ICCJ a anulat hotărârea Curţii de apel Ploieşti privind suspendarea alegerilor. Decizia este definitivă

ICCJ a anulat hotărârea Curţii de apel Ploieşti privind suspendarea alegerilor. Decizia este definitivăDecizie. Sursa foto: pixabay

ICCJ respinge cererile de suspendare, respectiv de anulare a Hotărârii Curţii Constituţionale 32 din 6 decembrie 2024, anulând practic decizia de joi a Curţii de apel Ploieşti.

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a admis recursurile formulate de Curtea Constituțională a României (CCR) și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva sentinței Curții de Apel Ploiești din 24 aprilie 2025.

Decizia este definitivă

ICCJ a anulat integral decizia Curții de Apel Ploiești, invocând necompetența generală a instanțelor judecătorești în acest caz, și a respins cererile de suspendare și anulare a Hotărârii CCR nr. 32/2024 ca fiind inadmisibile. Decizia ICCJ este definitivă.

Anterior, Curtea de Apel Ploiești admisese cererea unei persoane de anulare a hotărârii CCR, care invalidase întregul proces electoral din decembrie 2024.

Această decizie suspenda efectele hotărârii CCR până la soluționarea definitivă a cauzei, generând incertitudini privind organizarea alegerilor prezidențiale din mai 2025.

Fostul judecător al CCR, Augustin Zegrean, a declarat că, în absența unei soluții rapide, alegerile nu pot avea loc.

CCR

Curtea Constituțională. Sursa foto: facebook

Judecătorul Alexandru Vasile, investigat

În paralel, Secția pentru judecători a CSM a sesizat Inspecția Judiciară pentru a investiga posibile abateri disciplinare ale judecătorului Alexandru Vasile, cel care a pronunțat decizia Curții de Apel Ploiești.

”Admite recursurile declarate de recurenta-pârâtă Curtea Constituţională a României şi recurentul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva sentinţei nr. 135 din 24 aprilie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în tot sentinţa recurată şi rejudecând: Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti.

Respinge cererile de suspendare, respectiv de anulare a Hotărârii Curţii Constituţionale a României nr. 32 din 6 decembrie 2024, formulate de reclamanta Popescu Gheorghiţa, ca inadmisibile”, a decis ICCJ.