul, potrivit luju.ro.
Afirmațiile au fost făcute de martori, sub jurământ, atât la Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ), în faza de urmărire penală, cât și la Înalta Curte de Casație și Justiție, în cauza nr. 1408/1/2020. Fostul procuror „Portocală” este judecat pentru felul în care i-a fabricat un dosar fostului deputat Vlad Cosma și în care a fost achitat în prima instanța”.
Ce au declarat martorii referitor la comportamentul lui Mircea Negulescu
Iulian Badescu, fostul primar al municipiului Ploiești, a fost primul care a făcut declarații la SIIJ, pe 15 ianuarie 2019.
„În anul 2014, l-am Întalnit la restaurantul 'Cinque Terre' pe procurorul Negulescu alături de George Stanciu și proprietarul restaurantului, Ștefan Dănescu, acesta având în fața sa, pe masă, un pistol într-o husă maro, spunând că nu-i e frică de Cosma și de ai lui, că se apară dacă va fi atacat”, a declarat atunci fostul primar.
Chestorul Viorel Dosaru, fost șef al IPJ Prahova, a declarat că Mircea Negulescu purta mereu arma asupra sa. El a susținut că a auzit despre presupusele amenințări cu arma, încă nu a primit nicio sesizare.
„Cunosc faptul că a solicitat să i se elibereze permis de port-armă, în virtutea dreptului pe care îl au procurorii de a purta armament. Nu știu ce fel de armă a fost autorizat să dețină domnul procuror și de la momentul autorizării a purtat permanent arma, nu numai în perioada 2013-2014, până la momentul la care nu a mai avut acest drept. Știu chiar despre faptul că îi expirase la un moment dat permisul de port-arma, iar colegii mei, domnul Parepa Gheorghe și șeful AESP (n.r. Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din IPJ Ploiești) erau preocupați să-l pună în legalitate. Nu am fost niciodată sesizat de nimeni cu privire la eventuale amenințări pe care le-ar fi făcut domnul procuror cu arma. Din zvon public am auzit de aceste amenințări”, a declarat chestorul.
Cum amenința procurorul „Portocală” pentru a duce lucrurile pe pista dorită de el
Afaceristul Petrică Ușurelu este una dintre persoanele pe care Mircea Negulescu le-a amenințat cu arma. Acesta a avut calitate de martor în dosar și le-a povestit anchetatorilor modul în care s-a exprimat fostul procuror pentru a-l determina să-l denunțe pe Cosma.
„Am mers la sediul parchetului, prilej cu care domnul procuror Negulescu Mircea a început să facă asupra mea un fel de șantaj emoțional, repetându-mi să mă gândesc, în sensul fie de a-i spune tot, fie să aleg altă cale, eu înțelegând prin aceasta că trebuie să spun ceea ce vrea dumnealui. Îmi amintesc că, după un timp, prin intermediul doamnei avocat Buliga Georgeta, domnul procuror Negulescu Mircea m-a chemat la parchet. Nu îmi amintesc ca în momentul în care m-a chemat la parchet să îmi aducă la cunoștință că as fi suspect, dar cert este că nu am semnat niciun înscris din care să rezulte că am calitatea de suspect. După ce m-a chemat la parchet, domnul procuror Negulescu Mircea mi-a spus că știe că eu i-aș fi dat bani [către] ceea ce el numea 'clanul Cosma'.
I-am spus domnului procuror Negulescu Mircea că aș fi putut să le dau bani dacă aș fi vrut dintr-un cont personal și nu era nevoie să scot din firmă. Îmi spunea că are cunoștință despre faptul că nu s-a efectuat o lucrare și că tot ceea ce îi spun eu este o poveste.
Exprimarea lui era: 'Lasă vrăjeala și spune unde țin ăștia banii!', cu referire la Cosma și ulterior și la Ghiță. Răspunsul meu a fost permanent același, spuându-i că nu am avut relații financiare sau comerciale cu cei doi și nu am avut niciodată de dat sau de luat bani unul de la celălalt. Îmi spunea că știe că aș fi dat bani ca să finanțez o campanie electorală. A fost o discuție de câteva ore purtată în biroul domnului procuror, timp în care eu încercam să îi spun ceea ce știu, dumnealui îmi spunea că nu e adevărat, mă amenința că dacă vrea mă arestează, discuția purtându-se cu cătușele și cu pistolul pe masă.
Mi-a spus de mai multe ori să mă gândesc bine, că s-ar putea să nu mai plec acasă. A ridicat tonul, atât la mine, cât și la doamna avocat Buliga, adresându-i-se: 'Georgeto, fă-l pe ăsta să vorbească, că altfel îl scap jos!' Am început să scriu pe o coală A4, ceea ce știam, intitulându-mi cele scrise 'Declarație'. Domnul procuror Negulescu Mircea nu a fost de acord. A luat foaia, a rupt-o și mi-a spus ori este denunț, ori încheiem orice discuție. I-am spus că nu am ce denunț să fac, pentru că un denunț trebuie să aibă un conținut și nu este cazul în această situație, moment în care mi-a spus că nu îl învăț eu meserie și că dumnealui știe mai bine ce are de făcut”, a povestit Petrică Ușurelu anchetatorilor.